Ce e violet, nu e lavanda si se vinde cu 200 de euro kilogramul?

Are culoarea violet, ca si lavanda, fiind asociata cu tot ceea ce este „exquisite” (rafinat, elegant, exclusiv) – si stim, doar ca asta aduce bani, multi bani. Este violeta sau cum se spune pe la noi, vioreaua sau toporasul (viola odorata).

Violeta (Viola odorata) poate fi una dintre cele mai darnice „culturi profitabile„. Fragranta ei speciala este cautata in fabricarea parfumurilor, a aromarii ceaiurilor, lichiorurilor si bomboanelor; petalele ei zaharisite sint un deliciu in sine, asta cand nu devin ingredientul de baza al cremelor si pastelor din cofetarie (inclusiv din celebrul macaron). Este apreciata in aromoterapie si fitoterapie, potrivit agrointel.ro.

Viola odorata include cateva sute de soiuri – 500. Unele soiuri sint salbatice si sezoniere altele sint de cultura. Salbatice sau nu ele au acelasi parfum distinct cu variatii usoare de la soi la soi. Este o planta foarte robusta intrand in intervalul de rezistenta 3-8 (temperaturi minime -40°C,-12°C). Atat florile cat si frunzele sint valorificabile.

Francezii sint cei mai mari maestri in exploatarea violetei ca si „cultura profitabila”. Secretul lor este unul singur – mistificarea. Ei si-au creat un brand national prezentat si „cultivat” in timp drept etalon, Violetele de Toulouse – foosindu-se de brand pentru a-si crea un avantaj competitiv fata de producatori din alte tari. Practic francezii vor sa acrediteze ideea ca violetele „adevarate” sint doar violetele „de Toulouse” si doar daca sint cultivate in Franta.

Este doar o mistificare – in primul rand pentru ca „violetele de Toulouse” au fost aduse din Italia (este o Viola odorata Parmensis, care si ea la randul ei a fost adusa din Spania) si in al doilea rand pentru ca regiunea nu le face prin nimic deosebite. Violeta de Toulouse nu este un produs de „terroir” in adevaratul sens al cuvantului – cum sint strugurii de Burgundia (care nu pot fi disociati de regiunea care le da numele) – solul nu are nicio compozitie speciala iar climatul este unul specific spatiului dintre Atlantic si Mediterana. Fara a se uita pe eticheta niciun specialist nu ar putea face diferenta intre Viola odorata Parmensis cultivata in Franta si cea cultivata in Italia, Spania sau Portugalia, sau oriunde in Europa – singurul lucru pe care l-ar putea spune ar fi daca are de a face cu o planta culeasa la momentul optim sau nu (aceasta influentand calitatea).

Francezilor le poate fi datorata insa crearea unui evantai foarte larg si diversificat de utilizare a violetei care includ toate domeniile ce tin de miros si de gust – fapt care le asigura cultivatorilor o cerere in continua crestere si implicit venituri.

In parfumerie si cosmetica se produce „eau de violette”, se produc sapunuri, creme si rujuri. Conex, in armoterapie si wellness se produc lumanari aromate si chiar si saculeti de plante pentru pus printre haine. In fitoterapie, se foloseste infuzia pentru proprietatile antiseptice si cicatrizante (este folosita in tratamentul bronsitei si al ulcerului gastro-duodenal – ameliorand starea bolnavului, este antioxidant) – conex ea poate da gust unor infuzii mixte (in general in asociere cu ceaiul negru), consumate pentru pura placere. In cofetarie petalele zaharisite se consuma ca atare fiind foarte apreciate. Tot in cofetarie se prepara jeleul de violete, sirop de violete (are utilizare si in fototerapie), dropsuri de violete. Conex aroma de violeta poate fi folosita in ciocolaterie si patiserie – ciocolata cu aroma de violete este foarte apreciata la fel ca si faimoasele macaron cu aroma de violete. In domeniul bauturilor distilate fine se produce lichiorul de violete(foarte apreciat fiind „creme de violette”). In gastronomie violeta poate fi folosit ca si condiment pentru aromatizarea salatelor.

In cea mai simpla forma de valorificare – petalele culese si uscate se vind la pretul de 20 euro suta de grame – in general in pliculete de 50 de grame. Intr-o forma de procesare nu foarte complexa – prin zaharisire – se vand la pretul de 75 de euro per kilogram. Violetele sint plante foarte generoase cu cei care le cultiveaza – uleiul volatil se afla nu doar in florile ci si in frunzele plantei (in industria cosmetica – fabricarea parfumurilor – se face diferenta intre uleiul esential obtinut din florile si frunzele violetelor – acestea avand proprieati olfactive diferite).

Productia pentru profit a violetelor a avut si inca are ca principal vector industria cosmetica. Cand, in jurul anilor 1850, industria cosmetica franceza a inceput sa produca pentru export, cererea pentru flori si frunze de violete a crescut proportional cu cea a pietei internationale a „brandurilor” franceze de parfum. Pe la 1900 se distilau 200 de tone de flori si 100 de tone de frunze. In anii 1950 din pacate industria chimica a produs un substitut de sinteza al esentei din floare de violeta, mult mai ieftin pentru productia de serie a parfumurilor, iar cererea pentru acest segment aproape a disparut (doar parfumurile personalizate, foarte-foarte scumpe folosesc azi ulei esential de floare de violeta). In anii 1960 producatorii francezi au inceput sa fie concurati de cei egipteni – Egiptul devenind cel mai mare producator international de ulei esential de frunze de violeta avandu-i drept clienti principali pe producatorii francezi de parfumuri (care uita in general sa mentioneze faptul ca violetele provin din alta tara decat Franta). Aceasta presiune a egiptenilor, care vindeau mult mai ieftin i-a impins pe cultivatorii francezi sa isi reduca constant suprafetele cultivate si productia in anii 1980. In acest moment cultura pentru profit a violetelor este concentrata in Tourette sur Loup unde suprafata dedicata se ridica la 20 de hectare exploatate in sistem cooperatist.

Scaderea cererii din partea industriei cosmetice i-a determinat pe cultivatorii de violete sa caute alternative in ce priveste utilizarea acestei culturi de catre alte ramuri industriale. In acest moment cea mai mare parte a productiei de flori de violete este folosita in industria alimentara – sub forma petalelor zaharisite – in fitoterapie – sub forma infuziilor sau ca aromatizant al ceaiului negru.

Violetele nu sint un monopol francez – desi francezii se straduie din rasputeri sa acrediteze aceasta idee prin strategia lor de branding. Specialistii in gust si miros gasesc cuvinte de lauda pentru multe varietati de viola odorata carora le subliniaza trasaturile specifice.

Si soiurile salbatice de viola odorata precum, viorelele sau toporasi – pot fi valorificate economic ele iesind in evidenta prin nuante discrete, usoare si proaspete – care isi pot gasi cautare in „producerea” unui anume gust sau miros. Acestea sint valorificate prin culegere si colectare in herbosterii si centre fitoterapeutice.