Un turist român a avut parte de o surpriză uriașă după ce a cerut nota de plată pentru ce a mâncat în Istanbul. Românul a rămas uimit de cât a plătit pentru un kebab în Marele Bazar. Ulterior, acesta și-a împărtășit mai apoi experiența pe o pagină de Facebook dedicată turismului din Turcia.
Cât a plătit un român pentru un kebab în Marele Bazar
Românii povestesc despre experiențele mai puțin plăcute trăite într-o țară de altfel extrem de populară când vine vorba despre turism. Printre cei care laudă în mod special serviciile, condițiile, peisajele ori obiectivele turistice, există și turiști care consideră că au fost „țepuiți”.
Este și cazul unui bărbat care a povestit că plăcerea de a mânca în Marele Bazar din Istanbul l-a costat aproximativ 55 de euro:
„Fraților, am mâncat împreună cu prietena mea în Bazar câte un kebab (muuult sub așteptări) și am plătit 1900 de lire. Hoție pe față… Sper să ajute pe cineva pățania mea. M-au furat chiar și la Uber. La sfârșitul cursei mi-au cerut și cash, fiindcă a fost foarte aglomerat traficul”, a povestit românul care a plata n-a venit pe un bon fiscal, ci pe o hârtie scrisă de mână.
Turistul român a povestit mai apoi că a trecut prin această experiență chiar în prima zi de călătorie prin Istanbul și n-a realizat pe moment cât a trebuit să plătească pe cele două porții.
„Era în prima zi, nu prea puteam calcula rapid cât înseamnă în lei… și ce era să fac? Sa mă iau la bătaie cu ei?”, a precizat turistul român.
Unii dintre internauți n-au înțeles motivația gestului său, alții s-au amuzat de pățanie, ori au povestit că și ei au avut parte de incidente similare.
„Noi am plătit la un restaurant sub Podul Galata 12.000 și ceva de lire pe două – trei aperitive, șase creveți, o doradă și o sticlă mică de vin. Ne-a adus meniul, ne-a „aburit” că vin să arate peștele, dar ne-au luat și meniurile în același timp. Ulterior am mâncat foarte bine în restaurante curate cu 500 – 600 lire”, a povestit un alt turist păcălit.
La ce aplicații puteți apela pentru a nu fi păcălit
Alții au povestit că au plătit pentru două bucăți de rahat 750 lire, tot în prima zi, iar pentru două înghețate 600 lire.
„Asta până m-am deșteptat, nu are preț nu cumperi, nu spun prețul înainte, mai bine pleci!”.
Dar nu doar în Istanbul, românii au parte de astfel de aventuri.
„Noi am avut o pățanie de genul acesta în Praga. Ne-a grăbit, arăta bine meniul, am mâncat și ne-a costat… De atunci, o singură dată am mâncat fără să văd prețul și să calculez. Iar în 10 zile de Turcia, vizitând foarte multe orașe, doar la Gaziantep am făcut asta. Prețul a fost foarte ușor umflat, dar mâncarea nu mi-a plăcut. Așa că, mai pe scurt, pentru mine marfa fără preț nu se vrea a fi vândută”, a menționat internautul.
Turiștii obișnuiți cu mentalitățile, cultura și comportamentul turcilor, îi sfătuiesc pe toți cei care ajung în acest loc de lume sau oriunde în altă parte, să-și instaleze pe telefon aplicații de conversie valutară. De asemenea pentru transportul în comun – tramvai, metrou ori tren, sunt recomandate aplicații gen Moovit care te pot scăpa de mulți nervi și stres inutil. Astfel poți scăpa de prețuri precum cele plătite de un român pentru un kebab în Marele Bazar.
E plina tara noastra de tigani si corcituri de turci… ma mai duc si la ei acasa sa-i vizitez? Tre sa fii bolnav sa faci vacante in Turcia… da na… gusturile nu se discuta cica.
Ca sa ai 12.000 de lire schimbate , e ceva …