O fetiţă în vârstă de 8 ani a fost închisă într-o cameră încă de când avea mai puţin de un an. Cazul s-a petrecut într-un orăşel din vestul Germaniei, iar acum micuța a fost eliberată după ce ar fi fost ţinută prizonieră de mama şi de bunicii ei.
Menționăm că fetița este atât de subdezvoltată fizic, încât urcă scările cu mare greutate, relatează „The Guardian”.
O fetiță de 8 ani din Germania a fost închisă
Fetiţa ce a fost închisă mai toată viața ei, numită „Maria” de presa germană, şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor şapte ani şi jumătate într-o cameră, încuiată, în casa bunicilor ei din Attendorn, un orăşel cu aproximativ 25.000 de locuitori aflat la est de Köln, în vestul Germaniei.
„Probabil că nu a reuşit să vadă prea mult din lumea exterioară” a declarat procurorul Patrick Baron von Grotthuss pentru ziarul local „SauerlandKurier”.
Autoritățile locale au precizat că după ce a fost eliberată la 23 septembrie, medicii care au examinat starea de sănătate a fetiței nu au găsit semne de maltratare fizică sau de malnutriţie. De altfel, în timpul examinării, ea a mărturisit că nu a văzut nici o dată o pădure, nu a fost pe o pajişte şi nu a mers niciodată cu maşina.
Cu toate acestea, „Maria” poate să vorbească şi să meargă, însă urcă cu greu scările de una singură şi se descurcă greu pe un teren accidentat.
Însă motivul pentru care a fost ascunsă aproape toată viaţa ei rămâne un mister, deoarece mama şi bunicii ei au refuzat să răspundă atunci când au fost interogaţi de poliţie.
De asemenea, amintim că potrivit unui comunicat al Poliţiei americane, o fetiță a fost dată dispărută în iulie 2019, din comitatul Tioga, New York, pe când avea 4 ani și a fost găsită în subsolul casei unui bărbat de 57 de ani.
Fetița a fost închisă în casa bunicilor ei
Tatăl fetiţei, care se despărţise deja de mamă în momentul naşterii copilului, a declarat pentru „SauerlandKurier” că a găsit la un moment dat un bilet în parbrizul maşinii, când fetiţa avea aproximativ şase luni, prin care era anunțat de intenţia fostei sale partenere de a se muta în Italia împreună cu copilul.
În acest sens, există date că mama a informat autorităţile locale că s-a mutat în Calabria, în sud-vestul Italiei, la mijlocul anului 2015.
Însă, tatăl povestește că ar fi văzut-o pe mamă şi pe copil de mai multe ori în Attendorn, aşa că în septembrie 2015 a sesizat autorităţile, motiv pentru care bunicii materni ai fetiţei au fost chestionaţi. Dar nici măcar atunci nu au recunoscut, ei susținând că fiica şi nepoata lor locuiesc în Italia.
Și la Iași, un individ a fost nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că a sechestrat două copile.
În cele din urmă, abia în luna iulie a acestui an, autorităţile locale au investigat din nou locul unde se află copilul, după ce un cuplu căsătorit care locuieşte în comuna învecinată Lennestadt a informat poliţia că circulă un zvon conform căruia fetiţa, acum în vârstă de opt ani, ar fi fost închisă în tot acest timp în casa bunicilor ei. Şi într-adevăr, poliţia şi asistenţii sociali au descoperit că mama şi micuța nu au fost niciodată în Italia. Așadar, s-au făcut percheziţii şi au găsit-o pe fetiţă închisă în casa bunicilor ei.
Acum, procuratura din oraşul Siegen o cercetează pe mamă şi pe bunici pentru lipsire de libertate şi maltratare a unui minor. Mama, care are 47 de ani, ar putea primi până la 10 ani de închisoare pentru că fetița ei a fost închisă vreme de aproape 8 ani.