Viteza luminii este de aproximativ 300.000 km pe secundă, o valoare atât de mare încât este greu de înțeles de către mintea umană. Cum a fost descoperită și ce implicații are aceasta, află în rândurile următoare.
Viteza luminii în vid este una dintre cele mai importante constante ale fizicii. Conform teoriei lui Einstein, aceasta reprezintă limita vitezei pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul în care se propagă.
Viteza luminii
Viteza luminii în vid este una dintre constantele fundamentale ale universului și reprezintă viteza maximă cu care informația sau energia poate fi transmisă. Aceasta nu depinde de caracteristicile fizice ale luminii, precum culoarea, direcția, intensitatea sau polarizarea. Valoarea vitezei luminii în vid, conform Sistemului Internațional, este de 299.792.458 metri pe secundă.
Stabilitatea acestei valori a fost confirmată prin experimente extrem de precise, iar variațiile în propagarea luminii, chiar și pentru raze de culori diferite, sunt neglijabile, fiind la nivelul uneia din 10^14 părți. În fizică, viteza luminii este simbolizată prin litera „c”, derivată din cuvântul latin celeritas, care înseamnă „viteză”.
Această viteză este atât de mare încât lumina poate înconjura Pământul de șapte ori într-o secundă sau poate parcurge distanța dintre Pământ și Lună în mai puțin de 1,3 secunde.
Primele încercări experimentale de măsurare a vitezei luminii au fost realizate de Ole Rømer în 1676. Începând cu secolul al XX-lea, metodele experimentale au devenit tot mai precise, reducând eroarea relativă la valori extrem de mici, de ordinul 3,34 x 10^(-7)%. Astfel, viteza luminii a devenit una dintre cele mai bine determinate constante fizice.
Ce s-ar întâmpla dacă am călători cu viteza luminii
În domeniul science fiction, ideea că oamenii ar putea călători cu viteza luminii este un subiect fascinant. Totuși, din punct de vedere fizic, aceasta este imposibilă pentru corpuri masive.
Dacă un om ar putea atinge această viteză de 299.792.458 metri pe secundă, principalele probleme ar apărea în timpul procesului de accelerație. Corpul uman este vulnerabil la forțele de accelerație extrem de mari, care ar putea cauza leziuni grave sau chiar moartea. Accelerațiile puternice afectează circulația sângelui, împiedicându-l să ajungă la extremități.
Forțe mai mari de șase ori decât gravitația (6g) pot provoca pierderea cunoștinței, iar valori mult mai mari ar duce la colapsul complet al organismului. Piloții de luptă, antrenați să suporte accelerații mari, pot rezista până la 9g pe perioade scurte datorită tehnicilor speciale și costumelor de protecție. Însă accelerațiile necesare pentru a atinge viteza luminii în câteva secunde ar genera forțe de peste 6.000g, ceea ce ar transforma orice persoană într-o „clătită umană”.
Totuși, oamenii au reușit să accelereze particule subatomice, precum electronii, la viteze apropiate de viteza luminii în acceleratoare de particule. Aceste experimente demonstrează că particulele pot atinge peste 99,9% din această viteză, dar transferarea acestui concept la corpurile masive, cum ar fi un om, ar necesita cantități imense de energie, practic imposibil de obținut.
Dacă un om ar putea să se miște aproape de viteza luminii, ar experimenta efectele teoriei relativității. Timpul ar trece mai lent pentru el în comparație cu cei care se mișcă la viteze normale. Din perspectiva sa subiectivă, timpul ar părea să se desfășoare normal, însă în lumea exterioară ar fi perceput ca încetinind.