Ce este „Fabrica de fericire” și de ce părinţii acceptă să stea închiși în celule izolate de restul lumii

Unii părinți aleg să intre voluntar în astfel de camere solitare, în ideea de a fi mai aproape și mai înțelegători față de copiii lor. Singurul lucru care leagă fiecare cameră minusculă de la ‘Fabrica de Fericire’ de lumea exterioară este o gaură de alimentare în ușă. În aceste celule, care nu sunt mai mari decât un dulap de magazin, nu sunt permise telefoane sau laptopuri, iar locuitorii lor au drept companie doar pereții goi. Rezidenții pot purta uniforme albastre de închisoare, dar nu sunt deținuți – ei au venit la centrul ‘Happiness Factory’ din Coreea de Sud pentru o „experiență de detenție”. Majoritatea oamenilor de aici au un copil care s-a retras complet din societate și au venit să învețe singuri cum este să fii izolat de lume.

Tinerii singuratici precum copiii acestor rezidenți sunt denumiți hikikomori, un termen inventat în Japonia în anii 1990 pentru a descrie retragerea socială severă în rândul adolescenților și adulților tineri. Anul trecut, un sondaj realizat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale din Coreea de Sud în rândul a 15 000 de tineri cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani a arătat că peste 5% dintre respondenți se izolau. Dacă această cifră este reprezentativă pentru întreaga populație a Coreei de Sud, aceasta ar însemna că aproximativ 540 000 de persoane se află în aceeași situație.

Stirile PROTV

România, în vizorul Moscovei. Rușii și aliații lor de la Chișinău, discuții despre "anexarea" Moldovei de către țara noastră

RomaniaTV

E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda

Începând cu luna aprilie, părinții au participat la un program de educație parentală de 13 săptămâni finanțat și gestionat de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) Korea Youth Foundation și Blue Whale Recovery Centre. Scopul programului este de a-i învăța pe oameni cum să comunice mai bine cu copiii lor. Programul include trei zile într-o instituție din Hongcheon-gun, provincia Gangwon, unde participanții petrec timp într-o cameră care reproduce o celulă de izolare. Speranța este că izolarea le va oferi părinților o înțelegere mai profundă a copiilor lor.

De ce tinerii sunt plătiți ca să plece de acasă

Fiul lui Jin Young-hae se izolează în dormitorul său de trei ani. Dar, de când a petrecut ea însăși ceva timp izolată, doamna Jin (nume fictiv) înțelege puțin mai bine „închisoarea emoțională” a tânărului ei de 24 de ani.

„M-am întrebat cu ce am greșit… este dureros să te gândești la asta”, spune femeia în vârstă de 50 de ani. „Dar pe măsură ce am început să reflectez, am dobândit o anumită claritate”.

Fiul ei a fost întotdeauna talentat, spune dna Jin, iar ea și tatăl său aveau așteptări mari de la el. Dar el era adesea bolnav, se lupta să mențină prietenii și, în cele din urmă, a dezvoltat o tulburare de alimentație, ceea ce făcea dificilă mersul la școală. Când fiul ei a început să meargă la universitate, părea să se descurce bine pentru un semestru, dar într-o zi s-a retras complet.

Văzându-l încuiat în camera lui, neglijând igiena personală și mesele, i-a frânt inima.

Dar, deși anxietatea, dificultățile în relațiile cu familia și prietenii și dezamăgirea de a nu fi fost acceptat la o universitate de top l-ar fi putut afecta pe fiul ei, acesta este reticent în a vorbi cu ea despre ceea ce este cu adevărat în neregulă.

Când doamna Jin a venit la Fabrica de Fericire, a citit note scrise de alți tineri izolați. „Citind acele note, mi-am dat seama: ‘Ah, se protejează prin tăcere pentru că nimeni nu-l înțelege'”, spune ea.

Care sunt motivele pentru care tinerii care par să aibă totul tind să se izoleze?

Park Han-sil (nume fictiv) a venit aici pentru fiul ei în vârstă de 26 de ani, care a întrerupt orice comunicare cu lumea exterioară în urmă cu șapte ani. După ce a fugit de acasă de câteva ori, acum iese rar din camera lui. Park l-a dus la un consilier și la medici, dar fiul ei a refuzat să ia medicamentele pentru sănătate mintală care i-au fost prescrise și a devenit obsedat de jocurile video.

Deși doamna Park încă se luptă să ajungă la fiul ei, a început să înțeleagă mai bine sentimentele acestuia prin intermediul programului de izolare.

„Mi-am dat seama că este important să accept viața copilului meu fără a-l forța să intre într-o anumită formă”, spune ea.

Cercetările efectuate de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale din Coreea de Sud sugerează că există o varietate de factori care îi determină pe tineri să se izoleze. Conform sondajului realizat de minister în rândul tinerilor între 19 și 34 de ani, cele mai frecvente motive sunt:

* dificultăți în găsirea unui loc de muncă (24,1%)

* probleme cu relațiile interpersonale (23,5%)

* probleme familiale (12,4%)

* probleme de sănătate (12,4%)

Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor din lume, iar anul trecut, guvernul său a prezentat un plan pe cinci ani menit să abordeze această problemă. Miniștrii au anunțat că vor exista controale de sănătate mintală finanțate de stat pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani la fiecare doi ani.

Persoane de vârstă mijlocie, dependente de părinții lor bătrâni

În Japonia, primul val de tineri care s-au izolat, în anii 1990, a condus la o populație de persoane de vârstă mijlocie dependente de părinții lor în vârstă. Iar încercarea de a-și întreține copiii adulți doar cu o pensie a făcut ca unele persoane în vârstă să cadă în sărăcie și depresie.

Profesorul Jeong Go-woon, de la departamentul de sociologie al Universității Kyung Hee, spune că așteptările societății coreene ca marile etape ale vieții să fie atinse la momente fixe amplifică anxietatea tinerilor – în special în vremuri de stagnare economică și locuri de muncă reduse. Părerea că realizările unui copil reprezintă un succes al părinților contribuie la scufundarea unor familii întregi în mlaștina izolării. Și mulți părinți percep dificultățile copilului lor ca pe un eșec în educație, ceea ce duce la un sentiment de vinovăție.

„În Coreea, părinții își exprimă adesea dragostea și sentimentele prin acțiuni și roluri practice, mai degrabă decât prin expresii verbale”, spune profesorul Jeong. „Finanțarea de către părinți a taxelor de școlarizare ale copiilor lor prin muncă grea este un exemplu tipic al unei culturi confucianiste care pune accentul pe responsabilitate”, continuă el, citat de BBC.

Acest accent cultural pe munca grea poate reflecta creșterea economică rapidă a Coreei de Sud în a doua jumătate a secolului XXI, când a devenit una dintre cele mai mari economii ale lumii. Cu toate acestea, potrivit bazei de date World Inequality Database, inegalitatea în ceea ce privește bogăția țării s-a înrăutățit în ultimele trei decenii.

Unii părinți spun că au început să își înțeleagă mai bine copiii de când participă la program

Kim Ok-ran, directorul Centrului de Recuperare a Balenei Albastre, spune că opinia conform căreia tinerii care se izolează sunt o „problemă de familie” înseamnă că mulți părinți sfârșesc prin a-i izola și pe cei din jurul lor.

Iar unii se tem atât de mult să nu fie judecați încât nici măcar nu pot vorbi cu membrii apropiați ai familiei despre situația lor „Ei nu pot scoate problema la iveală, ceea ce duce la izolarea părinților înșiși”, spune Kim.

„Adesea, ei nu mai participă la reuniunile de familie în timpul sărbătorilor.”

Întrebată ce i-ar spune fiului ei dacă ar ieși din izolare, ochii doamnei Jin se umplu de lacrimi. „Ai trecut prin atât de multe”, spune ea, cu vocea tremurândă. „A fost greu, nu-i așa? Sunt lângă tine”.