Un cetăţean roman a trimis un mesaj privat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol. Gluma făcută individ a fost făcută publică de cei care se ocupă de pagina de socializare a Sindicatului Europol.
Mesajul primit de Sindicatul Europol, după ce Ministerul Afacerilor Interne a păzit priveghiul unui interlop
Bărbatul şi-a făcut curaj şi fiind într-o situaţie de incertitudine a decis să apeleze la forţele de ordine române. În mesajul trimis se preciza faptul că bărbatul are un eveniment la care vor participa circa 120 de persoane şi va fi naș, în luna septembrie. Acesta are nevoie de pază, dezinfectant, dar şi măşti de la MAI. Astfel, plătitorul de impozite şi taxe i-a interpelat pe cei de la Europol unde poate face sesizarea.
„Salut. Am un eveniment cu 100 -120 de persoane la care sunt nas în septembrie şi am nevoie de pază, dezinfectant şi măşti de la MAI. Unde pot face solicitarea, fax, mail, etc? Am în plus ceva acte care demonstrează că în ultimii 10 ani am plătit vreo 200.000 euro taxe şi impozite. Mersi.”, se arată în mesajul transmis de bărbat Sindicatului Europol.
Răspunsul Sindicatului Europol
Replica Sindicatului Europol la mesajul individului nu a intarizat să apară. După ce Ministerul Afacerilor Interne a fost luat în râs şi a păzit un clan de interlopi la priveghiul lui Emi Pian, romanii au făcut glumiţe pe seama autorităţilor romane.
Astfel, Sindicatul Europol a publicat mesajul pentru a face rost de numărul ministrului de Interne, Marcel Vela, pentru a-l pune în legătură cu nașul mare.
„După ce MAI a păzit clanul interlop la priveghiul lui Pian, acest cetățean ne-a trimis un mesaj, spunându-ne că are nevoie de pază și protecție pentru o nuntă unde va fi naș. Aveţi careva numărul de telefon al ministrului Vela, să îl putem pune în legătura? Poate face discount și la elicopter sau măcar la jandarmii călare!”, a transmis Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.
Cum a murit Emi Pian
Florin Mototolea zis Emi Pian a murit în noaptea de 3 spre 4 august, în urma unui scandal uriaș. Interlopul a fost executat de un rival pe o stradă din București. Ar fi participat la o partidă de barbut alături de mai mulți interlopi din Capitală, iar la un moment dat, între acesta și alți jucători a izbucnit un scandal. În vârstă de 39 de ani, liderul clanului Duduianu a fost lovit puternic și a fost transportat în stare gravă la spital. Un alt bărbat, rănit și el, a ajuns, de asemenea, la spital. În ciuda eforturilor depuse de medici, Emi Pian a murit.
A ieşit scandal în Poliţie după priveghiul lui Emi Pian. Modul în care autorităţile au acţionat a fost asupra criticat de către un luptător din trupele speciale.
„Blocăm străzi, oprim tot ce mişcă, păzim ţiganii să nu fie brutalizaţi … de când ne-am transformat în firma de pază a ţiganilor? De ce toată această desfăşurare de forţe pentru protecţia scursurilor societăţii? Protecţie plătită din banii oamenilor care azi dimineaţă s-au trezit să plece la muncă”, a transmis luptătorul, prin intermediul unei scrisori.