Ciroza hepatică alcoolică reprezintă cea mai severă complicație a bolii ficatului alcoolic. Aceasta este caracterizată de înlocuirea celulelor hepatice normale cu celule fibrozate nefuncționale.
Printre complicațiile bolii ficatului alcoolic se numără: ficatul gras (sau steatoza hepatică alcoolică), hepatita alcoolică și, cea mai severă, ciroza hepatică alcoolică. Această din urmă afecțiune se dezvoltă, de obicei, la 10-20% dintre marii consumatori de alcool, după zece ani sau mai mult de consum. În timp, ficatul se deteriorează și formează țesut cicatricial. Primul stadiu al formării unui astfel de țesut este fibroza și când ocupă o mare suprafață din ficat, se transformă în ciroză. Simptomele pot include febră, icter, greaţă, vărsături, durere abdominală, acumulare de lichid în cavitatea abdominală, hipertensiune la nivelul ficatului, sângerare a venelor esofagului, schimbări de comportament, confuzie și splină mărită.
Potrivit cercetărilor, ciroza este reversibilă, însă acest lucru nu se aplică tuturor pacienților. Din păcate, ciroza provocată de alcool este o boală amenințătoare de viață.
Ciroza hepatică alcoolică: Factori de risc
Ciroza alcoolică este un stadiu avansat al bolii hepatice severe. Este caracterizat prin inflamaţie (hepatomegalie), fibroză (întărirea celulelor) şi distrugerea membranelor, evitând detoxifierea chimicalelor din corp și sfârşind prin cicatrizare şi necroză (moartea celulelor).
În dezvoltarea acestei afecțiuni sunt implicați mai mulți factori de risc. În primul rând, este vizată cantitatea de alcool consumată. Consumul a 60 de grame pe zi pentru 20 de ani sau mai mult la bărbaţi, sau 20 g/zi la femei, mărește semnificativ riscul de hepatită şi fibroză de la 7% la 47%. De asemenea, consumul în afara orelor de masă creşte cu 3% riscul de boală alcoolică hepatică.
Mai predispuse la dezvoltarea cirozei sunt femeile, deoarece evoluează în durate mai scurte de timp și cu doze mai mici de alcool.
Alți factori de risc mai pot fi: infecţia hepatică virală C (accelează procesul distrugerii ficatului), factorii genetici, homocromatoza și dieta (leziunile hepatice pot fi agravate de lipsa vitaminelor A și E).
Tratament pentru ciroza hepatică alcoolică: Poate fi prelungită durata de viață a pacientului?
Principalul tratament pentru ciroza hepatică alcoolică este abstinența la alcool. S-a demonstrat că pacienții cu ciroză hepatică controlată, care opresc consumul de alcool, au o rată de supravieţuire de 90%. În cazul în care este menținut consumul de alcool, rata scade la 70%. Iar dacă ciroza nu este controlată și nu se renunță la alcool, pacienții au o rată de supraviețuire redusă la cinci ani, de doar 30%.
Totodată, este încurajată o alimentație sănătoasă și o supraveghere medicală atentă. În cazul infecțiilor, se prescriu antibiotice, iar tratamentul simptomatic poate conține corticosteroizi (în cazuri severe), anticitokine (pentoxifilina şi infliximabul), propiltiouracil (pentru modificarea metabolismuui)l şi colchicina (pentru inhibarea fibrozei hepatice).
Pentru pacienții cu icter, encefalopatie sau ascită de cauză necunoscută este indicată spitalizarea. La fel se întâmplă și dacă pacienții cunoscuţi cu afectare hepatică alcoolică prezintă insuficienţă renală, febră, deshidratare sau funcţie hepatică cu deteriorare rapidă, demonstrată de encefalopatia progresivă sau coagulopatia.
Singura soluție pentru pacienții cu ciroză alcoolică, dacă celelalte terapii au eșuat, este transplantul hepatic. Chiar dacă pare o alternativă bună, donatorii de ficat sunt puțini, iar lista de așteptare este lungă. Din păcate, hepatita alcoolică acută concomitenta cirozei este considerată contraindicaţie pentru transplantul hepatic. Iar, pentru a fi acceptați la un transplant, pacienții trebuie să își dovedească abstinența pentru mai mult de șase luni. Această condiție are avantajul de a permite ficatului să se recupereze după o hepatită alcoolică.
În ciuda faptului că prognosticul general pentru transplantul hepatic în ciroza alcoolică este excelent, 20% dintre pacienți revin la consumul excesiv de alcool după intervenţie. În acest fel, mortalitatea post-transplant este crescută.