Cât de periculos este șarpele de alun? Este veninos?

Răspândit în diverse regiuni ale țării, inclusiv la altitudini de până la 1000 de metri, șarpele de alun (Coronella austriacă) nu este asociat cu habitatele de aluni, așa cum ar putea sugera numele său. În realitate, acesta este întâlnit frecvent în zonele de lizieră ale pădurilor, dar și în regiuni stâncoase înierbate sau pe dealuri stepice. Hrănindu-se cu reptile, există și observații ale acestui șarpe consumând chiar juvenili de vipere.

O altă specie de șarpe care este inofensivă este șarpele de casă are denumirea de „Natrix natrix” din latină. Acesta este unul dintre cel mai des întâlniți șerpi la noi în țară. Este important să știm că nu este veninos sau periculos în vreun fel. Acest șarpe chiar poate aduce beneficii dacă își duce traiul pe lângă casa noastră, întrucât vă va scăpa de rozătoarele care dau târcoale.

Stirile PROTV

Sute de străini veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Au fost interziși până la 5 ani în UE

RomaniaTV

Lovituri în lanţ, au găsit reţeta răzbunării! Chefii au câştigat războiul cu Antena

Cum arată șarpele de alun

Șarpele de alun este o specie de șarpe mic și zvelt, având o lungime de aproximativ 70-80 cm, cu o coadă de lungime medie și o longevitate de 8-10 ani. Botul său este proeminent, iar solzii dorsali sunt netezi, dispuşi în 19 șiruri longitudinale. Ventral, prezintă între 153 și 199 de scuturi, cu un scut anal divizat. Sub coadă, se regăsesc între 41 și 70 de perechi de scuturi subcaudale. Ochiul este în contact cu 3-4 scuturi supralabiale, iar nara este situată în mijlocul scutului nazal. Scutul frontal este mai scurt decât scuturile parietale, în timp ce scutul frenal este mai lung decât înalt. Datorită aspectului general și prezenței unei pete închise pe cap, există o confuzie frecventă la prima vedere, mulți confundându-l cu o viperă.

Spatele șarpelui de alun prezintă o nuanță de brun sau brun-roșcat la mascul, în timp ce la femelă, culoarea este cenușiu-brună. Desenul dorsal variază, de obicei, manifestându-se prin două sau patru șiruri de pete brun-închise, care pot să se unească formând un desen vărgat, fie longitudinal, fie transversal. Uneori, se pot observa patru dungi longitudinale mai întunecate, brune, cu pete negre-brune. În partea posterioară a capului, se distinge o pată închisă, de dimensiuni mari, în nuanțe de negru-brun, adesea cu o scobitură în partea posterioară sau cu două prelungiri. De la nara sa, începe o dungă neagră-brună, ce traversează ochii până la colțurile gurii.

Abdomenul masculului are o nuanță de brun sau roșu-cărămiziu, în timp ce la femelă este cenușiu până la negru; în zona capului, abdomenul este alburiu. Puii de șarpe de alun prezintă adesea un cap de culoare neagră și un abdomen intens roșu-cărămiziu.

Șarpele de alun nu este veninos

Preferând solurile uscate și bine însorite, șarpele de alun se regăsește în special la marginea pădurilor, în luminișuri și de-a lungul drumurilor cu tufe. De asemenea, se adaptează și zonelor de stâncărie cu vegetație arborescentă, bolovănișurilor, și poate fi întâlnit atât în buruienișuri, cât și în pădurile de șes, extinzându-se până la altitudini de 1500 de metri. În schimb, în mediile umede, prezența sa este rară.

Acest șarpe are activitate diurnă și se deplasează relativ lent, având capacitatea de a se cățăra pe arbuști și ramurile cărora se agață. Prezintă un comportament foarte agresiv atunci când este capturat sau deranjat, adoptând poziția de colac și emițând sunete de șuierat, cu tendința de a mușca. Cu toate acestea, mușcătura sa este inofensivă. Atunci când este luat în mână, emite o secreție rău mirositoare provenită de la glandele anale situate la baza cozii.

La sfârșitul lunii octombrie, se retrage în găuri și locuri ascunse pentru a hiberna până în luna aprilie, când revine la activitate.

Perioada de împerechere are loc în lunile aprilie-mai, iar masculul imobilizează femela prin apucarea capului și învăluindu-se în jurul ei. Șarpele de alun este ovovivipar, dar adesea depune ouă din care se dezvoltă rapid puii. Femela depune o pontă formată din 3-15 ouă în lunile august-septembrie. La eclozare, puii au între 125 și 180 mm și încep să năpârlească destul de curând.