Adrian Alexandrov este nevoit să se descurce de unul singur cu micuța Eva Maria în vârstă de 4 ani după ce mama sa, Elena Udrea, a fost condamnată la 6 ani de închisoare la Penitenciarul Târgșor în dosarul Gala Bute.
În ciuda insistențelor de a face apel împotriva contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea, după ce s-a decis de către DNA că apelul împotriva contestației în anulare nu este conformă cu legea penală.
În aceste condiții, sigurul care se poate ocupa de creșterea Evei Maria este partenerul de viață al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov. Bărbatul a vorbit despre această mare greutate care este pusă pe umerii lui, având în vedere că, cel puțin pentru moment, este nevoie să îi ascundă adevărul micuței despre motivul pentru care mama sa lipsește de acasă.
Cât de greu îi e lui Adrian Alexandrov să își crească singur fetița
Părinții micuței au decis ca, pentru moment, să-i spună că Elena Udrea se află la birou și că se pot vedea săptămânal.
În ciuda faptului că este o situație destul de dificilă din punct de vedere emoțional, partenerul fostei blonde de la Cotroceni face tot ce îi stă în putință ca fiica lor să nu fie afectată prea mult.
„Nu este ușor, dar mă descurc bine. Mă repet, ușor nu este, pentru că mama este mamă pentru un copil. Sunt și bunică, și bonă, și mamă, și partener de joacă. Norocul meu este că am un talent înnăscut la copii și mă descurc cu ea.
Momentan este ok, acum ce o să fie pe viitor… Nu poți să o ții cu povestea asta că mama este la muncă, dacă, doamne ferește, se întâmplă să rămână acolo Elena să își facă toată pedeapsa! Nu poți să îi mai ascunzi mult timp. Plus că ea, la anul, face 5 ani și deja nu poți să îi mai ascunzi lucruri. Așa, pentru câteva luni, este normal ca un părinte să plece o lună sau două la muncă”, a explicat Adrian Alexandrov, conform Fanatik
Elena Udrea își vede fiica în fiecare săptămână
Adrian Alexandrov își duce fiica în fiecare săptămână să-și vadă mama, spunându-i că, de fapt, se află la muncă. Bărbatul este conștient că va veni cât de curând ziua în care va fi nevoit să-i spună adevărul fiicei sale, în cazul în care Elena Udrea își va ispăși complet pedeapsa.
„Da, mergem săptămânal. Printăm hârtii acasă, iau 2-3 cărți cu mine… Are treabă, are de muncit, are de făcut lucruri. Și ea se bucură. Este în filmul acesta, când mama are treabă trebuie să îi printăm hârtii. Ce să facem? Nu poți să nu îi spui. Nu cred că la grădiniță vorbesc încă despre asta, dar înțelege ea. Nu mai poți să îi ascunzi lucruri”, a mai precizat partenerul Elenei Udrea.