Tot mai multe persoane se întreabă când se pune dioxid de sulf în vin. Vinul este un organism „viu”. Chiar și lumina intensă sau supraexpunerea la oxigen, precum și diverse microorganisme, pot reprezenta un pericol pentru acesta. Producătorii de vinuri își protejează produsul împotriva acestor amenințări cu un aditiv alimentar, dioxidul de sulf, SO2 sau e220, care acționează ca un conservant.
De acest „sulf în vin” se plâng mulți consumatori. Această substanță este ceea ce mulți consumatori cred că le dă o „durere de cap” după ce beau vin. Unul dintre cei mai importanți indicatori ai calității vinului este stabilitatea gustului și aromei sale în timpul transportului și depozitării. Din punctul de vedere al proceselor chimice, principala sarcină a SO2 este de a proteja vinul în diferite etape împotriva oxidării și, în consecință, a pierderii calităților gustative și aromatice. Sub diferite forme, lichidă, pulverulentă, gazoasă, dioxidul de sulf poate fi utilizat în timpul recoltării strugurilor, în timpul producției și învechirii vinului, precum și înainte de îmbuteliere. O altă funcție a dioxidului de sulf este aceea de a proteja vinul de efectele dăunătoare ale diferitelor bacterii și drojdii după ce vinul intră în sticlă. Fără el, vinul s-ar transforma pur și simplu în oțet.
Când se pune dioxid de sulf în vin. Substanța protejează vinul de deteriorarea prematură
Dioxidul de sulf este o alternativă la pasteurizare pentru a proteja vinul de deteriorarea prematură. Vinul fermentat poate conține microorganisme, care pot fi eliminate prin încălzirea vinului la temperaturi ridicate. În acest caz, însă, vinul își va pierde prospețimea și fructuozitatea fină.
Vinificatorii au folosit dioxidul de sulf pentru igienă în crame chiar din timpurile biblice. Sulful a fost folosit pentru a flacăra amforele de lut încă din Grecia antică și din Urartu, Armenia de astăzi, conform unor descoperiri arheologice care datează din mileniul II sau III î.Hr.
Ca și alte substanțe, sulful și dioxidul de sulf sunt dăunătoare în concentrații mari. Cu toate acestea, în cantități mici, sulful este un tovarăș natural al oamenilor, unul dintre elementele care au un rol propriu în organism.
Dioxidul de sulf este natural pentru vin. Utilizarea dioxidului de sulf pentru protecția împotriva bolilor fungice este permisă în podgoriile certificate ecologic. În timpul fermentării mustului de struguri, se produce în mod natural dioxid de sulf. Cu toate acestea, acesta trebuie folosit în cantități mici.
Care este concentrația maximă de dioxid de sulf permisă?
Conform specialiștilor, concentrația maximă de dioxid de sulf total în vinurile de masă uscate și în vinurile de masă seci nu trebuie să depășească 200 mg/litru. Iar în vinurile demisec, demidulci și dulci concentrația nu trebuie să depășească 300 mg/litru.
Vinurile roșii sunt mai puțin predispuse la oxidare decât cele albe. Acestea sunt protejate de antioxidanții proprii vinului, derivați din coaja și semințele strugurilor roșii. Pentru vinurile roșii, vinificatorii folosesc în general concentrații mai mici de dioxid de sulf.
Unii dintre noi au sensibilități individuale la dioxidul de sulf, la fel ca și la gluten sau lactoză. Mai puțin de 1% dintre consumatori pot avea o reacție alergică la dioxidul de sulf. Procentul este mai mare în rândul astmaticilor, potrivit diferitelor surse, variind între 6 și 10%.
Din moment ce ai aflat când se pune dioxid de sulf în vin este bine să cunoști și dacă poți tolera această substanță. O vizită la un medic specialist este o modalitate bună de a afla dacă acesta este cazul. De asemenea, persoanele cu intoleranță la sulf ar trebui să renunțe la fructele uscate. Conținutul de SO2 dintr-un pahar de struguri uscați este de cel puțin 10 ori mai mare decât într-un pahar de vin. Dacă sultaninele și caisele uscate vă cauzează dureri de cap și de gât, aveți o intoleranță individuală la sulf. În alte cazuri, o durere de cap cauzată de consumul de vin poate fi cauzată de o supradoză de alcool și nu de sulfit.