Cât talent poate avea? Aceste tablouri sunt realizate de ea după un incident care credea că-i va schimba viața pentru totdeauna: „Durerea pe care o simțeam era permanentă” – GALERIE FOTO

Georgiana Miron este o tânără în vârstă de 23 de ani, studentă la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” din Iași. A ales această facultate din dragoste pentru desen și din dorința de a duce mai departe talentul pe care l-a moștenit de la bunica sa. Acum aproximativ trei ani, un accident i-a mutilat mâna dreaptă, cea cu care lucra. A trecut prin momente grele care și acum o urmăresc

Provine dintr-o familie modestă, din părinți agricultori, ce i-au oferit o latură creativă. Este originară din Galați, satul Salcia, unde a copilărit împreună cu cei șapte frați pe care-i are. A fost crescută de doi dintre ei și, la rândul său, i-a îngrijit pe cei mai mici decât ea.

Stirile PROTV

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur

RomaniaTV

Ce mâncăruri îi pune pe masă Cristela Georgescu candidatului TikTok. Piesa de rezistență: supa-cremă cu ierburi de leac

„Am copilărit cu părinții, bunicile și încă șapte frați. Fiind cea mijlocie, am avut parte de toate categoriile de vârstă cu care să interacționez și, chiar dacă ne tragem din același sânge, fiecare are personalități și aspirații diferite. Când eram mică, fiindcă nu aveam voie să ies, obișnuiam să mă încui în camera de la etaj și să pictez. De acolo, îmi vedeam curtea, drumul spre uliță și acoperișuri de case retrase sub copaci, toate, sub multe apusuri de soare care-mi ofereau o paletă de culori.

Acestea îmi vibrau până-n suflet. Părinții mei sunt agricultori, iar tata își folosește latura creativă pentru a construi sere, unde planta, cât și diverse unelte de grădinărit. Pentru noi făcea praștii, săbii din lemn, arcuri cu săgeți și cel mai avansat dintre armele pentru joacă fiind pistolul cu cartuș din dop de plută. Însă talentul l-am moștenit de la bunica din partea tatălui. Ea a exersat foarte puțin, însă îmi amintesc și acum de toate hăinuțele împletite pe care mi le făcea, cu diferite modele. Semnele de carte, croșetate minuțios și compunerile cu poezii. Ea mă corecta până și la colorat, atunci când depășeam linia”, mărturisește studenta.

Povestea în care dragostea pentru artă a învins

Nu i-a fost ușor, iar accidentul care i-a mutilat mâna i-a deschis o rană în suflet care o mai doare și acum

S-a mutat la Iași, lăsând acasă o cameră plină cu pereți pictați și cu portrete ale membrilor familiei. La Iași s-a simțit străină și departe de cei dragi, i-a fost greu să se integreze și să se atașeze. Însă a știut cum să-și țină familia aproape, pictând-o. Majoritatea tablourilor îl ilustrează pe tatăl său.

„M-am axat mai mult pe realizarea de portrete, așa am simțit că îmi pot exprima conexiunea cu restul lumii. Cel mai mult mi-a plăcut să-l portretizez pe tata, ridurile care-i poartă anii de muncă și grija față de familie. Ochii turcoaz, ca valurile mării, ascunși de sprâncene stufoase, pline de expresivitate. Apoi, barba care a trecut de la o paletă roșiatică la gri și alb, și buclele care-l fac să pară o adevărată muză. La Arhitectură a fost și îmi este în continuare greu, am parte de același sentiment, că nu aparțin.

Cantitatea de informație acumulată și dezvoltarea personală de care am avut parte face să merite chinul. Însă cea mai grea perioadă a fost cea din pandemie. Am fost secată de energie, pentru că  eram obligată să stau între patru pereți, privată de contactul cu restul lumii. Nici nu mai desenam, decât foarte rar, din cauza motivelor medicale cu care m-am confruntat. Nu am putut să fac față programului de la facultate, așa că, deși aș fi reușit să trec cu câteva restanțe, nu am vrut, pentru că simțeam că nu am învățat nimic în acel an, așa că am optat să-l repet. În urma valului de Covid am rămas cu sechele, mi-am pierdut gustul și mirosul și, totodată, unele bucurii ale vieții. Am învățat totuși să apreciez ceea ce am.

M-a motivat accidentul în care mi-am tăiat mâna dreaptă într-un gard de tablă. După operație am avut mâna bandajată timp de două luni. Mi s-au blocat două degete, mi-a fost greu pentru că nu acceptam ajutor din partea nimănui, așa că am învățat să folosesc mâna stângă. Durerea pe care o simțeam era permanentă și dexteritatea prea puțină”, adaugă Georgiana Miron.

Un accident i-a mutilat mâna, dar nu și voința

Provine dintr-o familie modestă, din părinți agricultori,  care i-au oferit o latură creativă. Este originară din Galați

Se inspiră din oameni, din tot ce se află în jurul său, pentru că și-a dezvoltat abilitatea de a vedea și partea frumoasă a lucrurilor. Nu i-a fost ușor, iar accidentul care i-a mutilat mâna i-a deschis o rană în suflet care o mai doare și acum.

„Inspirația se află în jurul meu, în oamenii cu care interacționez și în trăirile mele. Am avut ocazia să văd cum se construiește o casă de la zero, până la detaliile de finisaj, ai mei ridicând una, lângă cea bătrânească. Așa că am înțeles multe din principiile de construcție, care mi-au fost de folos și la facultate.

Este o plăcere faptul că la facultate am parte de informații care mă formează să văd lumea din jurul meu cu alți ochi și să o trăiesc cât mai autentic. Dorința mea este ca prin mediul construit sentimental, printr-o pictură, să aduc din spațiul 2D, al portretelor, unul 3D cu care să se poată interacționa”, subliniază tânăra.