Carmen Harra o nouă previziune cutremurătoare pentru România! Într-un interviu acordat unei publicaţii online, celebra terapeuta şi psiholog a făcut o nouă predicţie cu privire la ţara noastră. Ce spune despre situația din România, țara ei de origini și ce se va întâmpla până la sfârșitul anului,
Carmen Harra o nouă previziune cutremurătoare pentru România!
„Românii trebuie să își dea seama că situația asta trebuie controlată, la nivel politic trebuie făcut ceva pentru că altfel oamenii se vor revolta și pericolul foarte mare este revolta, care poate să fie foarte violentă, amintind de anii 1989, când oamenii s-au revoltat din cauza unui sistem politic, dar oamenii se vor revolta din nou pentru că ei se simt în nesiguranță, simt că nu mai au siguranța zilei de mâine, că sunt speriați de ce se întâmplă și nu este nimeni să îi liniștească, să le dea încredere că lucrurile vor pași într-o direcție mai bună.
În România, situația se poate ameliora puțin, până la sfârșitul anului, din punctul de vedere al virusului, situația economică nu se poate ameliora așa cu una cu două, dar starea generală se poate îmbunătăți puțin spre sfârșitul anului. Oamenii încearcă să își regăsească calmul, să se regăsească pe ei, să înțeleagă ce se întâmplă și să găsească soluții la situația respectivă.”
Carmen Harra o nouă previziune cutremurătoare
Carmen Harra a povestit într-o sesiune live pe Facebook că 2020 a fost un an fatidic și așa va rămâne până la final. Pe lângă previziunile făcute pentru utilizatorii săi, Harra a explicat că vor urma 13 ani grei sau cel puțin interesanți.
„2020 este un an care dublează cifra 2 și ca număr este an 4. Este o cifră feminină și cu toții vrem să scăpăm de acest an, care este un an greu și vrem să scăpăm de anul acesta. Anul 2021 este un an cu extrem de mare potențial”, a spus Carmen Harra în live-ul de pe Facebook.
Harra a ținut să sublinieze că fiecare trebuie să fim mai buni cu cei de lângă noi, într-o perioadă în care provocările sunt grele și foarte frecvente. „Trebuie să ne dăm seama că viața este atât de frumoasă încât e păcat să stăm supărați. Tot ce avem se duce într-o secundă și tot ce ave rămân doar amintiri.”
Carmen Harra spune că virusul va suferi mutații
„Coronavirus este un virus care are simptomatologie similară cu răceala-influența, cele două virusuri se manifestă aproape similar. Diferența este că Coronavirus se manifestă cu febră, tuse și dificultate în respirație, pentru că atacă organele centrale și este foarte periculos, dar și pentru că produce colapsarea organelor vitale.
„Lucrurile revin încet încet la normalitate, dar viața nu va reveni niciodată la ce a fost înainte. Este o traumă pe care conștiința colectivă a omenirii o suferă și traumele se rezolva destul de greu. În plus, perioada de izolare a fost foarte lungă și a afectat omenirea întreagă cu consecințe care urmează să se vadă, afectând sectorul economic, politic, de infrastructură, religia și așa mai departe.
Motivul incredibil pentru care Carmen Harra nu are iubit!
În urmă cu 10 ani, Carmen Harra a trecut printr-o tragedie îngrozitoare. Și-a pierdut soțul. Însă este cutremurător faptul că ea a știut, timp de 27 de ani, că sufletul-pereche nu va ajunge la vârsta de 60 de ani.
”L-am cunoscut pe soţul meu după două zile şi ne-am căsătorit după trei săptămâni. Eram noi doi împotriva lumii. Era un sentiment intens, care a continuat şi după trecerea lui în nefiinţă. Când am calculat data de naștere a soțului meu, când l-am cunoscut, în calculele mele era că omul ăsta nu o să ajungă la vârsta de 60 de ani. Și a murit cu 2 ani înainte de a împlini 60 de ani. În 2001, înainte de a murit, eu i-am spus, ”Vezi că pe plămânii tăi este o problemă”. (…) Era inevitabil. Sunt lucruri pe care nu le putem schimba”, a povestit la un moment dat Carmen Harra despre povestea sa de iubire.
Virgil Nicodivi, soțul lui Carmen Harra, a murit la 59 de ani, din cauza cancerului la plămâni. Cei doi au trei fete împreună, iar bărbatul a fost întotdeauna o prezentă discretă.