Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 august discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse în Parlament Legii pensiilor speciale.
De asemenea, în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul, şedinţa a fost amânată pentru 21 septembrie.
„În şedinţa din data de 26 iulie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, a amânat: pentru data de 2 august 2023 – obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; pentru data de 21 septembrie 2023 – obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a anunţat, miercuri, CCR.
CCR amână pentru luna august discutarea sesizării Instanţei supreme privind pensiile speciale
Pe 29 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Conform actului normativ, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.
De ce, sunt inca in protest(greva mascata)?Au tot amanat o vara intreaga procesele.