Părinții și copiii vor să afle ce burse vor primi elevii de la școlile private. Ministrul Educației a anunțat că elevii care învață în școli private au dreptul la 4 tipuri de burse în anul școlar 2024-2025. S-au schimbat criteriile de acordare a banilor.
Ce burse vor primi elevii de la școlile private
Elevii din învățământul privat pot beneficia de burse de excelență olimpică I și II, de burse sociale și de burse tehnologice, a anunțat Ministrul Educației. Elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular vor primi de la bugetul de stat burse de excelenţă olimpică I şi II, burse sociale, dacă sunt şcolarizaţi fără taxe pentru nivelul primar, gimnazial și liceal și burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările şi condiţiile stabilite prin metodologia-cadru, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul tehnologic.
Unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional transmit anual, până la data de 20 octombrie, sumele estimate pentru plata burselor, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.
Elevii de la școlile private care beneficiază de bursă de excelență olimpică tipul I pot primi 925 de lei, iar cei cu bursă de excelență tip II vor primi 700 de lei. Bursa de excelență tip I poate ajunge și la 3.700 de lei, în funcție de rezultatele obținute de către elev. Bursa socială este în valoare de 300 de lei pe lună, iar cea tehnologică tot de 300 de lei pe lună. Bursele se plătesc în data de 20 a fiecărei luni, cu prima plată în luna noiembrie și pentru lunile anterioare.
Elevii care rămân fără bursă în acest an școlar
Din anul școlar 2024-2025, elevii vor fi sancționați cu retragerea bursei dacă au abateri disciplinare. Acești elevi vor fi sancționați cu retragerea temporară sau pe toată durata anului școlar a bursei. Se vor introduce în școli și sălile de detenție pentru elevii care își deranjează profesorii și colegii în timpul orei.
„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu. În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui. Important: Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se consemnează absență. Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente.”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.
Și elevii din familiile monoparentale riscă să rămână fără bursă. Elevii din familii monoparentale nu vor mai beneficia de cei 300 de lei acordaţi lunar. Copiii crescuți de un singur părinte, copiii orfani sau cei nerecunoscuți de tată beneficiau până acum de bursă socială, indiferent de venitul familiei.
Noua lege schimbă regulile începând din această toamnă. Cert este că elevii din familiile monoparentale nu vor mai primi bursa socială în valoare de 300 de lei acordați lunar, dacă părintele are un venit de peste 4.000 de lei. Legea a stârnit nemulțumiri din partea părinților care își cresc singuri copiii. În privința elevilor care învață la școli private, aceștia vor beneficia de 4 tipuri de burse.