Dacă te întrebi ce înseamnă când visezi ploaie, ei bine, trebuie să știi că fiecare element din vis este foarte important, el putând anunța un eveniment din viitor sau simbolizând o stare pe care o ai în momenul respectiv. Evenimentele trăite pot fi interpretate de specialiști pentru a înțelege anumite aspecte din viața noastră.
Visele sunt experiențe mentale și perceptive care apar în timpul somnului. Ele pot fi formate din imagini, sunete, emoții și alte senzații și pot varia în intensitate și claritate. Iată la ce trebuie să fii atent dacă visezi ploaie sau furtună.
Ce înseamnă când visezi ploaie
Toți oamenii visează, deși unii țin minte ce visează noaptea, iar alții nu. Visele pot avea multe semnificații, iar unele dintre ele sunt mai greu de descifrat. Se știe că cele mai întâlnite teme din vis sunt urmărirea, participarea la un examen la care nu ești pregătit, căderea în gol, viseză că te pierzi sau că ești gol în public. Ploaia în vis este și ea o temă care multe semnificații.
Ploaia în vis simbolizează lacrimile și eliberarea emoțională. Este posibil ca în viața de zi cu zi să te afli într-o perioadă mai proastă, în care nu îți poți exprima sentimentele. Ploaia este benefică , câtă vreme ea nu capătă proporții periculoase și nu devine potop.
Apa de ploaie semnifică și bunăstare și recoltele îmbelșugate, dar dacă apa este murdară sau închisă la culoare înseamnă că vor veni vremuri tulburi. Dacă apa este limpede și curge șuvoaie, asta înseamnă că vei avea parte de un câștig financiar în cel mai scurt timp. Dacă în vis auzi cum cad picăturile de ploaie pe acoperiș sau la fereastră înseamnă că vei avea noroc în casă, în sânul familiei.
Dacă însă plouă cu grindină, vei fi surprins de un deces în familie sau în grupul de prieteni, iar dacă plouă cu sare înseamnă că vei avea parte de o schimbare plăcută. O ploaie cu tunete în vis arată că cei din jur nu reușesc să înțeleagă sau să te înțeleagă, iar o ploaie puternică sau o furtună indică dificultăți ce trebuie înlăturate, întrucât ele îți pot sta în cale. În schimb, o ploaie lentă arată o îmbunătățire a situației prin care treci în viața de zi cu zi, dar este vorba despre o situație din viitorul îndepărtat.
Ce semnifică căderea în gol
Un alt vis care se întâlnește adesea este acela al căderii în gol. Mulți au un astfel de vis. Căderea poate fi interpretată fie ca pe o anxietate pe care o simți în viața de zi cu zi, fie ca teama de a te ridica, de a avea un statut superior sau teama față de posibilele riscuri în ce privește o decizie luată recent. De asemenea, tema căderii în vis are și o conotație pozitivă, aceea de renunțare la obsesia de a deține controlul și, prin urmare, de a te simți liber.
Visele au reprezentat dintotdeauna un mister pentru omenire. Cu toate acestea, încă din antichitate, oamenii au încercat să le descifreze și să le dea o semnificație aparte și un rol important în viața de veghe.
Experții au dezbătut de ani de zile de ce visăm, precum și de ce avem tipurile de vis pe care le avem. Unii cred că visele sunt esențiale pentru înțelegerea subconștientului nostru, în timp ce alții susțin că sunt doar procese biologice naturale.
Cu toate acestea, a avea un tip de vis foarte specific poate ascunde un sens profund, mai ales dacă este unul recurent. Studiile susțin că visele sunt modalitatea minții noastre de a ne sorta și de a înregistra experiențe, ajutându-ne să facem față evenimentelor sau chiar traumelor din viața noastră de zi cu zi, precum și ajutând la formarea memoriei de lungă durată. Așadar, e interesant de știut ce înseamnă când visezi ploaie și semnificațiile ascunse ale visului.