Prima pagină » Sport » Când va lua Simona Halep o decizie cu privire la participarea la US Open
Când va lua Simona Halep o decizie cu privire la participarea la US Open

Când va lua Simona Halep o decizie cu privire la participarea la US Open

11 aug. 2020, 02:00,
în Sport

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunțat că va lua o decizie în privința participării la US Open după turneul WTA de la Praga, în această săptămână.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunțat că va lua o decizie în privința participării la US Open după turneul WTA de la Praga, programat săptămâna aceasta, la care este principala favorită, informează agenția EFE.

„Trebuie să simt lucrurile, să văd schimbările pe care ei (organizatorii US Open) le vor face în privința călătoriei și toate celelalte”, a spus Halep, referindu-se la competiția de la Flushing Meadows, care va avea loc în perioada 31 august – 13 septembrie, subliniind condițiile „dure” din Statele Unite, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Cu dubiile Simonei Halep și forfait-urilor deja anunțate ale australiencei Ashleigh Barty, numărul unu mondial, ucrainencei Elina Svitolina (locul 5 WTA) și olandezei Kiki Bertens (locul 7 WTA), turneul american de Mare șlem simte o anumită incertitudine în rândul participanților, în ciuda deciziei organizatorilor ca toți jucătorii să fie plasați într-o „bulă” sigură la New York, cu un protocol sanitar strict și fără spectatori.

„Știu că este foarte strict, dar este un pic stresant din punctul meu de vedere”, a declarat Halep la Praga, potrivit presei locale.

„Dar aceste reguli de securitate sunt necesare, sănătatea este cea mai importantă. Prioritatea mea o reprezintă sănătatea mea, partea mentală și nu vreau să mă stresez pentru nimic. Îmi voi baza decizia mea finală pe acest lucru”, a mai adăugat campioana română.

Ce scrie în documentul redactat de organizatorii US Open

În actul pe care sportivii ar trebui să-l semneze înainte de US Open 2020, aceștia ar trebui să-și exprime acordul că ei sau alți membri ai familiei nu vor da în judecată USTA (Asociația de Tenis a Statelor Unite), ATP, WTA, organizatorii turneului, sponsorii, directorii, voluntarii și angajații.

„Sunt perfect conștient de riscurile intrării în Centrul național de tenis USTA Billie Jean King și a transportului oferit de USTA pe timpul pandemiei de COVID-19. Am luat la cunoștință că intrând în contact cu alți oameni în timpul pandemiei de COVID-19 risc să mă îmbolnăvesc de COVID-19, să am probleme respiratorii, să mor sau să transmit COVID-19 familiei și altor persoane din casă.

Îmi asum responsabilitatea în mod voluntar pentru orice risc, pierdere sau problemă personală, inclusiv o boală gravă, accidentare sau deces, care pot apărea în cazul meu sau al persoanelor cu care intru în contact, ca urmare a prezenței în facilitățile complexului, cauzate de neglijența Centrului Național de Tenis sau nu”, este o parte din documentul publicat de Wesley Koolhof.

Ce a găsit Simona Halep la Praga, înaintea turneului WTA

Șase luni au trecut de la ultimul turneu disputat de Simona Halep. În februarie o învingea pe Elena Rybakina în finala de la Dubai.
Așteptarea a luat sfârșit pentru locul 2 mondial. A ajuns în Cehia, unde va lupta pentru trofeul de la Praga.

„A fost un pic ciudat că a trebuit să plec din nou, parcă nu îmi mai aduceam aminte cum e la turneu, șase luni au fost destul de lungi, în care nu am călătorit deloc. Mă bucur foarte mult că am putut să fac pasul acesta și să vin la primul turneu după această pandemie”, a spus Simona Halep.

În interviul exclusiv acordat colegului nostru Gabriel Morariu, Simona Halep a dezvăluit cum și-a petrecut primele zile la Praga.

„M-am antrenat ieri, am făcut un antrenament, iar azi un alt antrenament. Mă simt destul de bine, am început să simt ritmul din nou, dar am ceva emoții pentru meci. O să fie greu la început, dar asta este și plăcerea tenisului, plăcerea competiției”, a explicat Halep.

Polona Hercog, prima adversară a Simonei Halep la Praga

Prima adversară a Simonei este Polona Hercog, slovena care i-a făcut viața grea Simonei în 2019, la Eastbourne și Miami.

„Mereu a fost dificil contra ei. Chiar spuneam că nu am deloc un meci ușor, primul după toată pauza aceasta, însă o să fie și bine că o să intru direct în ritm înalt și ritm puternic din primul meci. Însă sunt pregătită să întâlnesc o jucătoare foarte bună și să dau tot ce am mai bun ca să îmi găsesc cât de cât ritmul”, a mai spus Simona Halep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`