Prima pagină » National » Când se vopsesc ouăle. Ce spun preoții

Când se vopsesc ouăle. Ce spun preoții

12 apr. 2021, 11:08,
în National

Apropierea Sfintelor Sărăbători Pascale ne face să fim mai pioși, să ne dereticăm casele, dar și să avem grijă de suflet. Unul dintre obiceiurile dinainte de Sărăbătorile Pascale, la creștini, este vopsitul ouălor și de aceea este foarte important să știm când se vopsesc ouăle.

Acest obicei are semnificaţii care sunt dincolo de vremurile noastre, ajungând până dincolo de începuturile creştinismului.

Se spune că atunci ouăle erau date ca simbol al vieții, creației, fecundității și al reînnoirii naturii. Obiceiul a fost preluat de creștini, fiind întâlnit astăzi în țări din Europa, America și Asia.

Când se vopsesc ouăle: Semnificații și legende

Preoții spun că există o legendă potrivit căreia, atunci când Iisus era pe cruce, mama Lui a plecat spre Pilat cu un coș de ouă, cu gândul că va reuși să-l înduplece pe acesta să-I ierte Fiul. În momentul în care Maica Domnului stătea la umbra unui copac să se odihnească, a văzut că ouăle din coș s-ai înroșit, semn că Mântuitorul murise deja.

Tot preoții spun că un dintre explciațiile pentru vopsitul ouălelor este aceea că Maica Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Ouălele ar fi trebuit date soldaților pentru a-i face să aibă milă de Fiul ei. Sângele Mântuitorului, care este simbol al vieții, a curs peste ouăle din coș și le-a înroșit.

Ritualul din Joia Patimilor

Despre „ritualul“ din ziua vopsirii ouălor, preoții spun că aceasta se întâmplă, de obicei, în Joia Patimilor sau, cel mai târziu, în Vinerea Patimilor.

Prin acest gest, creștinii rememorează Sfintele Pătimiri ale Domnului și este obligatoriu să fie însoţit de un post aspru, cum de altfel este şi recomandat în Săptămâna Sfintelor Pătimiri.

Vopsirea ouălelor trebuie însoțit și de o rugăciune, preoții spunând că cel mai adesea gospodinele rostesc „Tatăl nostru“ în momentul în care înroșesc ouălele.

Joia Patimilor este considerată şi apărătoare a morţilor. Există legenda că spiritul morţilor stă până în sâmbăta dinainte de Rusalii. În biserici se împarte colivă şi colaci, pentru pomenirea celor decedaţi.

La biserică, se oficiază Deniile În Joia Mare se prăznuieşte Denia celor 12 evanghelii. Aceasta este singura zi din Săptămâna Patimilor în care se oficiază Sfânta Liturghie de dimineaţă şi de aceea este foarte bine să vă împărtăşiţi după slujbă. Denia începe după-amiază, când se merge la biserică cu flori sau cu coroane din flori.

Înainte de citirea celor 12 evanghelii, se scoate crucea din altar şi se aşază în mijlocul bisericii.

Cum se vopsesc ouăle

Pentru o perioadă lungă de timp a existat obiceiul ca ouălele să fie vopsite doar în roșu, ca simbol al sângelui vârsat de Mântuitor pentru noi. Culorarea era obţinută numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor.

Odată cu trecerea timpului și apariția vopselelor industrial, creștini iau început să vopsească ouăle de Paște și în alte culori. Preoții susțin că n ueste un păcat să vopsești ouăle de Paște și în alte culori, deoarece albastrul zimbolziează infinitul cerului și viaţa veşnică, verdele simbolizează revenirea naturii la viaţă, iar galbenul este culoarea belşugului și a recoltelor bogate.

Cum se ciocnesc ouăle de Paște

Ciocnitul ouălor de Paște are parte de un adevărat ritual, ce are anumite reguli respectate de toții creștinii. Persoana mai în vârstă, de obicei bărbat, loveşte oul ţinut de o altă persoană, în timp ce rosteşte „Hristos a înviat!”. Partenerul îi răspunde „Adevărat a înviat!”. Gestul este repetat de cealaltă persoană, de această dată el fiind cel care spune primul „Hristos a înviat!” și i se răspunde „Adevărat a înviat!”

În Moldova, în prima zi de Paște, înainte să se aşează la prima masă festivă de Paşte și să ciocnească ouăle roșii, locuiotrii unei case se spăla cu oul roşu şi c uun ban de argint. Ritualul este făcut prima dată de cel mai vârstnic bărbat din familie care ciocneşte primul ou roşu cu soţia sa.

În Oltenia, primii care ciocnesc ouăle roșii sunt copiii. Asta după ce ouăle au fost rostologolite peste mormântul celor dragi, sub forma sfintei cruci.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ada Galeș a fost diagnosticată cu cancer la 34 de ani. Actrița urmează să fie operată pentru a patra oară. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al parașutistului. Ce investighează
observatornews.ro
Scandalul PSD-PNL a ajuns la etapa "amante" şi "ciumpalaci". Miza tăierilor anunţate de Bolojan
Playsport.ro
Un tânăr a ajuns la balamuc după ce ChatGPT i-a validat teoriile despre metafizică și...
Evz.ro
Facturi noi, reguli vechi. Piața energiei electrice nu s-a schimbat. Explicația furnizorilor
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cum e privită Mihaela Rădulescu în Austria după moartea prematură a lui Felix Baumgartner
Playtech.ro
Pensionarii care ar urma să piardă peste 400 de lei din pensii de la 1 ianuarie 2026. Creşterea anunţată iniţial nu se mai aplică
Dailybusiness.ro
Produsul care aduce profit mai târziu decât se așteptau producătorii din România: „Piața era saturată de cele din Grecia”
RomaniaTV
SCANDAL în showbiz! Alexia Eram și Mario Fresh s-au certat într-un club de fițe din Mamaia. De față erau și iubiții lor. Aris a intervenit între ei!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Ce se întâmplă cu autopsia lui Felix Baumgartner. Abia acum s-a aflat decizia șocantă a autorităților
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2025
22 iulie 2025