Un tanar a avut o surpriza foarte placuta atunci cand a descoperit, privind o fotografie veche, de cand iubita sa era copil, o coincidenta stranie.
Poveste de dragoste ca in filme, intre doi tineri care acum locuiesc in Londra. Cei doi, care acum sunt logoditi, au descoperit ca s-au intalnit intamplator si cand erau copii.
Verona Koliqi, originara din Kosovo, a fost la plaja in Muntenegru cu familia ei, in urma cu 10 ani, si a facut o fotografie alaturi de mai multi copii.
Acum, revazand pozele de familie impreuna cu logodnicul ei, Mirand, barbatul a observat ca baiatul care plutea in spatele iubitei lui, pe o saltea gonflabila, era chiar el.
„A observat baiatul din spate, care avea acelasi tricou, pantaloni si saltea ca si el. Am analizat poza si membrii familiei ne-au confirmat ca el este cel care a aparut in poza mea”, a spus Verona.
Ea si iubitul ei s-au reintalnit in 2016 din nou, in Kosovo, si un an mai tarziu s-au logodit.
La inceput, cuplul nu a crezut ca asa ceva e posibil – pana la urma care sunt sansele ca cei doi sa se fi aflat in vacanta in acelasi loc, in acelasi timp, exact pe aceeasi plaja? – insa parintii lui Mirand au spus ca ei se aflau in statiunea respectiva in perioada in care a fost facuta fotografia.
Dupa ce povestea a facut inconjurul mass-media, mai multi oameni si-au facut curaj sa-si impartaseasca povestile. „Eu si iubitul meu am descoperit ca, fara sa stim, am participat la acelasi concert, unul extrem de restrans, impreuna cu alte maximum 50 de persoane, cam cu patru ani inainte sa ne intalnim”, a scris o alta femeie.