Prima pagină » International » Casa Albă aduce primele acuzații în urma alegerilor din Republica Moldova. Ce îi nemulțumește pe americani
Casa Albă aduce primele acuzații în urma alegerilor din Republica Moldova. Ce îi nemulțumește pe americani

Casa Albă aduce primele acuzații în urma alegerilor din Republica Moldova. Ce îi nemulțumește pe americani

22 oct. 2024, 10:20,
Simona Ciobanu în International

Moscova nu a reușit să perturbe alegerile și referendumul din Republica Moldova, deși a depus „eforturi considerabile” în acest sens, a declarat luni, 21 octombrie, un oficial de la Casa Albă, conform agențiilor AFP și Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica Moldova demonstrează că democrația din această țară rămâne robustă, în ciuda tentativelor Rusiei de a o destabiliza, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite.

Kirby a salutat de asemenea rezultatul pozitiv al referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, descriindu-l ca un pas important pe drumul integrării europene, și a subliniat că Rusia nu a reușit să influențeze alegerile prezidențiale, potrivit Agerpres.

„Democrația este solidă în Republica Moldova, la fel ca voința poporului moldovean de a înainta spre integrarea europeană”, a declarat Kirby, după ce tabăra pro-europeană a câștigat la limită referendumul pentru aderarea fostei republici sovietice la Uniunea Europeană. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 3 noiembrie, între actuala președintă pro-europeană Maia Sandu și candidatul prorus Alexandr Stoianoglu.

Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 42,45% din voturi (656.354 voturi), în timp ce Stoianoglu a obținut 25,98% (401.726 voturi), conform rezultatelor finale ale Comisiei Electorale Centrale din Chișinău.

Casa Albă, prima reacție în urma alegerilor din Republica Moldova

Moscova a respins din nou, prin purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, acuzațiile de interferență în afacerile interne ale Republicii Moldova, denunțând implicarea Occidentului în procesul electoral de duminică. „Ne-au acuzat fără dovezi că ne amestecăm în treburile interne ale Moldovei și că încercăm să influențăm voința cetățenilor, în timp ce Occidentul s-a implicat deschis în acest proces electoral”, a afirmat Zaharova.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că rezultatele alegerilor din Republica Moldova au arătat o creștere „dificil de explicat” a sprijinului pentru președinta Maia Sandu și pentru Uniunea Europeană.

Oficiali de la Chișinău, împreună cu observatori OSCE, au condamnat „ingerința masivă și fără precedent a Rusiei”, acuzând Moscova de cumpărarea de voturi, atacuri hibride și dezinformare.

Comisia Europeană a denunțat, de asemenea, „amestecul fără precedent al Rusiei” în referendumul și alegerile din Republica Moldova.

Duminică seara, Maia Sandu a acuzat fraudarea votului în urma rezultatelor strânse ale referendumului privind aderarea la UE, numindu-l „un atac fără precedent asupra democrației”.

La referendumul de duminică, 1.488.874 de alegători au participat, dintre care 751.235 (50,46%) au votat „Da” pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În același timp, 737.639 de cetățeni (49,54%) s-au pronunțat împotriva aderării la blocul comunitar.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate
Playtech.ro
Staţiunea verii, la doar o oră de Bucureşti. Pentru 35 de lei pe zi te bucuri de piscine, şezlonguri ca în Grecia şi tobogane uriaşe
observatornews.ro
Stenograme în cazul morţilor de la Pantelimon. Asistent: "E încă pozitivă" / Medic: "Nu mai scăpăm de ea"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ungaria se rupe de UE! Decret oficial semnat de Viktor Orban
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Grănițuire în cazul unei locuințe intabulate. Ce să faci pentru a avea cale de acces către casă
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`