Un cleptoman suferă de o afecțiune mintală care îl face să simtă o dorință incontrolabilă de a fura lucruri. Această persoană poate încerca, dar fără succes, să nu acționeze asupra impulsului, iar de multe ori resimte remușcare sau vinovăție pentru gestul său. Specialiștii clasifică afecțiunea ca fiind o tulburare de control al impulsurilor.
Persoanele care au această tulburare știu că furtul este greșit și că le-ar putea cauza probleme, dar nu se pot opri. Cleptomania este neobișnuită și reprezintă cauza pentru care între 4 și 5 la sută dintre persoane sunt arestate pentru furt de produse din magazine.
Trăsăturile unui cleptoman
Creierul este ca un computer complex, cu o rețea de conexiuni între diferite regiuni ce formează circuite pe care le folosește pentru a te ajuta să formezi gânduri și să le transformi în acțiuni. De fiecare dată când înveți ceva nou, creierul tău formează un nou circuit. Totuși, inhibițiile sunt foarte importante pentru supraviețuirea și bunăstarea ta, astfel că sunt utile în situații sociale, împiedicându-te să faci sau să spui lucruri pe care știi că alții le-ar considera inacceptabile. Persoanele care suferă de cleptomanie sunt conștiente de faptul că furatul este greșit și că nu ar trebui să o facă, dar nu se pot abține. În cazul lor, inhibiția nu funcționează așa cum ar trebui și nici nu se simt descurajate de consecințe, cum ar fi arestul sau închisoarea.
Principalul simptom al cleptomaniei este că o persoană acționează pe baza unei dorințe sau a unei nevoi irezistibile de a fura obiecte sau lucruri și nu neapărat din necesitate sau pentru valoarea lor. De asemenea, simte tensiune sau anticipare înainte de a fura, iar ulterior plăcere, ușurare sau alte emoții pozitive. Odată ce acestea dispar, un cleptoman resimt vinovăție, rușine sau regret. Unii oameni aruncă obiectele furate, le dau altora sau le donează pentru caritate. Majoritatea persoanelor căsătorite își țin secretă afecțiunea de partenerul de viață.
Experții nu știu de ce apare cleptomania, dar există dovezi care indică posibile cauze. Un cleptoman are mai multe șanse să aibă anumite diferențe în structura creierului, în special în zonele care gestionează controlul impulsurilor și inhibițiile. Aceste carențe ar putea indica niște conexiuni mai slabe sau deficitare în zonele care gestionează inhibiția. Există cazuri în care oamenii au dezvoltat afecțiunea după ce au început să ia medicamente care afectează neurotransmițătorii. Cu toate acestea, sunt rare și sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege de ce se întâmplă acest lucru. Unii specialiști clasifică afecțiunea ca fiind un simptom, nu o tulburare. Totuși, este extrem de comun ca persoanele cu cleptomanie să aibă alte probleme de sănătate mintală, în special anxietate, depresie, tulburări alimentare sau dependențe.
Forme de tratament
Există cinci criterii pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru ca un specialist să o diagnosticheze. Astfel, un cleptoman încearcă în repetate și nereușite rânduri să nu fure, dar obiectele nu sunt luate pentru că are nevoie de ele. De asemenea, simte tensiune înainte de a acționa și senzația de euforie imediat după furt. Actul nu este un răspuns emoțional și nu se întâmplă din cauza unei iluzii sau a unei halucinații. O altă afecțiune mintală, cum ar fi tulburarea de conduită, comportamentul maniacal sau tulburarea de personalitate antisocială, nu reprezintă o explicație mai bună pentru comportament.
Nu există un tratament standard pentru cleptomanie, iar cercetările privind cele mai eficiente metode sunt limitate din cauza faptului că un cleptoman rareori caută ajutor de bună voie. Există unele cercetări care susțin că anumite medicamente blochează emoțiile pozitive pe care o persoană le simte atunci când fură, ceea ce ar putea ajuta-o să reziste impulsului. Psihoterapia, cunoscută și sub denumirea de terapie pentru sănătatea mintală sau terapie comportamentală, implică un proces prin care persoana ajunge să înțeleagă de ce face anumite lucruri și apoi reușește să dezvolte modalități de a schimba sau evita acele porniri. Această practică poate lua multe forme, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (TCC), terapia de grup sau chiar hipnoza.
Timpul necesar pentru a observa schimbări în comportamentul tău sau în modul în care te simți poate varia în funcție de medicamentele pe care le iei, de tipul de terapie la care participi și multe altele. Un specialist este cea mai bună sursă de informații pentru recuperare, inclusiv când ar trebui să începi să observi schimbări în modul în care te simți. Un cleptoman are cele mai mari șanse să reușească să controleze impulsurile cu tratament și sprijin.