Prima pagină » National » Ce mesaj i-a transmis Gică Hagi soției sale, după ce Farul Constanța este campioana SuperLigii, ediția 2022-2023

Ce mesaj i-a transmis Gică Hagi soției sale, după ce Farul Constanța este campioana SuperLigii, ediția 2022-2023

22 mai 2023, 14:35,
în National

Farul Constanța, echipa antrenată de Gică Hagi, este campioana SuperLigii, ediția 2022-2023. Echipa a câștigat aseară meciul cu FCSB, scor 3-2. Ajuns campion cu Farul Constanța, Gigă Hagi a ținut să transmită un mesaj, inclusiv soției sale.

Farul Constanța a câștigat aseară titlul din Superligă, după 3-2 cu FCSB. Cu această ocazie, Gheorghe Hagi i-a dedicat titlul soției lui, care îl „suportă” deşi acesta „cheltuie toţi banii familiei”. Iată întreaga declarație.

„Dedic titlul jucătorilor. Ei sunt… Eu am muncit cu ei, ei au muncit cu mine. Și Constanței. Galeriei și, bineînțeles soției, că mă suportă și celor doi copii. Ianis a dat gol azi, primul gol….

Ce mesaj îi dau ei (n.r. soției Marilena)? Păi, ea mi l-a dat mie că m-a lăsat să cheltui toți banii. M-a lăsat și nu a zis niciodată nimic. E cu mine, e lângă mine, e esențial să te sprijine. Când acasă lucrurile nu stau bine este clar că nu poți ajunge la teren în condiții bune. M-a lăsat să cheltui bani mulți”, a mai spus Gică Hagi la Digi Sport.

Mesajul memorabil transmis soției, după ce echipa lui a devenit Campioana României: „M-a lăsat să cheltui toți banii”

Gheorghe şi Marilena Hagi sunt căsătoriţi din 1995 și au doi copii. Kira Hagi este actriță şi Ianis Hagi joacă la echipa de fotbal Glasgow Rangers. Fericit, Hagi și-a continuat discursul.

Hagi și-a continuat discursul la conferința de presă, unde a vorbit despre victoria cu FCSB, dar și despre ce urmează pentru Farul în sezonul viitor.

„Totul se poate doar dacă îți propui. Constanța e fericită, Dobrogea e fericită. Toți constănțenii așteptau momentul acesta de când s-au născut. Important era să câștigăm, să fim cei mai buni.

Cum e mottoul meu: ‘M-am născut să câștig, nu să exist’. Asta le-am transmis jucătorilor înainte să ieșim pe teren, că totul depinde numai și numai de noi.

Se naște ceva de nivel mare aici! Toată lumea din club, toți am jucat fotbal. Avem conducere bună, încercăm să ne facem treaba. Tot ce am realizat este meritul jucătorilor, noi doar am planificat. La asta cred că ne pricepem bine.

Suntem în Europa și trebuie să ne gândim bine la acest lucru. Trebuie să găsim resurse, să ne gândim bine la intrări și la ieșiri. Trebuie să fim mult mai buni anul viitor.

Așa i-am zis lui Larie anul trecut, când mai călcam strâmb. I-am zis că voi curăța vestiarul și voi face unul mai bun, care să se bată la campionat. Eu chiar sunt conectat. Noi suntem prima campioană din istoria României, prima ever, care nu mai facem cantonament. Noi stăm acasă, venim la meci.

llie, na, că am făcut-o tot ca mine! Cu Ilie Dumitrescu vorbesc. Venim în ziua meciului, facem program împreună. Acum pot să zic că am făcut o mișcare curajoasă, să nu zic riscantă”, a transmis Gică Hagi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 decembrie 2024
04 decembrie 2024