Prima pagină » National » Caz incredibil la Suceava! O casieră de la CAR care a furat sute de mii de lei din cotizaţiile pensionarilor, scapă de pedeapsă 
Caz incredibil la Suceava! O casieră de la CAR care a furat sute de mii de lei din cotizaţiile pensionarilor, scapă de pedeapsă 

Caz incredibil la Suceava! O casieră de la CAR care a furat sute de mii de lei din cotizaţiile pensionarilor, scapă de pedeapsă 

18 ian. 2023, 14:20, 1 ,
în National

O casieră de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava scapă de pedeapsă după ce, timp de 10 ani, a furat sute de mii de lei din cotizaţiile pensionarilor.

Femeia a fost casieră la CARP Suceava, punct de lucru Dărmăneşti, iar faptele ar fi fost comise în perioada 2006-2015.

Furtul a sute de mii de lei rămâne nepedepsit

O casieră din Suceava a fost acuzată, atenție, de peste 1.000 de infracțiuni de delapidare și aproape 2000 de falsuri în acte, după ce banii încasați din cotizațiile pensionarilor la CAR Suceava îi băga în propriul buzunar. A furat astfel sute de mii de lei din banii pensionarilor, timp de 10 ani, iar acum judecătorii au închis dosarul penal pentru că faptele s-au prescris.

Aceasta și-a însușit, în tot acest timp, sume mari de bani, creând un prejudiciu de peste 950.000 de lei instituției unde lucra.

„Frauda a ieşit la iveală în vara anului 2015. Atunci, în 2015, zeci de oameni din Dărmănești s-au trezit că banii pe care știau că i-au depus la CARP nu figurează pe nicăieri ori că au luat bani cu împrumut deși ei nu îi luaseră”, scrie Monitorul de Suceava.

Deși faptele au fost descoperite în 2015, dosarul a ajuns în instanță abia în anul 2021, dar acum procesul penal se încheie.

Între timp, femeia a achitat o parte din bani păgubiților. Ea are sechestru pe casă, un teren și mașină și chiar dacă a intervenit prescripția sub aspect penal, nu se închide și latura civilă iar prejudiciul, daunele de achitat, rămân în sarcina inculpatului.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`