Prima pagină » WoW! » Ce înseamnă când rândunica îşi face cuib sub streaşina casei
Ce înseamnă când rândunica îşi face cuib sub streaşina casei

Ce înseamnă când rândunica îşi face cuib sub streaşina casei

15 mai 2020, 14:04,
în WoW!

Rândunelele sunt poate cele mai elegante păsări care pot trăi pe lângă casa omului fără a fi domestice. Simboluri ale libertăţii, reînnoirii şi renaşterii, rândunelele s-au învăţat de secole să trăiască în apropierea omului şi poate vă amintiţi cu câtă bucurie şi curiozitate le priveaţi cuiburile când eraţi copii. În ultimii ani parcă le vedem tot mai rar, însă atunci când le zărim zburând pe deasupra noastră parcă ne bucura sufletele.

Dacă vreodată o pereche de rândunele începe să îşi facă cuib la voi acasă, fie că locuiţi la curte, fie că locuiţi la bloc şi cauta adăpost la voi în balcon, bucuraţi-vă şi simţiţi-vă norocoşi.

Rândunica este asociata în general cu superstiţii norocoase, de bun augur. Se spune că ele poartă în gât două pietre puternice: una roşie, care alungă bolile, şi una neagră, care aduce noroc.

Vederea unei perechi de rândunele înseamnă noroc, prietenie şi pace în familie. Tot o pasăre aducătoare de noroc o considera şi marinarii, probabil pentru că atunci când eşti pe mare şi le vezi în zbor, înseamnă că pământul este aproape.

  • Cine zăreşte primăvara, stând în picioare, rândunici şi berze în zbor, va face o călătorie în acel an şi se va bucura de sănătate.
  • Când rândunica va cânta în zori în faţa casei, anunţa un mare noroc pentru acea familie.
  • Dacă o rândunică îţi intră în casă pe neaşteptate, înseamnă că vei primi veşti bune.
  • Când rândunelele zboară jos, aproape de pământ, se anunţa ploaie.
  • Când rândunicile îşi fac cuib sub acoperişul tău, norocul, succesul şi fericirea îţi intră pe fereastră, iar casa va fi protejată de foc, fulgere şi furtuni.

Legat de rândunici exista şi superstiţii negative

Prin Bucovina se spune că un cuib încropit de rândunică sub streaşina casei prevesteşte moartea cuiva din familie. Dacă rândunelele părăsesc cuibul făcut la casa ta vei avea ghinion, la fel şi dacă primăvara următoare nu vor reveni la el.

Dacă atingi sau omori o rândunică, se spune că cele neucise blesteamă şi îţi va arde casa. Dacă vezi o singură rândunica la începutul privaverii, te aşteaptă un an de singurătate.

Dacă strici cuibul pe care rândunelele şi-l fac la streaşina casei tale, cineva din familie ar urma să piară. Dacă vreuna dintre superstiţii este sau nu adevărată, nu ştim, însă rândunelele sunt cu siguranţă nişte păsări drăgălaşe şi chiar prietenoase cu oamenii care le „găzduiesc”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 ianuarie 2025
04 ianuarie 2025