Alegerea corectă de echipament pentru echitație nu doar că îți va îmbunătăți performanța, dar îți va oferi și siguranță și confort.
Echitația a devenit un sport îndrăgit de tot mai multă lume datorită multiplelor sale beneficii atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic.
Iată de ce echipament ai nevoie pentru echitație
Indiferent din ce motiv este practicat acest sport, nu este lipsit de pericole, lucru care face purtarea unui echipament absolut necesară. Acest echipament este destinat protecției călărețului în cazul în care cade, dar și în interacțiunea cu harnasamentul.
Echipamentul trebuie să fie format din tocă, adică cască, ce este foarte important să fie pe măsura potrivită și certificată privind protecția împotriva șocurilor. Aceasta trebuie încercată prima dată fără a prinde încheietorile sub bărbie, iar când înclinați fața înainte, aceasta nu ar trebui să cadă.
În același timp, trebuie să stea fixă pe cap atunci când înclinați capul în orice direcție. Următoarea parte necesară sunt pantalonii speciali pentru acest sport, care trebuie să fie elastici, cu întărituri pe partea interioară a piciorului, astfel încât să protejeze pielea împotriva frecării.
Important de menționat este că nu trebuie purtați pantaloni cu catarame sau cu capse, ce pot cauza răni în contactul cu harnasamentul. Încălțămintea trebuie să fie închisă, cu vârful și călcâiele bine acoperite și protejate, cu talpă dreaptă și toc mic, de maxim 1 cm.
Vesta de protecție este și ea foarte importantă, întrucât cele cu protecție dură sau umplute cu un strat de spumă pot amortiza orice fel de căzătură. Cele mai bune în acest caz sunt vestele cu airbag, ce îți oferă cel mai înalt grad de siguranță.
Sfaturi valoroase pentru achiziționarea echipamentului
Orice variantă de echipament se alege, trebuie să te asiguri că are mâneci și să nu porți cercei lungi sau coliere, ce ar putea fi agățate. Mănușile sunt opționale în afara concursurilor, dar sunt foarte recomandate, întrucât fac mai bine priza pe frâu, evită bătăturile și fac prinderea mai sigură.
Trebuie să alegi un model confecționat din materiale aderente, ce permit ventilarea mâinilor, iar dacă faci echitația în aer liber, mănușile impermeabile sau căptușite pot fi o alegere ideală. De asemenea, pentru un echipament complet, poți adăuga și o cravașă pentru ghidarea calului, pinteni, jambiere pentru ghetele scurte sau ochelari.
Important de menționat este că orice echipament trebuie testat înainte de a fi achiziționat. Confortul este foarte important, la fel ca și funcționalitatea. În același timp, ideal este să investești în produse de calitate, întrucât un echipament bun este mult mai durabil și oferă experiențe mai plăcute.
Totodată, este importantă și întreținerea sa după achiziționare, întrucât o curățare și o depozitare adecvată vor prelungi semnificativ viața sa.
Vârsta ideală la care copii pot practica acest sport este de la 5-6 ani, întrucât principala condiție ca poată fi acceptați este să ajungă la etrieri cu piciorul. În ceea ce privește poneii, se poate practica chiar și de la 2 ani.
Este esențial să deții un echipament dacă faci echitație, pentru a garanta confortul și siguranța ta, astfel încât să te bucuri de acest sport în totalitate.