Durerea de cap sau, cum o numesc medicii, cefalee, este acea durere situată la nivelul capului, dar se poate manifesta şi în zona gâtului.
Ca în cazul fiecărui tip de durere, durererea de cap este un semnal de alarmă dat de organism. Acesta transmite că se afla în faţa unor condiţii de mediu care nu sunt favorabile şi produc disconfort. Unele dintre aceste condiţii nefavorabile sunt poluarea fonică, iluminarea incorectă, oboseala, foamea şi multe altele. Uneori, durerea de cap este trecută cu vederea, însă, dar dacă acestea persista este recomandat să ne adresăm unui medic.
„Jumătate dintre adulţii din întreaga lume suferă de dureri de cap cel puţin o dată pe an, cefaleea fiind una dintre cele mai frecvente dureri cu care se confrunta omul modern.”, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Ce să faci dacă te doare capul
Viaţa cotidiană este presărată de stres, odihna insuficientă sau eforturi intense care pot fi factorii declanşatori a unei dureri de cap. Care este primul impuls în momentul în care simţit un disconfort? Exact, luăm o pastilă. Dar, acelaşi efect al medicamentelor poate fi dobândit prin alte metode sau trucuri simple. Unele exemple ar fi masajul, acupunctură, remediile naturiste sau pur şi simplu un pui de somn.
Cele mai la indemnă trucuri care te vor scăpa de durere sunt foarte simple.
O plimbare în aer liber. Deseori migrele sunt provocate de stres sau de statul prea mult timp în faţa calculatorului. Pentru a remedia acest lucru, aerul proaspăt şi un pic de sport vor rezolva imediat problema.
Răcorește-ți tâmplele cu o compresă rece. Cu ajutorul apei reci îţi vei relaxa musculatura şi te vei simți revigorat imediat.
Un duș sau o baie relaxantă. Cea mai la îndemâna metodă simplă şi foarte eficientă în cazul durerilor provocate de tensiunea și stresul acumulate de-a lungul zilei.
Masaj la nivelul scalpului. Nu trebuie să fii un guru în ale masajului, ci este de ajuns să îţi folosești degetul mare și pe cel arătător și să masezi extrem de ușor zona dureroasă.
Dormi puțin. Este necesară o cameră liniștită, să tragi perdelele, să te relaxezi și să tragi un pui de somn. O jumătate de oră de odihnă și garantăm că vei fi ca nou.
În altă ordine de idei, şi remediile naturiste sunt eficiente în tratarea și prevenirea durerilor de cap.Frunzele de roiniţă sunt excepţionale pentru copii, iar ghimbirul pentru adulţi.
De asemenea şi ginko biloba este un remediu foarte cunoscut şi utilizat. O alta plantă tropicală care face minuni este Guarana.
„Durerile de cap care se situează constant la nivelul ochilor şi uşor către frunte, către tâmple sunt dureri care însoţesc afecţiunile biliare.”, explică Cristina Bălănescu, medic primar de medicină generală.
„Punctele sinuzale sunt foarte bine determinate la nivelul feţei. Doare undeva, deasupra sprâncenelor, paranazal, doare la nivelul urechilor sau la ceafă”, spune medicul Cristian Lupaşcu, medic specialist în medicină de familie.
Harta durerilor de cap
Durerea poate fi localizată în anumite locuri diferite la nivelul capului. În funcţie de durerea resimţita vei ştii dacă este vorba despre o durere pe care o poţi ameliora sau semnalizează o afecţiune mai gravă. Neurologii au grupat durerile de cap în două mari categorii: primare şi secundare, în funcţie de intensitate, dar şi în funcţie de factorii declanşatori.
„Dureri frontale. Resimţite la nivelul frunţii, localizate de cele mai multe ori deasupra sprâncenelor. De regulă, sunt dureri tensionale, resimţindu-se în zonele în care sunt localizaţi muşchii temporali şi muşchii frontali. Pot fi şi dureri sinusale, provocate de răceala sau de gripă.
Dureri de cap laterale. Sunt dureri tensionale, localizate în ambele părţi ale capului, pe partea stânga sau pe partea dreaptă a capului. De regulă au o intensitate redusă spre medie. Nu sunt suficient de puternice pentru a întrerupe activitatea zilnică.
Dureri de cap la ceafă. De cele mai multe ori durerea la ceafă este durerea asociată cu cefaleea de tensiune şi poate fi cauzată de spasme la nivelul muşchilor cervicali. Totodată, aceste dureri pot avea drept sursă chiar şi afecţiuni ale coloanei vertebrale (hernia de disc cervicală).
Dureri de cap din zona maxilarului. Durerile din zona maxilarului sunt cel mai des provocate de afecţiuni stomatologice, având drept sursă pulpa dentară. Infecţiile paradentare pot provoca dureri care radiază, dând senzaţia de durere de-a lungul întregului maxilar.
Dureri de cap în zona ochilor. Localizată în spatele globului ocular, durerea de acest tip este fie provocată de o afecţiune oftalmologică, fie provocată de oboseală sau de sinuzita.
Dureri de cap generalizate. Sunt provocate de o serie largă de factori: răceli, gripa, alergii, lovituri în zona capului, dar şi de hipo sau hipertensiune.”, potrivit specialiștilor în Neurologie.
Cauzele durerilor de cap
Cauzele durerilor de cap diverse, de la factori simpli de controlat zgomot puternic, o noapte nedormită, până la cauze dificil de depistat chiar şi de medici.
Cele mai comune cauze ale durerilor de cap sunt: deshidratarea, foamea, consumul de alcool, oboseala, calitatea scăzută a aerului, temperaturi prea ridicate sau prea scăzute.
Alte cauze pot fi iluminarea incorectă, stresul, atacul de panică şi starea de anxietate, traumatisme (lovituri la nivelul capului), consumul de cafea şi nicotina, dar şi hipo sau hipertensiunea arterială.