Ce lecție dură a primit Bursucu’, de la părinți: „Mi se urcase vedetismul la cap!”

Bursucu’ sau Adrian Cristea, pe numele real, recunoaște că a suferit de vedetism. Mai rău e că se și comporta ca atare, chiar și cu părinții. Iată însă că, la un moment, tatăl lui, sătul de atâtea fițe, a pus piciorul în prag. Vorbele dure au venit ca un duș rece, care l-au readus cu picioarele pe pământ. Dezvăluirile lui Adrian Cristea, în cadrul podcastului „În Oglindă”, sunt răvășitoare.

„Foarte tare mi se urcase vedetismul la cap!”

Într-un moment de maximă sinceritate, Bursucu’ a recunoscut că n-a știut, la vârsta de 17 ani, cum să gestioneze succesul imens de care se bucura. Chiar și părinții lui au avut mult de suferit, din cauza atitudinii sale, de la acea vreme:

Stirile PROTV

Care ar fi cauza prăbușirii avionului sud-coreean cu 181 de persoane la bord. Martorii spun că au auzit o explozie puternică

RomaniaTV

Voucher de Revelion! Ce trebuie să faci ca să ai cardul plin în câteva ore

„Foarte tare mi se urcase vedetismul la cap. Când intram la machiaj, trebuia să mă așez pe scaun, să vină pudra, să vină machiajul! Aveam vreo 17 ani, eram venit din Cartierul Berceni. Când ieșeam pe stradă toată lumea mă pupa și voia să facă poze cu mine.

Mergeam la supermarket și le spuneam alor mei: „Cărați coșul, că restul bag eu în el. Ai mei tăceau…Ajungeam acasă și nu mai dădeam nici „Bună seara!”, pentru că totul mi se cuvenea. Eu eram Zeul, eu v-am scos din sărăcie, eu aduc mâncare, eu câștig bani cât n-ați câștigat voi! Unde munciți voi? Și lucrurile astea se întâmplau, zi de zi. Oamenii încercau să-mi tot spună…”, a povestit el, în cadrul podcastului „În Oglindă”.

„Alo, ce faceți? Eu cumpăr mâncarea și se strică în frigider?”

Cum gloria îl schimbase radical, devenind insensibil chiar și cu cei dragi, tatăl lui a decis să-i dea rebelului fiu o lecție dură de viață. Moment de care acum Adrian își amintește cu un imens regret:

„Totul, până într-o zi, când am ajuns acasă și în frigiderul meu era toată mâncarea cumpărată de mine, de la raftul doi în jos, iar sus, pe primul raft, erau numai un salam, o bucată de brânză și un muștar. Timp de trei zile am constatat că celelalte rafturi nu se mișcau. M-am dus tot nervos acasă, reproșându-le alor mei: „Alo, ce faceți? Eu cumpăr mâncarea și se strică în frigider?”.

„Și ceilalți te privesc la fel, doar că pentru ei nu contezi!”

Tata mi-a zis atunci extrem de nervos și roșu la față: „Poți să fii vedetă unde vrei tu, dar să nu uiți că suntem mă-ta și tac-tu, care ți-am dat ție viață! Că din momentul ăsta nu mai suntem aici!”. Am plecat pentru că în continuare eram acea vedetă. Mi-a mai zis în tocul ușii: „Un singur lucru îți mai spun: și ceilalți te privesc la fel, doar că pentru ceilalți nu contezi!”.

Ce probleme a avut cu soția: „E boală, nu poți trăi cu asta!”

„S-a despărțit de mine. A tăcut și a îndurat până în ziua în care a pus stop. Eu eram la București și îmi imaginam cum ea stă noaptea acasă cu vreunul prin Constanța. Imaginează-ți că eu noaptea nu dormeam cu gândul că eu stau în pat și ea petrece o noapte cu altcineva. Asta este boală, nu poți trăi cu asta.

Până la ea nu am mai iubit niciodată atât de intens…Ea, în schimb, a dus cât a putut să ducă. Problema nu era că îmi făceam filme, ci că eu mă îmbolnăveam nedormind, cu gândul numai acolo. Nu puteam să dau randament în nimic. Eram atât de bolnav și atât de idiot. Oameni buni, trebuie să vă tratați! Nu e de joacă!”, a mai menționat el, la podcastul „În Oglindă”

A cerut ajutorul unui psiholog pentru a scăpa de gelozia bolnăvicioasă

În urma deselor scandalurilor cu soția, din cauza geloziei lui exagerate, Adrian Cristea a luat decizia să apeleze la ajutor specializat, pentru a-și salva relația:

„Când m-am dus la psiholog, mi-a fost rușine. După care, trecând peste rușine, a fost spaima de a spune adevărul și mințeam psihologul. Puneam situația în așa fel încât mie să îmi fie favorabilă. Eu m-am făcut bine cu ajutorul psihologului, într-o anumite măsură, după care m-am pus singur eu cu mine, acasă.

După vreo două-trei luni de mers, aproape zilnic la psiholog, am luat decizia de a o suna. I-am spus că nu știu dacă m-am făcut bine, dar mai vreau să încercăm o dată în varianta asta. Și ea, foarte sinceră, mi-a spus: „Nu-mi trebuie!”. M-a lăsat să lupt timp de o lună de zile și această luptă cumva m-a adus cu picioarele pe pământ. Am conștientizat că, dacă vrea să plece, pleacă”.