După două decizii nefavorabile date de instanță, în urma ordonanțelor pe care le-a solicitat, Alexandru Ciucu va avea dreptul să petreacă mai mult timp cu fetițele sale. Potrivit sentinței judecătorilor, care s-au pronunțat în procesul său de divorț de Alina Sorescu, intentat de artistă la începutul anului trecut, cele două copile vor sta o săptămână la mama, și o alta la tatăl lor.
„Mă bucur de această hotărâre, pentru că îmi iubesc mult copiii. Cred că este o decizie în beneficiul fetițelor noastre. Alte declarații nu mai doresc să fac pe această temă”, a spus Alexandru Ciucu pentru CANCAN.RO.
În ceea ce privește posibilitatea de a-și întemeia din nou o familie, designerul a precizat:
„Recăsătoria nu e un subiect la care să mă gândesc acum. Mă concentrez la ce e mai bine pentru copii”.
Ce a declarat Alexandru Ciucu dupa divortul de Alina Sorescu
Fostul soț al Alinei Sorescu nu ne-a ascuns nici faptul că el însuși gătește pentru fetițele sale, le face hăinuțe pentru evenimente speciale, chiar dacă nu are în plan și o linie vestimentară pentru copii, și le repară păpușile:
„Au talent în plan vestimentar, fiind foarte iscusite în alegerea ținutelor, asortarea culorilor și a accesoriilor, atât pentru ele, cât și pentru păpuși. Când se mai rupe sau strica vreo hăinuță de păpușă îmi cer ajutorul și o cos sau o repar eu.
„Sigur ca da, petrec timp și-n bucătărie. Am făcut pizza, mucenici, supă de pui strecurată și alte mâncăruri care le plac lor.
Le fac hăinuțe doar fetițelor mele, dar nu mă gândesc să dezvolt o linie vestimentară pentru copii. Îmi face mare plăcere să le surprind când avem o zi de naștere, un eveniment”.
Alexandru Ciucu a fost pe pârtie cu fiicele sale
Mare pasionat de schi, Alexandru Ciucu a fost pe pârtie cu fiicele sale, despre care ne spune că s-au descurcat de minune:
„Am fost anul acesta împreuna la schi și s-au descurcat admirabil, mai ales că Raisa schia pentru prima dată, iar Carolina nu mai schiase de trei ani din cauza pandemiei”.
După perioada grea prin care a trecut în pandemie, Alexandru Ciucu a reușit să-și „țină în viață” toate cele patru magazine pe care le are și se pregătește de lansarea noii sale colecții, după ce, anul trecut, a absolvit un master în domeniu, la Paris.
„Pregătesc o nouă colecție de costume bărbătești, de ceremonie, precum și de costume de zi, în zona de casual. Încă nu am de gând să fac o prezentare. Din păcate, văd că prezentările, așa cum sunt ele percepute, în stilul clasic, cu manechin pe podium, sunt cumva în ultimul timp, în România, cam de domeniul trecutului. Văd că nimeni nu prea mai face.
Am terminat masterul la Paris. Am mai făcut unul la Milano, și alte cursuri, tot acolo. Pandemia ne-a afectat foarte mult..Eu fac doar costume de ceremonie și bussiness. A fost o perioadă foarte neagră în istoria mea profesională. Sunt un om foarte organizat și mă gândesc foarte bine înainte să fac vreo investiție. Am avut norocul ca pandemia să mă prindă fără credite. Banii pe care-i aveam i-am folosit să-mi pot menține atelierele, oamenii. E o minune că am trecut cu bine, am făcut până și vreo 50.000 de măști. Am refulat în creație.
Avem în continuare trei magazine în București și încă unul la Brașov.
Prima colecție am avut-o cu Tata și Fiul, când am deschis primul magazin de pe Moșilor, iar în machetarea ei m-a ajutat Cătălin Botezatu, despre care aflasem întâmplător, de la vânzătoare, că era client al magazinului nostru. Mi s-a părut atunci ceva măgulitor pentru mine. Când a venit să-și ia costumul, i-am oferit în semn de apreciere o sticlă de șampanie. Așa l-am cunoscut. Apoi, la următoarea colecție și prezentare, el a fost un fel de amfitrion”, ne-a mai spus designerul.
Ce spune despre colaborarea cu soția președintelui Johannis. „A avut nevoie doar de două probe”
Alexandru Ciucu, designerul care continuă și-n prezent colaborarea cu Casa Regală, ne-a vorbit, totodată și despre ținutele pe care i le-a făcut soției președintelui Klaus Johannis:
„Colaborarea cu Casa Regală e într-un stadiu foarte bun. Ieri am fost să alegem niște materiale, chiar pentru Majestatea Sa. Fac dintotdeauana și haine pentru damă, am făcut și pentru doamna Johannis. În ultima perioadă nu prea a mai apelat la mine, ce-i drept nu prea a mai avut multe ieșiri, cu excepția celei din Japonia. Creațiile mele au fost pentru Roma, la Vatican, la întâlnirea cu Papa, la Casa Regală a Spaniei, acestea au fost cele mai importante întâlniri unde a purtat creațiile mele. E vorba de niște lucruri stricte, lungimea rochiei, culoarea. Le-am ales împreună, pornind de la dorințele dumneaei. N-a avut nevoie de mai multe probe decât e necesar în mod normal. A fost vorba doar de două probe. Eu lucram deja pentru domnul Johannis, așa am ajuns să fac haine și pentru dânsa”.