Când se scrie „sau” și când se scrie „s-au”? Regula prin care o să îți dai seama de fiecare dată

A apărut pe internet tot mai des întrebarea cum se scrie corect „s-au” sau „sau”? Este bine însă să știm că ambele forme sunt corecte din punct de vedere gramatical, însă trebuie să știm când să le folosim.

Care este forma corectă: „sau” sau „s-au”? Deși de cele mai multe ori regulile gramaticale reușesc să stabilească destul de clar când se folosește cratima, mulți dintre noi încă greșim. Află în rândurile următoare regula prin care să îți dai seama de fiecare dată cum se scrie corect.

RomaniaTV

MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple

Observatornews.ro

Cerşetorii români din SUA, confruntaţi de americani: "Păcăliţi oameni". Eşecul "Visa Waiver", pus pe seama lor

Când se scrie „sau” și când „s-au”?

Pentru mulți vorbitori ai limbii române, dilema legată de scrierea corectă a unor forme precum „s-a” versus „sa” și „s-au” versus „sau” poate crea confuzie, chiar dacă regulile gramaticale sunt destul de clare în acest sens. Este important să înțelegem când și cum se folosesc aceste forme pentru a evita greșelile frecvente.

09:40, 09 May 2025

FOTO Cum folosim „deloc” sau „de loc”? Iată cum se scrie corect!

În cazul formei „s-a”, aceasta se scrie cu cratimă atunci când este vorba de alăturarea pronumelui reflexiv „s” cu verbul auxiliar „a”. Practic, cratima marchează separarea între două părți de vorbire diferite: „s” fiind pronumele reflexiv, iar „a” fiind verbul auxiliar. Astfel, folosirea cratimei în această construcție este necesară pentru a păstra corectitudinea gramaticală. De exemplu: „El s-a dus la piață”, „Ea s-a strecurat printre oameni”, „George s-a săturat de glume”. În toate aceste exemple, „s-a” indică o acțiune realizată de subiect asupra propriei persoane, ceea ce face ca folosirea cratimei să fie indispensabilă.

Pe de altă parte, atunci când scriem „sa” fără cratimă, ne referim la pronumele posesiv care indică apartenența. „Sa” în acest context arată că un anumit obiect sau caracteristică aparține unei persoane. Exemplele potrivite ar fi: „Mașina sa este foarte murdară”, „Fața sa îmi pare cunoscută”, „Jucăria aceea este a sa”. Aici, „sa” funcționează ca un adjectiv posesiv care specifică o relație de posesie, de aceea nu se folosește cratima.

Aceleași reguli se aplică și în cazul formelor „s-au” și „sau”. „S-au” se scrie cu cratimă atunci când „s” este un pronume neaccentuat, iar „au” este verbul auxiliar. Aceasta indică o acțiune colectivă realizată de un subiect plural. De exemplu: „S-au dus la mare”, „S-au întors acasă după vacanță”, „Elevii s-au liniștit”. În acest caz, cratima ajută la clarificarea faptului că avem de-a face cu o acțiune realizată de mai multe persoane asupra lor înseși sau în cadrul unui context colectiv.

Când se folosește cratima

În schimb, „sau” fără cratimă este o conjuncție coordonatoare care exprimă o alternativă între două opțiuni sau variante. Practic, „sau” poate fi înlocuit cu „ori” fără a schimba sensul propoziției, ceea ce nu este cazul pentru „s-au”. De exemplu: „Vrei mere sau pere?”, „Mergem la cinema sau stăm acasă?”. În toate aceste cazuri, „sau” are rolul de a lega două opțiuni posibile, fără a implica un context reflexiv sau auxiliar.

În ceea ce privește utilizarea cratimei în general, aceasta este unul dintre cele mai versatile semne ortografice din limba română, având funcții multiple. În unele cazuri, cratima are un caracter permanent, cum ar fi în construcții de tipul „ți-l dau”, „du-l în casă”, „las-o să plece”. În alte situații, utilizarea cratimei este accidentală, cum ar fi în „de-abia” și „n-am” (prescurtarea pentru „nu am”). Cratima este folosită pentru a lega cuvinte care sunt pronunțate împreună fără pauză, precum și pentru a conecta anumite prefixe cu cuvintele de bază atunci când se pierde vocala inițială, cum ar fi „reîncepe” sau „neimportant”.

Un alt aspect important este folosirea cratimei în locuțiuni și structuri complexe, unde aceasta servește la clarificarea relațiilor gramaticale și semantice între cuvinte. Cratima poate apărea și în structuri numerice, mai ales în cazul numeralelor ordinale scrise cu cifre, de exemplu „sec. al XIX-lea”. De asemenea, cratima este esențială în anumite abrevieri sau în scrierea cuvintelor compuse care nu s-au sudat complet în lexicul limbii, cum ar fi „bun-simț” sau „adio-și-rămâi-cu-bine”.

Fie că e vorba de „s-a” și „sa”, „s-au” și „sau”, ori alte situații similare, respectarea regulilor gramaticale asigură un discurs coerent și corect din punct de vedere ortografic.