Febra este un simptom comun al infecției cu noul coronavirus, însă nu toți cei care se infectează au febră. Cu toate acestea, multe persoane se întreabă cât durează febra la COVID.
În cazul infecției cu SARS-CoV-2, simptomele includ tuse, oboseală, pierderea mirosului sau a gustului și, nu în ultimul rând, febră. Acesta din urmă determină creșterea temperaturii corpului peste nivelurile normale, proces ce face parte din răspunsul imun al organismului.
Cât durează febra la COVID: Toată lumea trebuie să știe acest lucru
Multe infecții pot provoca febră, dar dacă o persoană are 38° C sau mai mult, ar trebui să rămână la domiciliu și să primească sfatul medicului. Acest lucru este din cauza faptului că febra ar putea fi un simptom timpuriu al COVID-19. Ea poate dura de la câteva zile, până la o săptămână, moment în care pacienții încep să se simtă mai bine.
Febra este un simptom comun al infecției cu noul coronavirus, dar nu este clar cât de frecvent este. Potrivit unei analize realizate în urmă cu un an, cu date de la aproape 25.000 de adulți, s-a constatat că febra este cel mai frecvent simptom, fiind prezent în 78% dintre cazuri.
Febra pare a fi unul dintre cele mai frecvente simptome ale COVID-19, dar persoanele cu această boală nu prezintă întotdeauna febră, iar unele nu prezintă deloc simptome.
Cum se dezvoltă simptomele și câte zile durează febra la COVID-19?
Oamenii sunt diferiți, de aceea vor prezenta simptome diferite. Cele mai comune sunt: febra, tusea, oboseala, pierderea mirosului sau a gustului, durerea musculară, durerea de cap, durerea de gât, greața, diareea. De asemenea, persoanele infectate cu noul coronavirus pot avea și erupții cutanate, confuzie sau delir. Acestea se manifestă, în special, în cazul persoanelor în vârstă.
Simptomele pot varia de la ușoare la severe.
Potrivit unui studiu al „Frontiers in Public Health”, febra poate apărea chiar înaintea celorlalte simptome. Apoi își poate face prezența tusea, durerile musculare și greața. Unele persoane își pot pierde gustul sau mirosul.
Cât de importantă este verificarea temperaturii?
În perioada pandemiei de COVID-19, verificarea temperaturii este extrem de importantă. Dacă sunteți expus riscului de COVID-19, este o idee bună să vă verificați temperatura o dată sau de două ori pe zi.
De asemenea, este recomandat ca toate persoanele care lucrează în colectivitate să fie examinate dacă au febră sau alte simptome ale virusului SARS-CoV-2. Aceasta este o practică foarte bună, deoarece depistarea febrei și a altor simptome poate ajuta la detectarea precoce a COVID-19 și poate împiedica răspândirea virusului la alte persoane.
Cu toate acestea, unele persoane pot fi infectate cu noul coronavirus, dar să nu prezinte febră sau alte simptome. De aceea, este extrem de importantă respectarea celorlalte măsuri care să limiteze răspândirea temului virus: purtarea măștii de protecție, spălarea corectă a mâinilor, utilizarea dezinfectantului și păstarea distanței sociale.
Care este temperatura normală a corpului?
Majoritatea oamenilor știu că, în condiții normale, corpul uman are o temperatură de 37 de grade Celsius. Valoarea a fost stabilită în secolul al XIX-lea, de Carl Reinhold August Wunderlich, un medic german, după milioane de măsurători efectuate pe 25.000 de pacienți din Leipzig. Însă noile studii spun altceva.
Potrivit specialiștilor, temperatura normală a corpului uman este mai mică decât cea cunoscută: 36,6 grade Celsius.
În momentul de față nu poate fi explicată diferența de valori. Experții consideră că termometrele din prezent sunt mai calitative decât cele din trecut, fapt ce prezintă cu acuratețe temperatura corporală. De asemenea, această scădere ar putea fi explicată prin faptul că omul modern este mai sedentar, nemaifiind nevoit să muncească la fel de intens ca în secolele trecute.