Duminică, 20 noiembrie 2022, absolvenții Universităților de Medicină și Farmacie vor susține concursul de intrare în rezidențiat. La nivel național vor susține concursul de rezidențiat 10.331 de persoane, dintre care 1.752 vor fi la Iași
La concursul de intrare în rezidențiat s-au putut înscrie persoanele care dețin diplome de licență în profil medico-farmaceutic uman sau cele cu diplome echivalente cu acestea și specialiștii care doresc să efectueze pregătire într-o altă specialitate, cu respectarea prevederilor legale cu privire la obținerea celei de-a doua specialități. Specialiștii care au efectuat programul de pregătire prin rezidențiat, forma pe post, pot obține a doua specialitate după îndeplinirea condiției din actul adițional încheiat la contractul de muncă.
1.752 de persoane vor susține concursul de rezidențiat la UMF Iași
Duminică, 20 noiembrie 2022, Ministerul Sănătății organizează concursul național pentru intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. În anul 2022, Ministerul Sănătății a scos la concurs 5.865 de poziții (5.634 de locuri și 231 de posturi).
Concursul de rezidențiat se va desfășura în centrele universitare din București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureș și Timișoara. Anul acesta, la concursul de rezidențiat s-au înscris 10.331 de absolvenți, dintre care 1.752 vor susține concursul de intrare în rezidențiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Iașul se clasează pe locul 2, după București, ca număr de candidați. În capitală vor susține concursul de intrare în rezidențiat 3.637 de absolvenți. În Timișoara vor participa 1.599 de absolvenți, iar din Cluj-Napoca – 1.432 de absolvenți. Pe 20 noiembrie 2022, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova vor susține concursul de intrare în rezidențiat 1.006 absolvenți. Cel mai mic număr de absolvenți înscriși la concursul de rezidențiat este înregistrat la Târgu-Mureș – 905.
Concursul de intrare în rezidențiat va consta într-un test tip grilă, care va cuprinde 200 de întrebări. Absolvenții vor avea la dispoziție 4 ore pentru a rezolva cele 200 de cerințe. Întrebările vor fi identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul.
Ce criterii trebuie să îndeplinească absolvenții pentru un loc sau un post de rezident
Pentru a putea alege un loc sau un post, absolvenții Universităților de Medicină și Farmacie trebuie să obțină un punctaj de minimum 60 la sută din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.
Medicii, medicii dentiști/medicii stomatologi și farmaciștii care devin rezidenți pe locuri încheie un contract individual de muncă pe o perioadă determinată, egală cu durata rezidențiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile. Cei care devin rezidenți pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică ce a publicat postul respectiv, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare.
„Rezidențiatul este, până la urmă, un concurs de maturitate, și sunt convins că absolvenții noștri îl vor trece cu brio. Îi sfătuiesc să lase emoțiile deoparte, să aibă încredere în ei, astfel încât să fructifice la maxim cunoștințele acumulate în timpul facultății. Le urez mult succes!”, a transmis prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Persoanele care au participat la concursul de rezidențiat la UMF Iași și au obținut un punctaj de peste 60 la sută din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări vor putea să-și aleagă posturile/locurile în specialitate și centrele de pregătire prin teleconferință, pe baza punctajului și a clasificărilor anunțate în 3 zile consecutive, stabilite de comun acord între Ministerul Sănătății și instituțiile de învățământ superior cu profil medical acreditate.