Caracatița Arafat

Când Traian Băsescu a vrut să-l dea afară, l-am apărat. Voia să-l dea afară anunțând public o realitate suprarealistă. Existau două Smurduri. Și un trafic financiar inadmisibil. Dar totuși aceste om  crease un sistem funcțional de urgență într-o țară nefuncțională. De ce voia Traian Băsescu, transformat în autocrat, să-l arunce peste bord? Mai târziu, l-am auzit pe Marcel Vela, pe atunci ministru de Interne, în direct, cum îl beștelea pe secretarul de stat de la Interne, Raed Arafat. Era după tragedia de la Horezu. Murise o fetiță pentru că elicopterul Smurd al lui Arafat nu avea dreptul să zboare. Iar copila a fost purtată din salvare în salvare, din localitate în localitate, până când a sucombat. Am crezut că Vela exagerează. Mai ales că Arafat s-a apărat în mod abil. A combătut, tot în direct, reproșurile ministrului de Interne, spunându-i acestuia că piloții se formează greu. Și că nu poate scoate din mânecă piloți de elicoptere. Dar mai târziu am aflat că tocmai se lepădase de șase piloți. Fără să-i pese. La fel cum un alt bun prieten, generalul Marius Opran, pe care nu l-am crezut mult timp, îmi demonstra cu date certe, cu înscrisuri, cum Arafat se făcuse vinovat după Colectiv, refuzând să-i transporte pe tinerii arși în clinicile din străinătate, care i-ar fi primit imediat. Și afirmând cu obstinație și cu inconștiență că spitalele din România sunt pregătite să-i trateze. Și au murit pe capete.

Iar acum, mai nou, drama de la Colectiv se multiplică. Pe bucăți. Mor pe capete oameni în spitale, care fie nu mai au oxigen, fie nu mai fac față incendiilor provocate de reaua administrare a oxigenului. Și de fiecare dată Arafat e nevinovat. De fiecare dată cade în picioare. De ce și până când?

Am intrat în priză. Și fac de câteva zile ceea ce am făcut o viață întreagă. Presă de investigație. Am aflat lucruri de te crucești. Nu am cum să le epuizez într-un singur editorial. Va fi necesar un serial. Pe care-l voi întrerupe temporar atunci când se face guvernul.

În esență, vă voi relata cum se face că un om a confiscat o parte importantă a statului român. Sistemul integrat medical și tehnic de urgență. Cum a pus laba pe acest uriaș mecanism. Cum a făcut ca, pe banii noștri, să-și creeze o fundație personală. Dacă pleacă, pleacă cu fundația. Dacă e dat afară, e dat afară cu miliardele de euro pe care le-a înghițit fundația. A privatizat sistemul de sănătate al românilor. E la butoane în ambele capete. La un capăt conduce fundația, care-i aparține în calitate de președinte al consilului de administrație, iar la celălalt capăt învârte pe degete Ministerul de Interne, al cărui secretar de stat este. Și care pompează în fundație. Și, iată, a determinat, poziționându-se perfect în acest conflict de interese, ca nenumărate societăți comerciale, unele cu capital străin, cele mai multe cu capital românesc, să pompeze bani, sume uriașe, în fundația sa personală. În fundația Smurd. Adună acest Arafat parale cum nimeni încă nu a adunat, transformând conflictul de interese în artă.

Ludovic Orban afirma, în urmă cu câteva zile, că, atunci când era premier, Klaus Iohannis i-a cerut să-l demită. O fi sau nu o fi adevărat. În continuare, spune Orban, că nu l-a demis pentru că, dacă făcea acest lucru, în plină pandemie, întreg sistemul de urgență ar fi fost dat peste cap. Nu a explicat de ce. Explic eu. Succint. Ar fi fost dat peste cap, pentru că devenise proprietatea lui Raed Arafat.

Dar să vedeți și să vă cruciți cine sunt membrii consiliului de administrație ai fundației Smurd, care în prezent valorează miliarde de euro și care îi aparține lui Raed Arafat. Unii sunt agenți de influență, alții sunt personaje extrem de puternice în raport cu statul. Veți vedea și vă veți cruci și când veți afla cine sunt donatorii Smurd. Dincolo de ceea ce a pompat statul român.

Nu care cumva avem de-a face cu o oribilă afacere cu moartea? Nu care cumva unii câștigă cu cât se contaminează și mor mai mulți?

Voi răspunde la toate aceste întrebări. Rând pe rând. Dacă e nevoie, zi de zi.