Poate că v-ați gândit să încercați niște cartofi dulci la cuptor și nu sunteți siguri de rețetă. Aici vă voi prezenta una simplă și foarte rapidă.
Cartofii dulci spre deosebire de cei cartofii normali au si un aspect mai diferit, dar și gustul lor este aparte. Prețul este destul de accesibil și ar fi păcat să nu încercați cel puțin o dată acest preparat. Principala problemă la acești cartofi este că atunci când sunt gătiți ajung să fie foarte moi, iar acest lucru face ca gătirea lor la cuptor sau prăjiți să nu iasă exact cum dorim.
Cartofi dulci la cuptor. Pași simplu de urmat
Se preferă gătirea lor la cuptor deoarece în tigaie există mereu posibilitatea de a se arde. Focul se află exact sub tigaie, iar o temperatură nepotrivită sau câteva momente de neatenție ne pot strica mica curiozitate de a îi încerca. La cuptor, temperatura vine uniform, iar gătirea este una moderată.
Pentru rețeta noastră de cartofi dulci va fi nevoie de 1 kilogram de cartofi dulci, aceștia se vor curăța de coajă și se poate deja observa o culoare diferită față de cartoful obișnuit. Nu vă faceți griji, căci în final rezultatul este unul foarte asemănător la aspect, dar mult mai bogat în aromă.
Cel mai adesea, în cadrul localurilor selecte acești cartofi se taie pe lungime, iar grosimea medie a unui astfel de cartof ar trebui să fie cam de un deget. Dacă îi tăiați mai mari, este posibil ca gătirea lor să nu fie întocmai ideală și va fi necesar un timp mai mare de stat la cuptor, alături de o temperatură mai scăzută pentru a nu îi arde.
Acum că avem cartoful tăiat în forma pe care o dorim, îi putem lăsa puțin în apă până pregătim condimentele. Decât clasica condimentare, pentru a face totul mai rapid putem pune într-un recipient un pic de ulei măsline și ulei normal de floarea soarelui. O lingură mare de fiecare este suficient. La care adăugăm boia de ardei și cimbru. Culoare roșie a condimentelor vor completa aspectul cartofului.
Mulți oameni preferă să adauge usturoi pisat printre aceste condimente, dar iese foarte bun și dacă îl păstrați pentru final, căci acești cartofi dulci la cuptor merg foarte bine cu un sos de mujdei și smântână. Sare și piper, iar apoi se pot adăuga cartofii scurși de apă în recipientul cu condimentele. Se amestecă totul bine cu mâna pentru a fi siguri că aromele ajung peste tot și se lasă 5-10 minute.
Mâncarea este aproape gata. Ultimele retușuri
După ce cartofii și-au tras mai bine din arome, putem porni cuptorul, temperatura ar trebui să fie una mare ca și în cazul altor rețete de mâncare, între 180 – 200 de grade Celsius. În tavă, se recomandă folosirea unei folii de copt pentru a evita orice arsură și bineînțeles, să nu se lipească. Uleiul și condimentele sunt tot ce este necesar, nu trebuie nimic adăugat, ci doar pus pe tavă cu o distanță între ele pentru a se face uniform.
Acești cartofi dulci la cuptor se vor deshidrata și vor căpăta o alură mai crocantă, ceva de dorit în gătirea acestora. Coacerea lor va dura undeva în jurul a 20 – 25 de minute, după care ar trebui de întors și gătit pe cealaltă parte încă vro 10 minute. Merg foarte bine alături de un sus de usturoi cu smântână sau cu ketchup. Poftă bună!