Prima pagină » Cancan » Ce face acum Mariana Dănescu, actrița care a dat viață personajului Lili din „La bloc”

Ce face acum Mariana Dănescu, actrița care a dat viață personajului Lili din „La bloc”

29 nov. 2021, 10:56,
în Cancan

Actrița Mariana Dănescu devenea cunoscută la începutul anilor 2000 pentru pentru îndrăgitul personaj Lili din serialul „La bloc”. În această producție realizată de Pro TV, Lili era soția lui Costel Jurcă, interpretat magistral de Dragoș Moștenescu. Însă anii au trecut și, odată cu terminarea serialului, s-a așternut uitarea peste cei mai mulți dintre protagoniști. Dintre toți, doar Dana Rogoz a rămas pe val, ea având o carieră consistentă în actorie.

Serialul „La bloc” a reprezentat un succes pe piața media românească, concretizat în audiențe uriașe. Sitcomul inspirat din umorul românesc, de „scara blocului”, a fost creat, scris și regizat de către Răzvan Andrei, Radu Dragomir, Dragoș Moștenescu și Răzvan Săvescu. De producția acestui serial de comedie s-a ocupat nimeni altul decât Andrei Boncea, soțul artistei Loredana Groza.

Deși serialul a fost construit în jurul lui Nelu Curcă și Costel Jurcă, și soțiile acestora au devenit foarte îndrăgite de telespectatori, mai ales Lili Jurcă, al cărei stil unic nu lăsa prea mult loc bunelor maniere.

Cine este Mariana Dănescu, cea care i-a dat viață lui Lili din „La bloc”

Lili Jurcă a făcut să râdă o ţară întreagă, în serialul-fenomen „La bloc”, însă puțină lume știe că Mariana Dănescu a trecut printr-o dramă personală care a afectat-o enorm. În 2013, chiar în postul Crăciunului, sora ei geamănă a murit din cauza cancerului. Acum, la mai bine de 13 ani de la finalul serialului, actriţa nu a dispărut de pe scenă şi face parte din mai multe proiecte la teatrele din Capitală.

Lili Jurcă nu mai apare acum la televizor, dar Mariana Dănescu este încă o actriţă de comedie foarte apreciată, care a fost şi este implicată în multe proiecte teatrale în ultimii ani. Chiar dacă are puterea să zâmbească în rolurile pe care le interpretează, actriţa are o poveste de viață destul de tristă. În 2013, Mariana și-a pierdut sora geamănă din cauza unei boli îngrozitoare, cancerul. Sora vedetei a apărut și ea în serialul „La bloc”, unde a jucat rolul Luciei. Adriana Dănescu a lucrat ani buni la Antena 1 Piteşti unde a fost realizatoare de reportaje, ştiri şi emisiuni, şi mai apoi redactor şef al postului.

În ce proiecte a mai fost implicată

Mariana Dănescu, care a împlinit 53 de ani pe 28 mai 2021, este căsătorită din 1994 cu Ion Capră. Mariana a filmat pentru „La bloc” în perioada 2002-2007, transmis de Pro TV şi apoi difuzat în reluare pe Pro Cinema. Din distribuţie mai făceau parte Mihai Coadă, cel care i-a dat viață lui Nelu Curcă, Dragoş Moştenescu, Emil Mitrache, Tilly Niculae, Alina Chivulescu, Dana Rogoz sau Laura Cosoi.

Pe de altă parte, Mariana Dănescu a jucat în mai multe filme, printre care „Poker”, „Cu dragostea nu-i de glumit”, „La bloc”, ori „Extemporal la dirigenţie”. Celebra Lili din „La bloc” are și o bogată carieră ca actriță de teatru. Astfel, cei care o îndrăgesc au putut să o admire în piese precum „Peretele”, „Doctori, femei și alte întâmplări”, „Țarul Ivan își schimbă meseria”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Prizonierul din Manhattan” sau „Coada”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`