Prima pagină » Titlurile zilei » Ce averi au primarii PSD din județul Iași, care vor să ajungă în Parlament! Cel din comuna Țigănași deține 8 terenuri, vilă și apartament

Ce averi au primarii PSD din județul Iași, care vor să ajungă în Parlament! Cel din comuna Țigănași deține 8 terenuri, vilă și apartament

03 oct. 2024, 02:00, 3 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Ce averi au primarii PSD din județul Iași, care vor să ajungă în Parlament. Este vorba despre Iulian Chirilă, primarul comunei Țigănași, și Costel Iosub, primarul din Tătăruși

Cei doi primari dețin terenuri și imobile în localitățile pe care le administrează. Iulian Chirilă este proprietarul unor suprafețe de peste 66.000 de metri pătrați. Ambii își doresc să ajungă în Parlament în funcții de senatori și deputați.

Ce averi au primarii PSD din județul Iași, care vor să ajungă în Parlament. Iulian Chirilă deține terenuri de peste 66.000 de metri pătrați

Iulian Chirilă este în funcția de primar al comunei Țigănași din anul 2012 și se află pe lista parlamentarilor pentru funcția de deputat din partea PSD. Acesta deține 8 terenuri – 5 dintre acestea în localitate, 2 în comuna Andrieșeni și un alt teren în comuna Șipote. Înainte de a fi ales primar, Iulian Chirilă a fost lăutar timp de 25 de ani.

Concret, în comuna Țigănași, Iulian Chirilă, primarul PSD, are un teren intravilan dobândit în anul 1987, în suprafața de 700 de metri pătrați, un alt teren dobândit în anul 2003 prin „reconstruire drept de proprietate”, în suprafață de 4.500 de metri pătrați. Acesta mai deține un teren achiziționat prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2016, cu o suprafață totală de 10.000 de metri pătrați. În același an a intrat și în posesia unui alt teren în suprafață de 16.100 metri pătrați, primit moștenire. Iulian Chirilă și-a mai achiziționat un teren agricol în anul 2017, acesta are o suprafață totală de 8.048 de metri pătrați, tot în comuna Țigănași.

În comuna Andrieșeni, Iulian Chirilă a primit în anul 2017, prin moștenire, 2 terenuri – unul intravilan, în suprafață de 1.000 de metri pătrați și unul agricol, de 20.800 de metri pătrați. Iar în comuna Șipote, acesta deține din anul 1999 un teren agricol primit printr-un contract de donație, în suprafață de 5.000 de metri pătrați.

Este important de amintit că Bogdan Crucianu și Florin Boca au negociat cu primarul comunei Țigănași din județul Iași, Iulian Chirilă, pentru a-l elimina pe Bogdan Cojocaru din fruntea PSD. Miza este preluarea controlului în partid. Acesta se află pe lista de deputați pentru alegerile parlamentare.

Contactat de reporterii BZI, Iulian Chirilă a declarat că a ales să fie pe lista pentru alegerile parlamentare pentru a aduce mai multe voturi în PSD și sub nicio formă nu își dorește să părăsească comunitatea care l-a ales ca primar.

„Nu am intenția să fiu pe un loc eligibil. Am luat decizia să fiu pe listă pentru că sunt și vicepreședintele PSD, județul Iași, și cred că pot îmbunătăți, prin aportul meu, numărul de voturi. Eu rămân fără nicio problemă primar la Țigănași, oamenii mă iubesc pe mine, să știți. Din punctul meu de vedere, nu voi fi pe un loc eligibil. Cred că dacă e numele meu pe listă, pot aduce mai multe voturi Partidului Social Democrat”, a declarat Iulian Chirilă.

Primarul PSD din comuna Țigănași, casă de 105 metri pătrați și un apartament

Potrivit informațiilor din declarația de avere, Iulian Chirilă, primarul PSD al comunei Țigănași, deține din anul 2000 un apartament în Iași, cu o suprafață de 57 de metri pătrați și o casă de locuit în comuna Țigănași, cumpărată din anul 1987, cu o suprafață de 105 metri pătrați. Iulian Chirilă mai deține și două autoturisme, o Dacia Logan, an fabricație – 2007, și o Skoda Octavia, an fabricație – 2006.

În ceea ce privește creditele bancare, primarul comunei Țigănași a împrumutat de la BCR 50.000 de lei în anul 2020, iar scadența creanței este anul acesta.

Primarul PSD Iulian Chirilă primește pentru funcția de primar o indemnizație de 118.327 de lei, adică un venit lunar în valoare de 9.860,58 lei pe lună. Soția acestuia, Elena Chirilă, este asistent medical în cadrul Spitalului de Recuperare și încasează un salariu de 41.701 lei pe an, adică 3.475 de lei pe lună.

Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși, deține terenuri în localitate

Costel Iosub este primar al comunei ieșene Tătăruși din anul 2004, acesta și-a achiziționat în anul 1999 un teren forestier în suprafață de 7.499 de metri pătrați, un teren intravilan dobândit în anul 1997, în suprafață de 1.800 de metri pătrați. Tot în comuna Tătăruși, Costel Iosub mai deține un teren intravilan din 1995, în suprafață de 1.500 de metri pătrați.

În ceea ce privește imobilele, primarul PSD și-a achiziționat o casă în anul 1967, în suprafață de 141 de metri pătrați, și alte două imobile care sunt precizate în declarația de avere ca fiind „alte categorii de bunuri imobile”, ambele achiziționate în anul 1967, unul în suprafață de 57 de metri pătrați și altul de 22 de metri pătrați.

Costel Iosub deține și un autoturism Ford Focus, an fabricație – 2004, un depozit bancar deschis în anul 2020, cu un sold de 110.780 de lei, și un credit bancar contractat în anul 2020, scadent în anul 2025, în valoare de 130.000 de lei.

Potrivit informațiilor din declarația de avere, Costel Iosub primește o indemnizație, din funcția de primar, de 122.041 de lei, adică 10.170 de lei pe lună.

Interesant este faptul că în declarația de avere a fostei soții a primarului de la Tătăruși este precizată și o casă deținută în localitatea Valea Lupului și achiziționată de aceasta în anul 2022 și deși în declarația de avere a primarului averea sa este împărțită cu Valentina Iosub, imobilul din Valea Lupului este declarat a fi 100% a ei.

Amintim că primarul din Tătăruși este pe lista pentru alegerile parlamentare, pentru funcția de senator. Contactat de reporterii BZI, acesta a declarat că, în cazul în care va ocupa această funcție, va fi implicat în continuare în comunitate, însă este prea devreme pentru a-și face planuri.

„Colegii primari din colegiu și ceilalți primari au găsit de cuviință să aibă și ei reprezentanți în Parlamentul României. Dacă voi fi povestea drobului de sare, nu prea vreau să o aduc în discuție. Nu vreau să mă gândesc acum. Să luăm lucrurile pe rând, să fiu pe listă, să fiu pe locurile eligibile, să fiu pe buletinele de vot. Și în mandatele celelalte am primit această propunere, nu este prima dată. Dar nu este o siguranță că voi fi senator. Dar dacă voi fi, eu cred că pentru tătărușeni va fi o mândrie, eu așa consider și așa consideră și oamenii. Chiar dacă voi merge acolo, voi face aceleași lucruri, eu am făcut performanță în administrație. Eu aș vrea să fac acolo o altfel de politică, mai mult pe administrație, și nu voi uita comunitatea din care am plecat, și anume, comuna Tătăruși. Se speculează multe lucruri. Eu sunt tătărușean și mă interesează comunitatea de aici. Eu nu am făcut politica unui partid sau a unui grup de interese, eu am făcut politica cetățeanului și a comunității”, a declarat Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși.

Averile primarilor PSD, din județul Iași, care vor să ajungă în parlament, Iulian Chirilă – primarul comunei Țigănași – și Costel Iosub – primarul din Tătăruși – dețin terenuri și imobile în localitățile pe care le administrează.

Comentarii
  • respect tuturor smekerilor din jud Iasi.. 😉 leii grei nu se lasa.. 😉 daca iau, IAU pt ei si fratii lor.. 😉 fortza domnu Iulian, locotenentii dvs nu va vor lasa la greu niciodata!

  • Ungureanu Trans

    Dacă vreți să verificați istoricul banilor lui Iulian Chirilă, vă recomamd să analizați contractele cu Ungureanu Trans și o să înțelegeți tot.

  • Angajat Ungureanu Tras

    Șeful ne trimite foarte des să-i facem tot felul de reparații primarului Iulian Chirilă pentru că l-a ajutat foarte mult când a ajuns în zonă cu lucrările.
    Aș putea câteva exemple legate de apartamentul din Canta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`