Prima pagină » Sanatate » Ce boli ascunde foamea dureroasă? Iată ce trebuie să faci când apare acest simptom

Ce boli ascunde foamea dureroasă? Iată ce trebuie să faci când apare acest simptom

14 ian. 2022, 12:58,
în Sanatate

Foamea dureroasă este un simptom al bolii ulceroase. Aceasta se caracterizează prin prezența unor „răni” la nivelul mucoasei gastrice. Aproximativ 10% din populația lumii suferă de această afecțiune.

Ulcerul gastric are o evoluție cronică, în pusee, adesea sezoniere, care se manifestă prin dureri copleșitoare, ce risipesc orice bucurie a savurării unui prânz delicios. Principala cauză a apariției acestei afecțiuni este creșterea secreției gastrice. Factorii care influențează acest fenomen sunt utilizarea medicamentelor de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene (aspirina, ibuprofen), fumatul, consumul excesiv de alcool sau infectia cu Helicobacter Pylori.

O situație deosebită este reprezentată de pacienții diagnosticați cu sindromul Zollinger-Ellison. Această boală determină apariția ulcerului gastric, prin creșterea producției de acid în organism. Astfel de pacienți se confruntă cu tumori, ce poartă numele de gastrinoame și care secretă cantități mari de gastrină, un hormon ce provoacă o secreție accentuată a acidului gastric.

diferența dintre bolile gastrice

Principala cauză a apariției ulcerului gastric este creșterea secreției gastrice.

Foamea dureroasă, un simptom al ulcerului gastric. Cum se manifestă această afecțiune

Pacienții cu ulcer gastric resimt următoarele simptome: dureri abdominale epigastrice (care scad în intensitate după consumul de lichide sau administrare de antiacide), pierdere în greutate, greață, vărsături (care pot avea aspect de zaț de cafea, atunci când își face apariția hemoragia mucoasei gastrice), balonare, eructații excesive (râgâit) și anemie.

Complicațiile boli nu sunt foarte des întâlnite, însă, când apar, necesită spitalizare și intervenție de urgență. Printre acestea, se regăsesc: hemoragia digestivă superioară (vărsături abundente și scaune negre), perforație gastrică, stenoză pilorică (îngustarea orificiului de deschiderea a esofagului în stomac, însoţită de vărsături ale alimentelor nedigerate, imediat după ingestie). De asemenea, gastrita cronică netratată sau insuficient tratată determină modificările maligne.

În cazul ulcerului gastric, diagnosticul se pune pe baza endoscopiei digestive superioare EDS. Aceasta se realizează cu ajutorul unui tub flexibil, numit endoscop, ce permite vizualizarea leziunilor și, atunci când este necesar, biopsierea mucoasei gastrice, pentru identificarea infecției cu Helicobacter Pylori. O astfel de intervenție se realizează sub anestezie locală. Utilă în diagnosticarea ulcerului este și radiografia cu tranzit baritat. Aceasta evidențiază detaliile cu privire la defectele de umplere ale stomacului.

femeie în cămașă albă în fața unei farfurii albe

Foamea dureroasă este un simptom al bolii ulceroase.

Tratamentul ulcerului gastric

Pentru tratarea acestei afecțiuni este necesară întreruperea fumatului, a consumului de alcool și a excesului de cafea. În plus, se recomandă evitarea medicației antiinflamatoare nesteroidiene, mai ales a aspirinei.

Se cere și adoptarea unui regim alimentar strict, prin care pacientul să elimine prăjelile, condimentele, afumăturile și băuturile carbogazoase. Este nevoie de respectarea unui orar regulat de alimentație, cu trei mese principale și două gustări la ore fixe, prestabilite.

În privința medicației, se recomandă preparatele antiacide, cu efect de tamponare a acidului din stomac. Totodată, sunt prescrise și antisecretoriile care reduc sau inhibă producția de acid gastric, protectoarele mucoase gastrice și o asociere de antibiotice, necesare pentru eradicarea bacteriei Helicobacter pylori.

În prezent, tratamentul chirurgical al ulcerului gastric a devenit o excepție. Însă, atunci când este cazul, se folosesc metode minim invazive laparoscopice, prin care se urmăreşte stoparea hemoragiei gastrice şi dilatarea stenozelor pilorice, cu ajutorul endoscopului.

De asemenea, se mai practică și abordul chirurgical clasic, dar în situații rare. Cu ajutorul acestuia, se elimină porţiunea afectată a stomacului, dacă sutura clasică a nişei eşuează, iar hemoragia nu este stopată.

un bărbat în tricou alb

În privința medicației, se recomandă preparatele antiacide, cu efect de tamponare a acidului din stomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`