Perioada Sărbătorii de Paște este unul dintre cele două evenimente importante din perspectivă religioasă ce pot reprezenta și catalizatori pentru economie.
Tradițiile legate de sărbători pot influența semnificativ traiectoria de consum pentru alimente specifice, cum ar fi ciocolată sau ouă, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale.
Prețul ouălor atinge cote aproape record în multe părți ale lumii, reflectând o piață bulversată de epidemii, cerere mare și costuri în creștere pentru fermieri.
Unul dintre principalii vinovați este gripa aviară. Focare ale acestei boli respiratorii letale au fost raportate în Europa, Africa și Asia în 2020 și s-au răspândit în America de Nord în 2021. Numai în 2022, peste 131 de milioane de păsări de curte din întreaga lume au fost afectate, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
În decembrie, SUA au confirmat cazuri în 45 de efective comerciale și 33 de efective de curte, afectând 11,4 milioane de păsări, conform datelor furnizate de Departamentul american al Agriculturii.
Prețurile au crescut alarmant în unele zone
În Africa de Sud, prețul ouălor a crescut vertiginos după ce 40% dintre găinile ouătoare au fost eliminate la sfârșitul anului trecut din cauza bolii respiratorii.
După volatilitatea de preț din ultimii doi ani, prețurile ouălor nu și-au revenit pe deplin. În 2022, când gripa aviară a eliminat 10% din găinile din Statele Unite, prețurile au explodat.
În Europa, prețurile ouălor sunt cu 10% până la 15% mai mici decât anul trecut, dar sunt încă aproape duble față de cele din 2021.
Stabilizarea pieței ouălor, chiar și după diminuarea impactului gripei aviare, poate fi un proces îndelungat. O fermă are nevoie de trei până la șase luni pentru a reface un efectiv de păsări, ceea ce menține oferta redusă și prețurile ridicate. Astfel, în perioadele de inflație, profiturile pot fi greu de obținut pentru fermieri.
Prețul furajelor s-a dublat între 2020 și 2022
Cheltuielile cu hrana pentru pui reprezintă până la 70% din costurile unui fermier, iar prețurile furajelor s-au dublat între 2020 și 2022. Condițiile meteorologice adverse, întreruperile cauzate de pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina, care a dus la creșterea prețului grâului și al altor culturi, au alimentat această situație, arată analistul XTB.
Producția de ouă a crescut față de nivelurile din urmă cu un an, însă ouăle au un tipar sezonier. Având în vedere că Paștele catolic a fost mai devreme decât de obicei în acest an, s-a observat o tendință ascendentă a prețurilor mai devreme decât în mod normal în statele catolice.
În mod obișnuit, după sărbătorile de Paște, când cererea se normalizează, prețurile ouălor au tendința de a scădea. Această perioadă post-sărbători este importantă pentru observarea tendințelor de stabilizare a prețurilor într-un context de producție afectat de perturbații sanitare, spune Radu Puiu, analist XTB.
În martie 2024, inflația în Zona Euro a scăzut de la 2,6% la 2,4%, conform datelor publicate de Eurostat, marcând un minim al ultimelor patru luni și confirmând datele preliminare. Chiar dacă cele mai recente cifre arată că inflația anuală în Zona Euro a început să scadă până la 8,5% în februarie, sectorul alimentelor, alcoolului și tutunului au avut o rată de 2,7%, în scădere de la 3,9% în luna precedentă.
Scumpirea ouălor se răsfrânge și asupra industriei de panificație
Această tendință a ouălor mai scumpe s-a observat inclusiv în industria de panificație. O parte dintre brutari explorează alternative pentru reducerea sau eliminarea completă a ouălor din rețete. Motivațiile sunt diverse, incluzând adaptarea la preferințele consumatorilor pentru diete bazate pe plante, controlul costurilor și dezvoltarea de produse fără alergeni. În contextul creșterii prețurilor ouălor în 2022 și 2023, mulți brutari încearcă în continuare să minimizeze dependența de acest ingredient.
În România, prețul mediu al ouălor la poarta fermei a scăzut cu peste 15% față de perioada similară a anului trecut, mai mult decât media Uniunii Europene.
După scumpiri anuale de peste 37% în 2023, ouăle au devenit mai ieftine, atât în România, cât și în celelalte state membre. Pentru România, este cel mai mic preț din noiembrie 2023. Excepție este Estonia, unde prețul a urcat cu 22,9% față de perioada similară anului trecut, conform datelor Comisiei Europene.
Potrivit unei analize a Comisiei Europene, anul acesta producția de ouă a UE ar putea crește ușor, cu 0,7% față de anul trecut, până la 6,8 milioane de tone, pe fondul unui plus de producție a majorității statelor. În schimb, România este una dintre excepții, așteptându-se o reducere cu 1,4% a producției.
Reducerea prețurilor la ouă în UE este influențată și de scăderea costurilor cu furajele. La nivelul UE, costurile cu cerealele și proteinele din hrana păsărilor au scăzut la 34 Euro per 100 de kilograme de produs de la 73 Euro cu un an în urmă. De altfel, în februarie anul acesta s-au raportat cele mai mici costuri medii din ianuarie 2020.
Cât costă un ou de găină la poarta fermei și în supermarket
În ceea ce priveşte preţul mediu al ouălor la poarta fermei, pentru cele din categoria M+L, ambalate în cofrag de 30 de bucăţi, acesta a crescut în anul 2022 cu 33% faţă de 2021, în România, în timp ce preţul mediu european s-a majorat cu 44%, conform Observatorului Preţurilor la nivelul Uniunii Europene (UE).
Prețul în România pentru un ou de găină este în continuare mai mic decât prețul mediu la nivelul Uniunii Europene, a declarat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.
În ceea ce priveşte preţul mediu al ouălor la poarta fermei, pentru cele din categoria M+L, ambalate în cofrag de 30 de bucăţi, acesta a crescut în anul 2022 cu 33% faţă de 2021, în România, în timp ce preţul mediu european s-a majorat cu 44%, conform Observatorului Preţurilor la nivelul Uniunii Europene (UE).
Preţul mediu la poarta fermei în anul 2022, în România, a fost cel mai mic preţ dintre toate statele membre. În săptămânile 9 – 11 din acest an preţul la poarta fermei a fost de circa 0,59 lei/ou faţă de 0,75 lei/ou media la nivelul UE. În continuare preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE – potrivit lui Ilie Van.
În 2023, prețul mediu pentru un nou de găină s-a situat în prima parte a acestui an la un nivel de 0,59 de lei pentru un ou, la poarta fermei. Media europeană este de 0,75 lei/ou, susține Ilie Van, citat de Agerpres.
În aceeași perioadă a anului 2021, conform lui Van, prețul mediu pentru oul de găină, la poarta fermei, era de 0,31 de lei, iar în 2020 a fost de 0,30 de lei.
Ultima raportare INS privind inflaţia şi indicele preţurilor de consum arată că ouăle s-au scumpit în februarie 2023, faţă de februarie 2022, cu circa 34%, iar faţă de decembrie 2022 cu 2,43%. În marile lanţuri de magazine ouăle se vând în această perioadă cu preţuri cuprinse între un leu şi 1,8 lei/bucată, în funcţie de sistemul de creştere.
Ouăle provenite din fermele avicole din România sunt proaspete şi sigure, au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere, potrivit lui Ilie Van.
Consumul de ouă din România crește cu 50% în perioada Paștelui
Consumul de ouă crește în România cu circa 50% în luna sărbătorilor pascale, spune Ilie Van care dă asigurări că producătorii naționali pot asigura necesarul pentru populație.
”În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, există suficientă ofertă de ouă de consum pe piaţă, chiar dacă aceasta creşte cu circa 50% faţă de o lună obişnuită, adică un român consumă 30 de ouă faţă de media lunară de 21 de ouă. Apreciem că oferta de ouă este asigurată în procent de 100% din producţie internă”, a spus Ilie Van pentru Agerpres.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) şi Ministerului Agriculturii, în România există 37 de milioane de găini ouătoare, din care 9 milioane în cele 248 de ferme avicole şi aproximativ 28 de milioane în gospodării individuale. Din aceste 9 milioane de găini existente în ferme, 57% produc ouă cu cifra „3” (găini crescute în baterii), 37% produc ouă cu cifra „2” (găini crescute în adăpost), 3,3% produc ouă cu cifra „1” (găini crescute în aer liber şi adăpost), 2,7% produc ouă cu cifra „0” (găini crescute în sistem ecologic).
Datele statistice arată că producţia totală de ouă din ultimii ani a fost cuprinsă între 5,5 şi 5,9 miliarde de ouă/an.