Prima pagină » Local » Caz șocant în Iași! Ucisă în bătaie tocmai de cel care ar fi trebuit să o protejeze! Suspectul, băgat după gratii!
Caz șocant în Iași! Ucisă în bătaie tocmai de cel care ar fi trebuit să o protejeze! Suspectul, băgat după gratii!

Caz șocant în Iași! Ucisă în bătaie tocmai de cel care ar fi trebuit să o protejeze! Suspectul, băgat după gratii!

01 feb. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un individ în vârstă de 50 de ani a ajuns după gratii, după ce a fost acuzat că și-a omorât consoarta. Victima a fost bătută până a rămas fără suflare. Femeia a reușit să își sune fiica și să îi ceară ajutorul, la scurt timp după ce a fost agresată

Situație înfiorătoare într-o localitate din județul Iași! Un individ este cercetat pentru că și-ar fi ucis soția în bătaie.
Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Ioan Iancu, sub acuzația de omor asupra unui membru de familie. De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Deocamdată, Ioan Iancu nu a contestat hotărârea magistraților ieșeni.

Lovită cu picioarele în cap

În urmă cu două zile, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au propus arestarea preventivă a lui Ioan Iancu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.

„S-a reținut că, pe data de 23 ianuarie 2020, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în locuința comună din satul Pârcovaci, orașul Hârlău, județul Iași, pe fondul consumului exagerat de alcool, inculpatul I.I., în vârstă de 50 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele soției sale, în vârstă de 46 de ani, predominant la nivelul capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața: hematoame subdural și intracerebral, contuzii și dilacerări cerebrale și de trunchi cerebral, hemoragii ventriculare și subarahnoidiene”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Conform acesteia, după agresiune, victima a apelat-o telefonic pe fiica sa, căreia i-a relatat cele întâmplate. Când aceasta din urmă a ajuns acasă, și-a găsit mama în stare gravă, motiv pentru care a solicitat prezența unei ambulanțe. La scurt timp, un echipaj medical a preluat victima și a transportat-o la spital, pentru acordarea de îngrijiri.

„Din cauza leziunilor grave suferite, victima a decedat a doua zi, în spital. Fiind audiat în cauză, inculpatul a susținut că doar a îmbrâncit victima”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`