Prima pagină » Stiri si curiozitati » Carte de tarot. Ce semnificație are cartomanția

Carte de tarot. Ce semnificație are cartomanția

14 mart. 2022, 14:13,
în Stiri si curiozitati

Cărțile de tarot și-au făcut apariția în jurul secolului 15 prin mai multe părți ale Europei. Fiecare carte de tarot a obținut în timp o semnificație divină și în scurt timp a devenit o metodă de prezice a lucrurilor din viitor.

Pentru prima dată în istorie, cărțile de tarot s-au folosit pentru jocuri precum tarocchini italian sau tarotul francez, dar numărul lor poate fi mult mai mare. Ceea ce se știe sigur, este că jocurile pe care le avem în ziua de azi, își au originea în acestea.

În secolul XVII, pe la finalul său, unele cărți de tarot au început să capete diverse roluri în scopul obținerii unei cunoașteri paranormale. Pe parcurs va urma nașterea unor practici precum interpretarea cărților de tarot sau a cartomanției. Imediat după ce acestea au ajuns la urechea mai multor oameni, au apărut și diverse pachete, mai diferite față de cele normale, dând naștere unor practici oculte.

carte de tarot cu soarele semnificatie

Sunt multe aspecte despre care tarotul vorbeste

Cum arată o carte de tarot

Pachetele ce conțin cărți de tarot pot varia dintr-o zonă la alta, însă în general existe o serie de cărți comune ce își păstrează semnificația. Pachetul de tarot are 78 de cărți, iar printre acestea se numără  21 de cărți speciale, și una mai aparte, ce poartă denumirea de ”Nebunul”. Această carte specială face parte din cercul divin, ce este cunoscut adesea și sub numele de Arcana majoră.

Deși ne-am obișnuit cu ideea că jokerul are doar beneficii în multe jocuri, aici, cartea de tarot Nebunul, poate semnifica atât un atu, un avantaj total, dar poate fi și un model negativ ce nu trebuie urmat. Este vorba despre o lume a spiritualului ce poate fi interpretată cu ajutorul acestor cărți. Ceea ce trebuie de știut despre tarot este că se pot realiza și jocuri fără să aibă vreo tentativă ocultă.

Ce înseamnă cărțile de tarot

În funcție de poziția în care cartea de tarot este aleasă, aceasta va avea o anume proprietate și va însemna ceva anume. Fiecare carte are atât o parte pozitivă, cât și o parte negativă, dar acest aspect nu este neapărat reflectat, interpretarea binelui și al răului este la atitudinea fiecăruia. Unele dintre acestea pot semăna în prezicere, dar totodată sunt diferite și necesită o înțelegere aparte.

arcana majora carte de tarot

Arcana majora contine 22 de carti de tarot

Arcana majoră. Principalele cărți ale jocului

În descrierea tarotului, această arcană majoră „spune povestea evoluției spiritului spre iluminare și individualizare”. Iar după observarea călătoriei pe care o are Nebunul, viața reală va dobândi legături cu ce se întâmplă în cărțile de tarot.

Lumea – Carte de tarot

Cartea de tarot ce desemnează lumea, dacă este poziționată drept, va însemna o armonie și un sentiment de împlinire sufletească ce are loc după efectuarea unor eforturi.

Dacă se găsește sub forma inversată, aceasta va prezenta chiar opusul și anume instaurarea unui sentiment în care ne simțim incompleți și departe de ceea ce dorim.

Judecata – Cartea de tarot

O persoană ce trage cartea ce indică judecata, iar aceasta este în poziție normală, va indica o reflectare față de acțiunile pe care le facem. Aceasta înseamnă o deșteptare și o trezire dintr-o lume iluzorie în care o persoană a trăit.

Cartea de tarot întoarsă va desemna o lipsă a încrederii de sine. De asemenea, poate indica și o tensiune în care sinele se află mereu sub dubii.

Soarele – Carte de tarot

Soarele dacă este tras în mod normal, acesta poate fi interpretat ca o bucurie sau prezența unui succes apropiat. Cartea soarelui este una bogată în pozitivitate, iar adesea indică o viitoare celebrare.

Când soarele este luat invers, tot ce era frumos va pieri în scurt timp. Depresia și tristețea urmează sau deja s-au instalat. Acesta fiind un simbol al energiei negative.

Luna – Cartea de tarot

Luna pe poziția normală indică existența unor lucruri importante de care nu suntem conștienți. Intuiția vă poate indica anumite lucruri, dar aveți de-a face cu multe iluzii.

Iar atunci când este cu capul în jos, luna va fi cartea de tarot ce semnifică teama. Iar situațiile dificile sunt foarte confuze, iar cel în cauză are parte de multe interpretări greșite asupra realității.

Steaua – Carte de tarot

Steaua este imaginea speranței și a credinței atunci când este dreaptă. Încrederea dă putere și chiar dacă un proiect poate ceda, un altul poate să iasă din cenușa primului, exact ca o pasare Phoenix.

În cazul contrar, steaua reprezintă insecuritatea. O lipsă de încredere în oamenii din jur, dar mai ales față de sine. Descurajările celor din jur par a fi acționat asupra persoanei ca un blestem.

Turnul – Cartea de tarot

Turnul în tarot este un semn al dezastrului. Ceva rău va avea loc curând, iar cauza nu este neapărat una cunoscută în care să fiți implicați personal. Iar tot ceea ce ați strâns cu multă trudă poate dispărea.

Atunci când cartea este întoarsă, situația devine incertă, dar pozitivă. Pericolul fie a trecut pe lângă dumneavoastră, fie va trece. Dar uneori, acesta poate fi și amânat, datorită faptului că vă este frică de suferință.

Diavolul – Cartea de tarot

Când o persoană va trage arcana diavolului, aceasta va însemna o dependență de ceva anume sau un materialism avansat. Cartea este una ce sugerează faptul că sunteți împiedicat de lucruri puerile, ce dacă nu sunt rezolvate în timp util, vor duce la probleme mai mari.

Diavolul întors, este considerat ca fiind simbolul libertății adevărate. Persoana ce îl trage are parte de o eliberare în ceea ce privește viața sa, iar controlul față de sine este recâștigat.

Temperanța – Carte de tarot

Atunci când temperanța este aleasă, iar aceasta se află în poziție normală, sugerează existența unei perioade de tranziție. Sunt schimbări și prin căutarea răspunsurilor, acestea vor ieși într-un final.

În schimb, atunci când este întoarsă, această carte de tarot va desemna un exces și o pierdere a echilibrului vieții. Lipsa pierderii acestei balanțe, va duce la extreme, iar ulterior la neplăceri repetitive.

Moartea – Cartea de tarot

Moartea reprezintă în sinea ei sfârșitul unei anumite perioade, dar acest sfârșit al unei perioade este unul minor. Proprietatea dominantă la tragerea acestei cărți este metamorfozarea, schimbarea și capacitatea de a începe ceva nou.

Cartea întoarsă, va desemna o frică în schimbare. Persoana dorește să rămână totul la fel, iar acest lucru este puțin probabil. Stagnarea este o slăbiciune, oricât de frumos ar fi.

Spânzuratul – Cartea de tarot

Omul spânzurat reda un sacrificiu, acesta poate fi interpretat ca un martir sau o persoană care sacrifică ceva pentru a obține altceva. Câștigul poate fi atât pentru cel în cauză, dar și pentru o altă persoană.

Când spânzuratul este tras cu capul în jos, acesta poate fi văzut ca o frică de a pune ceva în joc pentru a obține ceea ce persoana respectivă dorește. Un îngheț în luarea deciziei ce va duce la regrete.

Justiția – Cartea de tarot

Cartea de tarot ce redă justiția este un simbol ce amintește de cauză și efect. Aceasta poate fi văzută ca o limpezime a gândirii și capacitatea observării adevărului ce era ascuns până atunci.

Justiția întoarsă semnifică incorectitudinea și lipsa moralității. Se pot întâmpla lucruri de pe urma cărora să nu luați nicio compensație, iar singura persoană care o să aibă de suferit e cea în cauză.

Roata norocului – Cartea de tarot

O persoană ce trage roata norocului va avea parte de schimbări. Nu este exact dacă această carte de tarot modifică în mai bine sau în mai rău, dar schimbarea este inevitabilă. Transformările sunt la baza lumii și trebuie acceptate.

Întoarsă, roata norocului indică o incapacitate de a menține controlul sau chiar o lipsă totală a acestuia. Dar poate duce și cu gândul la faptul că lipsa încrederii de sine este asociată și cu ghinionul.

Pustnicul – Cartea de tarot

Dacă printre cărțile de tarot este tras pustnicul, acesta va simboliza o contemplare adâncă. Acesta are parte adesea de o ghidare în viață de către entitățile supranaturale, iar singurul său scop este aflarea adevărului.

Contrar, acesta indică o pierdere a sinelui în călătoria vieții. Singurătatea se poate instaura, iar izolarea este o consecință a acesteia căci contactul cu cei din jur este unul dificil.

Puterea – Cartea de tarot

Atunci când o persoană trage puterea, iar aceasta este verticală, denotă un curaj aparte, foarte bine însoțit de către o compasiune ridicată. Această putere se rezumă mai mult la puterea interioară pe care o are spiritul și capacitatea acestuia de focusare pentru a atinge scopul țintit.

Dacă se trage cartea puterii întoarsă, spiritul este redat cu o alură negativă. Acesta este cuprins de către un sentiment de amărăciune și slăbiciunea se instaurează treptat. Totul duce la pierdere încrederii de sine și insecuritate, dacă nu se ia o măsură cât mai repede.

Carul – Cartea de tarot

Carul de luptă atunci când nu este întors, indică faptul că persoana respectivă știe încotro se îndreaptă și are control asupra vieții sale. Calea pe care acesta o realizează este efectuată cu multă încredere de sine și putere.

Dacă este invers carul, atunci controlul este fix ceea ce lipsește din viața individului. Acesta nu poate să își formeze o direcție clară asupra destinației sale finale. Această lipsă a controlului poate duce la haos și multă agresiune.

Îndrăgostiții – Carte de tarot

Această carte este un simbol al uniunii a 2 suflete. Individualitatea este frecventă în lume, iar această carte sugerează o completare reciprocă formând un unul. Dualitatea trebuie acceptată.

Îndrăgostiții inversați reprezintă un dezechilibru, iar acesta poate fi atât de o parte, cât și de alta. Acesta mai este asemuit haosului și dezordinii căci dualitatea este perturbată.

Hierofantul – Cartea de tarot

Cartea hierofantului redă imaginea tradiției. Conformitatea cu cei din jur este mult mai mare decât spiritul liber, dus la extrem poate închide mult mintea. Cartea denotă foarte multă moralitatea și etică.

Inversat, acesta denotă rebeliunea și nesupunerea față de lucrurile ce există în jur. Autoritatea este călcată în picioare, iar aceste lucruri duc spre căutarea de noi soluții și noi abordări.

Împăratul – Carte de tarot

Cartea împăratului este o carte de tarot ce semnifică autoritatea și puterea. Lucrurile sunt bine structurare și au fost făcute în așa fel încât să dăinuie. Împăratul trebuie văzut ca ceva ce indică un control asupra vieții și lucrurilor din jur, dar și a unei griji părintești asupra celor de lângă el.

Dacă acesta este cu capul în jos, calitățile împăratului dispar și se instaurează tirania. Persoana deține mult control, dar îl folosește rigid și cu multă insensibilitate.

Împărăteasa – Cartea de tarot

Împărăteasa redă fertilitatea, aceasta este văzută ca un simbol al pozitivității și al naturii. Sentimentul cald pe care îl oferă o mamă pentru puiul ei, este similar cu cel pe care aceasta îl indică.

Cartea, cu capul în jos, va denota o dependență de lucrurile exterioare. Iar toată puterea spirituală de care aceasta ar avea parte, va da naștere unui locaș gol și anxios.

Înalt preoteasa – Cartea de tarot

Preoteasa trebuie percepută ca fiind un simbol al intuiției înnăscute. Și de o ghidare inconștientă în viață, totul sub conducerea spiritului.

Întoarsă, preoteasa indică o lipsă de putere interioară sau chiar o pierdere a intuiției proprii. Viața și lucrurile ce se întâmplă la nivelul ei pot duce la o suprimare a umanității și o insensibilizare a emoțiilor.

Magicianul – Cartea de tarot

În poziția verticală, magicianul este simbolul total al voinței și al dorinței. Acesta este văzut drept un  simbol al creației și creativității. Tot ce este nou se datorează acestuia, iar unele lucruri vechi din jur trebuie schimbate căci așa e firea lucrurilor.

Întors cu capul în jos, magicianul redă prezența unei iluzii mari. O înșelătorie uriașă care este foarte greu de observat și aproape chiar de neclintit chiar și atunci când se află adevărul.

Nebunul – Cartea de tarot

Atunci când nebunul este poziționat normal, acesta carte de tarot este interpretată ca fiind un simbol al inocenței și semnifică noi începuturi. Spiritul liber este cel ce reprezintă această carte, liberul arbitru și capacitatea de a merge înainte.

Nebunul inversat este un simbol al necalculării și poate indica faptul că neprevăzutul este chiar ceva ce nu poate fi intuit, căci mișcările ce vor apărea sunt fără o logică anume și nu respectă legile firii.

3 carti de tarot cu semnificatie

Fiecare carte are mai multe interpretari

Viitorul într-o carte de tarot. Informații generale

Mai sunt multe cărți de tarot ce au diverse înțelesuri, floarea-de-colț, 12 săbii, 2 cavaleri, etc. Toate acestea sunt folosite de către practicanți pentru a prezice viitorul sau de a detalia situațiile prezente, o carte de tarot având mai multe înțelesuri. Practica este una veche și chiar dacă nu conține evidențe din punct de vedere științific, mulți oameni sunt interesați sau acordă atenție acestora. Ar putea fi considerată de unii o pseudoștiință, dar chiar și așa, rămâne o practică pe care multă lume o privește cu curiozitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *