Prima pagină » Razboi în Ucraina » Care este primul stat care ar putea accepta prezența lui Putin la summitul G20
Care este primul stat care ar putea accepta prezența lui Putin la summitul G20

Care este primul stat care ar putea accepta prezența lui Putin la summitul G20

30 iun. 2022, 23:16,
în Razboi în Ucraina

Canada urmează să participe la summitul G20 din noiembrie, de la Bali, chiar dacă președintele rus, Vladimir Putin, va participa la această reuniune, a oferit asigurări astăzi, 30 iunie, premierul canadian Justin Trudeau, după cum relatează AFP.

„Ne aşteptăm ca Ottawa şi toţi (ceilalţi) membri ai G7 să fie prezenţi la G20″, a spus Trudeau, întrebat în legătură cu acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă, la sfârşitul summitului NATO de la Madrid.

„Este foarte important să fim acolo pentru a contracara vocea şi minciunile pe care Rusia le poate susţine”, a explicat el.

Cu toate acestea, „mai sunt câteva luni înainte de asta şi orice se poate întâmpla”, a mai spus el.

Indonezia a încercat să mențină o poziție neutră după invazia Rusiei în Ucraina

Miercuri, premierul britanic Boris Johnson a avertizat deja asupra riscului de a lăsa cale liberă „propagandei” ruse în cazul unui boicot occidental al summitului G20.

Jakarta a stârnit numeroase controverse după ce a invitat Rusia la summitul G20 prevăzut pentru luna noiembrie la Bali, în pofida ofensivei ruse din Ucraina. Kremlinul a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să participe la acest summit.

Indonezia, la fel ca majoritatea marilor economii emergente, a încercat să menţină o poziţie neutră după invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie, cerând o soluţionare paşnică a conflictului.

Și Volodimir Zelenski a fost invitat la summitul G20

Preşedintele indonezian Joko Widodo s-a întâlnit joi cu Vladimir Putin la Moscova, la o zi după ce a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Kiev.

Preşedintele ucrainean a fost şi el invitat la summitul G20, programat pentru 15 şi 16 noiembrie la Bali. El a afirmat că prezenţa sa va depinde de „situaţia de securitate din Ucraina şi de componenţa” summitului.

Bugetul.ro
Dispare lacul din București văzut de milioane de localnici măcar o dată în viață. Totul se transformă într-un spațiu dedicat activităților sportive
redactia.ro
Cum l-a numit Mihai Gâdea pe George Simion după ce președintele AUR a jignit femeile din România
Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
a1.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca președinte al României. Cu cât este mai mare față de salariul pe care îl lua ca primar general
Playtech.ro
Orașul din România unde se trăiește cel mai bine în 2025. Ce salariu mediu au locuitorii
observatornews.ro
Fructele românești, lovite de vreme. Cireşele au ajuns să coste şi 50 de lei pe kilogram
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cele mai fragile zodii. Sunt extrem de sensibile
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
S-a aflat cine este în spatele lui George Simion. Întâlnire controversată în Austria
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
Dailybusiness.ro
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
RomaniaTV
CUTREMUR la CCR! Se cere ANULAREA alegerilor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Carmen Iohannis și-a făcut INTERVENȚII la față. Soția lui Iohannis a întinerit peste noapte. Toți și-au dat coate când au văzut-o / FOTO
redactia.ro
Prima decizie importantă luată de americani în privința României imediat după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 mai 2025
22 mai 2025