Prima pagină » Culinar » Ce poți face din piept de pui: Cinci rețete rapide și delicioase

Ce poți face din piept de pui: Cinci rețete rapide și delicioase

18 oct. 2021, 15:22,
în Culinar

Dacă te întrebi ce poți face din piept de pui, ai ajuns în locul potrivit. Astăzi te vom învăța cinci rețete rapide, care au ca ingredient principal puiul.

Nu știi ce să mai gătești și ai în casă doar piept de pui? Este perfect! Acesta poate fi integrat în multe rețete, care mai de care mai sofisticate. Dar cum știm că ai și alte lucruri de făcut, îți vom arăta cum să prepari rapid mâncăruri delicioase, cu un gust desăvârșit. Pui la un loc doar câteva ingrediente, pe care de multe ori se întâmplă să le ai în casă, și mâncarea este gata. Spor la gătit!

Ce poți face din piept de pui: Salată rusească

salată ruseascăPentru această rețetă, vei avea nevoie de: 1 piept de pui, 3 ouă, 1 morcov, 1 măr roşu, 2 cartofi, 4 castraveţi muraţi, 1 mână cu mazăre din conservă, 200 g maioneză, sare, după gust. Iată cum prepari salata rusească (2 porții):

Pune la fiert pieptul de pui, ouăle, morcovul și cartofii. Aceștia din urmă trebuie lăsați în coajă, pentru un gust deosebit. După ce au fiert, lasă ingredintele la răcit . Taie cubuleţe pieptul de pui, ouăle, merele, morcovul şi cartofii decojiţi. De asemenea, nu uita să tai și castraveții murați, tot în cubulețe, și să-i storci de zeamă.

Ultimul pas este să pui toate ingredintele într-un bol, să le amesteci cu maioneză și să pui sare după gust.

Șnițel din piept de pui

șnițel de puiPentru renumitul șnițel din piept de pui ai nevoie de: un piept de pui, 3 linguri de unt, 3 linguri de pesmet, un praf de sare, puțin piper și pudră de ardei iute.

Ia pieptul de pui și taie-l felii. Acum, amestecă ingredintele uscate: pesmetul, sarea, piperul şi pudra de ardei iute.

Trece pieptul prin acest amestec și pune untul la topit, în tigaie. Când vezi că s-a încins bine, pune șnițelele și lasă-le la rumenit, până când devin aurii. De precizat este că dacă îți dorești să prepari o cantitate mai mare, înlocuiește untul după fiecare serie de șnițele.

Ce poți face din piept de pui: Salată caldă de legume cu carne

salata cu piept de puiPentru această salată vei avea nevoie de: 1 piept de pui, 1 morcov, 100 g măsline, 2 roşii, 5 frunze salată spălate şi uscate, 1 ceapă de apă roşie, 3 căţei usturoi zdrobiţi, 2 dovlecei, 1 vânătă, 2 linguri ulei, sare, piper și zeamă de lămâie.

Pune la fiert pieptul de pui și morcovul cu puțin sare. Lasă aceste două ingrediente la răcit și apoi taie-le în felii. Pune ulei în tigaie și dă drumul la foc. Adaugă ceapa și usturoiul zdrobit și lasă-le câteva secunde. Pune, pe rând, carnea, dovleceii și vânăta, bine spălate și uscate. Lasă-le 10 minute, pune sare și piper și oprește focul.

Această salată poate fi servită cu salată verde ruptă, cu măsline, cu roşii tăiate şi stropită, după gust, cu zeamă de lămâie.

Chiftele de pui cu spanac

chiftele cu pui și spanacPentru această rețetă, folosește următoarele ingrediente: 500 g piept de pui, 200 g spanac, 2 cepe, 4 căţei de usturoi, 3 felii de pâine prăjită, 3 ouă, sare, piper, făină și ulei pentru prăjit.

Spală pieptul de pui și taie-l bucățele. La fel procedează și cu spanacul. Dă prin mașina de tocat pieptul de pui, spanacul, ceapa şi usturoiul. Apoi, amestecă totul cu ouăle, pâinea prăjită înmuiată şi stoarsă bine.

Pune sare și piper după gust și amestecă totul, până când ajunge la consistența unei paste. Umezește-ți mâinile cu apă rece și începe să formezi chifteluțele. Dă-le prin făină și pune-le imediat la prăjit, într-o baie de ulei încins.

Ce poți face din piept de pui: Pui cu ciuperci și smântănă

pui cu ciuperci si smantanaCea din urmă rețetă pe care ți-o prezentăm astăzi este puiul cu ciuperci și smântână. Pentru prepararea ei ai nevoie de: 1 piept mare de pui, 2 cepe, 6 ciuperci mici, 1-2 linguri făină, 2 linguri ulei, 200 g smântână dulce de gătit, piper, sare și pătrunjel verde.

Spală bine pieptul și taie-l cum dorești. Spală apoi și ciupercile și taie-le felii. Prăjește puțin bucățelele din piept de pui în ulei și apoi scoate-le pe o farfurie. Prăjește în grăsimea pieptului și ceapa tăiată, adaugă apoi ciupercile și puiul. Acoperă totul cu apă. Lasă ingredientele la fiert aproximativ 20 de minute și condimentează cu sare și piper, după gust. Dizolvă făina în puțină apă rece și pune-o în tigaie. Amestecând continuu, adaugă și smântâna și lasă compoziția pe foc încă 10 minute.

Puiul cu ciuperci și smântână se servește cald, asezonat cu pătrunjel proaspăt.

Sperăm că rețetele noastre v-au fost de ajutor și vă urăm poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`