De ziua ei, Cristina Șișcanu a primit un cadou deosebit. Vedeta a împlinit 39 de ani pe 3 noiembrie și a avut parte de multe surprize în ziua ei. Soțul Mădălin Ionescu a dorit să o răsfețe cu vacanțe și cadouri pe care orice femeie le-ar adora, în special pantofi.
În fiecare an, de ziua ei, Cristina Șișcanu primește un tratament special din partea întregii familii, fiind tratată ca o prințesă. Mădălin Ionescu (53 de ani), soțul ei, caută să o surprindă și să o răsfețe cu diverse cadouri, iar anul acesta nu a făcut excepție. După o vacanță în care au vizitat Viena și Budapesta, Cristina și Mădălin au ajuns în momentul culminant al zilei, acela în care sărbătorita trebuia să deschidă darurile.
Ce cadou a primit Cristina Șișcanu de ziua ei
La început, Cristina a fost încântată de prezența celor 39 de trandafiri albi pe care i-a descoperit în camera de hotel din Budapesta. „Florile albe sunt preferatele mele și de fiecare dată îmi iei flori albe”, i-a spus ea lui Mădălin.
„Să vedem dacă am învățat ceva de la tine, dacă îți cunosc gusturile”, i-a spus Mădălin în timp ce Cristina se pregătea să deschidă primul cadou, cutia de la Prada. „Ai bonul?”, l-a întrebat ea. „Bineînțeles că am bonul, dar asta înseamnă să ne întoarcem la Viena”, a fost replica lui Mădălin.
În prima cutie pe care a deschis-o, Cristina a descoperit o pereche de pantofi aurii de la Prada, cu un toc înalt de 11 centimetri. Am găsit aceleași pereche de pantofi disponibil în magazinele online de produse de lux, la prețul de 1032 de euro. Cu toate acestea, se pare că în Viena au fost reduceri, iar Mădălin a profitat de ele. Pantofii aurii l-au costat 550 de euro, așa cum se poate observa pe talpă în filmulețul realizat de cei doi.
Au existat câteva emoții legate de mărime, deoarece Cristina purta mărimea 37,5, iar pantofii erau mărimea 37. Cu toate acestea, după ce i-a probat, sărbătorită a fost convinsă că îi vin perfect. „Baby, daaaa, îmi plac foarte mult, îmi vin, sunt superbi”, i-a spus lui Mădălin, care aștepta verdictul. În luna mai, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu au sărbătorit 13 ani de relație. Ei au o fiică împreună, pe nume Petra (6 ani), iar Cristina a fost și este o mamă bună și pentru copiii lui Mădălin din căsnicia anterioară cu Mihaela Coșerariu, Filip și Ștefania.
Cristina Șișcanu, despre relația cu soacra sa
Cristina Șișcanu a vorbit despre relația cu soacra sa într-un clip postat recent pe rețelele de socializare. Pentru multe femei din România acest subiect este unul extrem de delicat, iar soția lui Mădălin Ionescu a venit cu o serie de sfaturi.
Vedeta a evidențiat fapt că această problemă nu este specifică doar poporului român, ci poate fi întâlnită și în alte culturi.
Potrivit opiniei sale, atunci când doi indivizi decid să formeze un cuplu, este important să păstreze independența și să nu permită altor membri ai familiilor să se amestece în deciziile lor. Cristina Șișcanu a evidențiat faptul că, indiferent dacă este vorba despre relația dintre ginere și soacră sau dintre noră și soacră, aceste relații sunt delicate și necesită o limitare a intervențiilor din partea părinților.
Cristina Șișcanu a fost plăcut surprinsă de cadoul pe care l-a primit de ziua ei și s-a postat cu el pe rețelele de socializare.