O rezoluţie care susţine că familiile LGBTIQ şi cuplurile de acelaşi sex să aibă aceleaşi libertăţi în toate statele care au aderat la Uniunea Europeană a fost adoptată de Parlamentul European.
Opinia europarlamentarilor români au fost împărţite. Astfel, şase au votat rezoluţia, în timp ce 18 s-au opus, alţi şase s-au abţinut, iar doi au lipsit de la vot.
Rezoluţia cu privire la drepturile LGBTIQ în UE a fost adoptate cu 387 de voturi
Rezoluţia care face referire la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE a fost adoptată în plenul Parlamentului European cu nu mai puţin de 387 voturi „pentru”, 161 „împotrivă” şi 123 „abţineri”.
Dintre grupurile parlamentare, Renew Europe (condus de Dacian Cioloş) şi grupul Social-democraţilor europeni au votat aproximativ în totalitate pentru. Din cadrul Renew Europe, românii care au votat pentru adoptatea rezoluţiei, membri USR PLUS, sunt: Dacian Cioloş, Alin Mâţuţă, Dragoş Pîslaru, Nicolae Stefănuţă, Ramona Strugariu şi Dragoş Tudorache.
Renew a înregistrat şi trei abţineri, în timp ce singurele voturi împotrivă din cadrul grupului Social-democraţilor europeni au venit de la europarlamentarii români ai PSD: Carmen Avram, Dragoş Benea, Tudor Ciuhodaru, Mariana Grapini, Dan Nica, Claudiu Manda, Rovana Plumb şi Mihai Tudose.
Voturile europarlamentarilor PNL au fost majoritar împotrivă, cu trei abţineri. Printre liberalii care s-au opus îi regăsim pe Vasile Blaga, Daniel Buda, Cristian Silviu Buşoi, Gheorghe Falcă, Marian-Jean Marinescu şi Mircea Hava. Tot împotrivă au fost şi Traian Băsescu (PMP), Eugen Tomac (PMP), Loránt VINCZE (UDMR) şi Cristian Terheş (PNŢCD).
Liberalii Siegfried Mureşan, Dan Motreanu şi Gheorghe Vlad Nistor s-au abţinut, alături de europarlamentarul din partea UDMR Iuliu Winkler şi europarlamentarii USR PLUS Vlad-Marius Botoş şi Vlad Gheorghe.
Rareş Bogdan (PNL) şi Corina Creţu (PSD) nu au participat la vot.
Rezoluţia Parlamentul European cu privire la căsătoriile sau parteneriatele într-un stat
Conform rezoluţiei, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soţii şi partenerii de acelaşi sex ar trebui trataţi în acelaşi mod ca şi cei de sex opus.
De asemenea, Comisia Europeană este îndemnată să ia măsuri împotriva României, în cazul în care guvernul nu actualizează legislaţia naţională pentru a reflecta această hotărâre.
Mai mult decât atât, eurodeputaţii au luat act de „discriminarea cu care se confruntă comunităţile LGBTIQ din Polonia şi Ungaria”, motiv pentru care au solicitat luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, măsuri judiciare şi instrumente bugetare) împotriva acestor ţări.
Prima paradă a comunităţii LGBTQ din Iaşi
Primul „Iași Pride” va fi un festival al comunității LGBTQ ieșene (persoane lesbiene, gay, bisexuale și transgender) și reprezintă un pas înainte pentru comunitatea locală, prin faptul că și Iași ajunge din urmă celelalte orașe mari, ca București, Cluj, Timișoara.
Evenimentul are loc in perioada 11 septembrie – 9 octombrie 2021.
„Cuvântul „pride” înseamnă mândrie, însă noi îi dăm dublul sens de „demnitate” și gândim Pride-ul ca un festival al demnității oferite comunității LGBTQ. E momentul să facem un pas înainte!”, au transmis reprezentanții LGBTQ.