Prima pagină » Cultural » Ce detalii a remarcat un expert în limbajul trupului în mesajul lui Kate Middleton. Gestul care o dă de gol

Ce detalii a remarcat un expert în limbajul trupului în mesajul lui Kate Middleton. Gestul care o dă de gol

26 mart. 2024, 07:54,
în Cultural

Un expert în limbajul trupului a analizat clipul video postat de Kate Middleton pe pagina ei de Instagram și a observat o serie de detalii remarcabile.

Vineri seara, prințesa a transmis un mesaj emoționant poporului, dezvăluind că suferă de cancer. Diagnosticul vine după o operație abdominală suferită în luna ianuarie. Deși medicii au considerat inițial că afecțiunea nu este canceroasă, o declarație anterioară a Palatului Kensington confirmând acest lucru, rezultatele analizelor de după operație au indicat contrariul.

Ce a remarcat un expert în limbajul trupului în mesajul lui Kate Middleton

Kate Middleton a mărturisit că vestea diagnosticului a fost un „șoc” pentru ea, soțul ei, Prințul William, și cei trei copii ai lor. Într-o ținută casual, formată dintr-un pulover cu dungi și blugi, așezată pe o bancă cu flori de primăvară înflorite în fundal, Prințesa de Wales a încercat să afișeze curaj în fața publicului, a declarat expertul în limbajul corpului Judi James pentru The Mirror.

„Este aproape imposibil să vizionezi această performanță solo curajoasă a lui Kate fără să plângi și tu”, a afirmat Judi James.

Kate Middleton a ales să facă publică informația despre diagnosticul de cancer în absența Prințului William. Lipsa acestuia din videoclip a stârnit speculații cu privire la o posibilă deteriorare a relației dintre ei. Totuși, expertul în limbajul corpului Judi James consideră că apariția solitară a Prințesei de Wales demonstrează „putere și voință”.

„Ce soț și-ar dori vreodată să-și vadă soția înregistrând un mesaj ca acesta stând singură, mai ales unul în care apoi trebuie să ceară intimitate pentru a i se permite să se vindece? Dar faptul că Kate a făcut-o sugerează putere și voință de la viitoarea regină”, a explicat experta.

Prințesa a debutat discursul prin a mulțumi publicului pentru sprijinul constant și urările de bine primite în perioada de recuperare după operația abdominală. A explicat că, în urma procedurii, analizele postoperatorii au identificat ulterior o afecțiune canceroasă. Se subînțelege că prințesa se află acum în proces de recuperare, urmând un tratament de chimioterapie preventivă.

„Unul dintre cele mai slabe zâmbete ale lui Kate vine când spune că „a-l avea pe William lângă mine este o mare sursă de confort”, a continuat Judi.

„Tragedia în ceea ce privește limbajul corpului ei vine din semnalele ei contrastante”, a subliniat aceasta.

„Cu capul sus, dă atât de multe semne de fermitate, determinare și rezistență”, a continuat Judi James.

Kate Middleton, la un pas de a ceda emoțional

Experta în limbajul corpului Judi James a observat un moment de vulnerabilitate emoțională în discursul publicat pe contul de Instagram al Prințului și Prințesei de Wales. Momentul s-a produs când Kate Middleton a vorbit despre soțul ei, Prințul William, și despre familia lor tânără.

„Sprânceana ei stângă este ridicată în ceea ce este în mod normal o expresie a umorului, în timp ce buzele ei se încrețesc și se îngustează, iar ochii ei se îngustează pentru a arăta fermitatea atunci când vorbește despre recuperarea ei și despre nevoia ei de „timp, spațiu și intimitate””, a afirmat Judi James.

După o analiză atentă, Judi consideră că vocea ei pare să fie pe punctul de a se frânge atunci când vorbește despre William și despre „tânăra familie”. Expertul afirmă că un gest delicat, calmant, realizat cu mâna, dezvăluie sentimentele reale pe care Kate Middleton le are în legătură cu diagnosticul.

„Închiderea mâinii lui Kate sugerează putere de voință nuanțată de oarecare anxietate. Mâna ei stângă se ridică pentru a arăta dorința de a păstra controlul și de a liniști atunci când spune că se află în „stadiile incipiente ale chimioterapiei”. Singura ei concesie față de orice anxietate interioară vine dintr-o frecare foarte ușoară și blândă a degetului mare, care reprezintă un gest de auto-confort”, a precizat experta în limbajul trupului despre clipul postat de Kate Middleton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024