Prima pagină » Cancan ultimă oră » Ce a declarat Oana Roman despre plângerea penală pe care a făcut-o împotriva lui Marius Elisei

Ce a declarat Oana Roman despre plângerea penală pe care a făcut-o împotriva lui Marius Elisei

17 iul. 2024, 19:00,
BZI.ro, în Cancan ultimă oră

Scandalul momentului atinge cote maxime! Spynews v-a dezvăluit în exclusivitate faptul că Oana Roman va acționa în mod legal împotriva fostului soț, pe care îl acuză de abandon de familie. Oana Roman a vorbit în exclusivitate despre plângerea penală pe care a făcut-o împotriva lui Marius Elisei.

Vedeta a lăsat tăcerea deoparte, după ce ani buni a așteptat să se producă o schimbare din partea fostului soț. Oana Roman spune ce a determinat-o să ia această decizie, dar și ce așteptări are după ce va depune plângere penală pentru abandon de familie împotriva lui Marius Elisei.

Ce a declarat Oana Roman despre plângerea penală pe care a făcut-o împotriva lui Marius Elisei

După ani de zile în care Oana Roman a încercat să îl facă pe soțul ei să își îndeplinească atribuțiile de tată, vedeta a luat o decizie radicală. Din cauza faptului că Marius Elisei a refuzat să-i plătească Oanei pensie alimentară pentru fiica pe care o au împreună, vedeta a apelat la ajutorul autorităților competente.

Contactată de Spynews și Știrile Antena Stars, Oana Roman a spus că nu vrea să dea nicio declarație despre acest subiect, dar are încredere că organele statului își vor face datoria iar vedetei i se va face dreptate. Oana Roman a mai adăugat că: „Acesta este un demers făcut după numeroase încercări în care a dorit să se înțeleagă în mod amiabil cu tatăl fetiței, însă fără niciun rezultat”.

Vedeta îl trage la răspundere pe Marius Elisei

Vă reamintim faptul că Oana Roman a ajuns să ia această decizie în urma numeroaselor încercări de a ajunge la un numitor comun cu fostul soț. În februarie 2021, atunci când Oana Roman și Marius Elisei s-au separat, au semnat și o convenție. Marius Elisei accepta să îi plătească Oanei Roman lunar o sumă la alegere, drept pensie alimentară pentru fiica lor, Maria Isabela.
Singura condiție impusă de Oana a fost ca suma respectivă să nu fie mai mică de 500 lei. Chiar dacă vorbim despre o sumă modică, fostul soț al Oanei Roman nu a plătit niciun leu până în prezent.

Mai mult decât atât, pe lângă obligațiile financiare de care s-a dezis, Marius Elisei nu s-a implicat nici în viața micuței. Conform informațiilor obținute, bărbatul nu a fost prezent nici măcar la zilele de naștere ale Isei.

Oana Roman, sătulă de situația care durează deja de prea mult timp, a decis să-i dea lovitura supremă lui Marius Elisei. L-a acuzat de infracțiunea de abandon de familie și a depus o plângere penală împotriva lui.

Marius Elisei, posibil bun de plată în bani, dar și „în ani”

Ani la rând, Oana Roman și-a asumat și rolul de tată pentru micuța Isa, asta deoarece Marius Elisei a absentat încă din anul 2021. Vedeta a suportat toate cheltuielile necesare unui copil, care nu sunt deloc insignifiante. Lucrurile nu puteau rămâne așa, iar Marius Elisei va fi obligat prin lege să răspundă pentru indiferența sa. Infracțiunea de abandon de familie se pedepsește grav, dar să vedem ce spune legea.

Conform art. 378 Cod Penal, „pentru infracțiunea de abandon de familie pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, aceasta aplicându-se și în situația neexecutării cu rea-credință de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească (cum ar fi neplata pensiei alimentare), în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *