Ce inseamna examenul clinic

In timpul unei consultatii medicale, examenul clinic are ca obiect determinarea sau cel putin orientarea spre un diagnostic. Orice consultatie medicala se deruleaza pe doua planuri: anamneza („inte­rogatoriul” pacientului) si apoi examenul clinic. La sfarsit, medicul prescrie un tratament, cere examene complementare daca diag­nosticul clinic nu este posibil sau orienteaza pacientul spre un specialist.

1. Anamneza
Dupa ce l-a ascultat pe pa­cient, care a expus motivul consultatiei, medicul ii va pune diferite intrebari; va in­cerca sa precizeze tulburarile resimtite, vechimea lor si con­textul in care apar. Va cauta sem­ne asociate (semne insotind simptomele pe care pacientul nu s-ar fi gandit sa le men­tioneze), se informeaza despre tratamentele urmate in pre­zent, antecedentele patologice personale si familiale, even­tualele calatorii in tari in curs de dezvoltare. Apreciaza, de asemenea, personalitatea paci­entului, pune intrebari referi­toare la modul sau de viata.

RomaniaTV

Soția lui Adrian Năstase s-a făcut de rușine cu ținuta ''made in China'', la Beijing. Dana a purtat adidași, pantaloni și o bluză numai bună de mers la Piața Moghioroș / FOTO

Observatornews.ro

Un român a şocat Italia, după ce l-a bătut pe unul dintre adversarii fiului său de 13 ani la un meci de fotbal

2. Examenul clinic
Daca simptomele par genera­lizate (de exemplu, o obo­seala marcata), medicul exa­mineaza intregul organism al pacientului – la fel si in timpul unei vizite medicale de rutina. Dar daca e vorba de o boala localizata sau de o rana, examenul se limiteaza cel mai des la partea afectata (examenul gleznei in caz de entorsa, de exemplu).

Examenul clinic (fizic) cu­prinde mai multe etape:

a. Inspectia.
Imediat ce pacien­tul intra in cabinet, medicul incepe sa-i observe. Aceasta inspectie informeaza despre corpolenta, starea tegumen­telor, igiena corporala, mersul, mimica sau gesturile pacien­tului. Ea trebuie sa cuprinda si examenul gurii si al gatului.

b. Palparea.
Pacientul este de obicei culcat pe pat. Medicul isi lipeste o palma sau am­bele pe regiunea ce urmeaza a fi exami­nata, pentru a aprecia ampla­sarea, forma, volumul si consistenta unei leziuni sau a unui organ, sau pentru a cauta prezenta unor gan­glioni, a unei umflaturi, a unei dureri resimtite intr-o zona sau intr-un punct al organismului. Utilizarea am­belor maini permite medi­cului sa examineze organele profunde.

Astfel, volumul uterului poate fi apreciat prin tuseu vaginal, asociat cu palparea portiunii inferioare a abdo­menului.

Sensibilitatea portiunii dor­sale a mainii serveste la apre­cierea temperaturii locale a pielii, in caz de inflamatie, de exemplu. Palparea este importanta in special in exa­menul abdomenului si micu­lui bazin.

c. Percutia.
Medicul ciocaneste o parte a corpului cu mainile pentru a aprecia sonoritatea sau rezonanta produsa de acest gest. Percutia se practica in special pe torace si pe abdomen: ea permite sa se aprecieze limi­tele anumitor organe, cum ar fi ficatul, ori sonoritatea rela­tiva a plamanilor. Astfel, in timpul percutiei toracelui, o diminuare a sonoritatii poate indica prezenta de lichid in cavitatea ce inconjoara plamanii (pleurezie), in timp ce o crestere a sonoritatii poate semnala prezenta aeru­lui in aceasta cavitate (pneumotorax).

d. Auscultatia.
Medicul asculta zgomotele interne ale orga­nismului pentru a controla functionarea unui organ si pentru a decela o anomalie. Auscultatia poate sa se efectueze prin contact direct al urechii cu partea afectata a organismului sau prin con­tact indirect, cu ajutorul unui instrument care ampli­fica sunetele – stetoscop. Perceperea unui zgomot anormal la auscultatia inimii sau a plamanilor inseamna o afectare a organului respectiv.

e. Alte examene.
In timpul consultatiei, medicul con­troleaza in general tensiunea arteriala a pacientului si, daca este nevoie, greutatea si tem­peratura sa. Poate, de aseme­nea, in functie de simptomele descrise de pacient, sa examineze forta, miscarea si echili­brul, sensibilitatea pielii, starea ochilor, urechilor, gurii si a dintilor, starea reflexelor. Anumite examene foarte simple pot fi facute in cabi­netul medicului: examene urinare cu bandelete cu reac­tivi (stick-uri), prelevarea de celule, electrocardiograma…

La finalul consultatiei, medi­cul isi noteaza constatarile in dosarul medical (fisa) al pa­cientului. Noteaza de aseme­nea ce medicamente a pre­scris si/sau examenele complementare; la consul­tatiile ulterioare, va comple­ta acest document cu rezul­tatele examenelor si cu evolutia starii de sanatate a pacientului sau.