Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Claudiu Popa au susținut un spectacol de stand-up la Piatra Neamț. Memorabile au fost nu doar numerele de comedie prezentate de cei trei pe scenă, ci și show-ul făcut în hotelul în care s-au cazat.
Cei trei colegi de scenă s-au distrat pe cinste în Piatra Neamț după spectacol, doar că Bordea s-a lăsat dus de val mai mult decât ceilalți. După câteva pahare la bord, comediantul a început să cânte muzică populară și să asculte manele.
Și pentru că Nelu Cortea nu era chiar în asentimentul lui, a început să-l alerge pe palierul hotelului. Din fericire, la etajul respectiv nu mai existau turiști cazați în afara lor. Spiritele au reușit să se calmeze abia la ora 5 dimineața.
Cortea a imortalizat toată distracția, iar filmulețul a fost urcat pe canalul său de You Tube. În scurt timp, vlogul a strâns mii de vizualizări.
Cătălin Bordea, scandal de proporții într-un hotel
La un moment dat, Nelu Cortea a încercat să se retragă către camera sa și să se culce. N-a fost chip pentru că fostul lui coleg de la America Express avea chef să facă show. Așa că s-a așezat în fața ușii camerei lui Cortea blocându-i accesul. Într-un final, Cortea s-a refugia în camera lui Claudiu.
Dar nici aici nu a fost chip să-și găsească odihna și, enervat, vrând să acopere manelele care răsunau pe holul hotelului, acesta a pus melodii de la trupa rock Rammstein. Și această măsură s-a soldat cu un eșec, căci nu a reușit să-și convingă colegii să-l lase să doarmă.
Așa că tot ce i-a rămas de făcut a fost să facă pace cu situația și să savureze încă o halbă cu bere împreună cu ei.
Oboseala lui Nelu Cortea și-a spus cuvântul. S-a apucat să se joace de-a berbecul cu Cătălin Bordea, iar pe fundal răsunau în continuare manelele, gen muzical pe care Cortea nu-l agreează deloc.
La ora 5:06 s-a așternut liniștea. Mai exact, atunci când Bordea a picat răpus de oboseală.
„Gata, am scăpat de nebuni. A fost amuzant dar gata, la somn”, a spus Nelu Cortea, fericit că nu-l mai avea în fața ochilor pe Bordea fredonând „Toate diamantele”.
Câți bani au primit Cătălin Bordea și Nelu Cortea, în total, de la Antena1
Cătălin Bordea și Nelu Cortea sunt marii câștigători ai ediției America Express „Drumul Aurului”. Însă, ce sume au primit cei doi concurenți câștigători ai acestui sezon „America Express”? Detaliile pot fi vizualizate, în continuare, mai jos.
Marele premiu al show-ului este de 30.000 de euro, iar Cătălin Bordea și Nelu Cortea au mai câștigat patru amulete, care valorează fiecare câte 1000 de euro (deci, în total, 4000 de euro). Însă, pe lângă aceste sume, ar mai rămâne banii primiți pentru participare.
,,Vedete” si atat.