Prima pagină » Informații utile » Când este sărbătorită Sfânta Lucia. Ocrotitoarea vederii și a medicilor oftalmologi

Când este sărbătorită Sfânta Lucia. Ocrotitoarea vederii și a medicilor oftalmologi

15 iul. 2024, 09:48,
în Informații utile

Ocrotitoare a orbilor și simbol al lucidității minții, numele ei înseamnă „lumină”. Aceasta nu trebuie confundată cu Sfânta Lucia din Roma, serbată pe 6 iulie.

Cine a fost Sfânta Lucia fecioara

Sfânta Muceniță Lucia s-a născut în anul 283 în Siracuza Siliciei, Italia, provenind din părinți înstăriți, astfel a primit o educație aleasă. Din cauza morții premature a tatălui său, aceasta a fost lăsată în grija mamei care a logodit-o cu unul dintre tinerii de vază ai cetății. Cei doi nu duceau nicio grijă, însă au fost puternic loviți de îmbolnăvirea mamei.

Sfânta Lucia a auzit de minunile de la mormântul Sfintei Agatha din Palermo, ocrotitoarea Cataniei, și cele două au decis să îi ceară ajutorul. Cele două s-au rugat puternic la Sfânta Agatha, până aceasta i s-a arătat Sfintei Lucia în vis, spunându-i că datorită rugăciunilor ei, mama sa este vindecată, însă ea va trebui să devină una dintre mirele lui Hristos.

După asta, Sfânta Lucia a început să împartă din avuția lor sărmanilor și orfanilor. Logodnicul ei, văzând că i se risipește averea, a pârât-o la Pashasie, guvernatorul cetății. Acesta a arestat-o și a încercat să o facă să se răzgândească, însă a rămas fermă, cu credința în Dumnezeu în suflet.

Văzând că nu poate să o înduplece, a început să o supună torturilor, însă aceasta a fost protejată de puterea divină. În ciuda cruntelor torturi, aceasta rămânea nevătămată. În cele din urmă, când a fost eliberată, Sfânta Muceniță Lucia și-a dat duhul în mâinile Domnului. Văzând atâta iubire pentru Dumnezeu și pentru sfinți, o mulțime de popor s-a botezat.

Unde se află moaștele Sfintei

Călugărul Sigebert din Gembloux (1030-1112), a scris că trupul ei a rămas în Sicilia nederanjat timp de 400 de ani. Din cauza amenințărilor tâlharilor sarazini islamiști, în 878, moaștele ei au fost mutate într-un loc secret.

În 1039 generalul bizantin (Maniaces) le-a luat și le-a dus la Constantinopol. În timpul [Constantinopolului din 1204], francezii au găsit mai multe moaște acolo, iar Dogele Veneției le-a dus mănăstirii San Giorgio din Veneția. În 1313, au fost mutate în Veneția în biserica dedicată ei. În 1513 venețienii au dăruit capul Sfintei Lucia lui Ludovic al XII-lea al Franței, care le-a depus în catedrala orașului Bourges.

Rămășițele moaștelor au rămas, până în 1861, în biserica dedicată ei din Veneția. Apoi, după demolarea bisericii, au fost transferate în biserica Geremia. Alte părți ale corpului Sfintei Lucia și-au găsit locul în Roma, Napoli, Verona, Lisabona, Milano, dar și în Germania și Franța.

Persoanele care îi poartă numele, sau derivate din el, precum Lucia, Luciana, Luci, Luchilian, Lucia, Lusi, își pot sărbători ziua onomastică în următoarele date: 13 septembrie (Sfinți Mucenic din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian), 15 octombrie (Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia, întemeietorul unei școli teologice), 13 decembrie (Sfânta Muceniță Lucia fecioara), 3 iunie (Sfântul Mucenic Luchilian și Sfânta Paula).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea BZI

Donație singulară
Donează pentru susținerea BZI

Bugetul.ro
Meseria bănoasă a Alexandrei Ceaușescu, unica nepoată a lui Nicolae Ceaușescu. Urmașa fostului cuplu prezidențial a terminat o facultate grea
redactia.ro
Cutremur puternic în România! Pământul s-a zguduit
Bugetul.ro
S-a despărțit Valeriu Nicolae de Dragoș Pătraru! Jurnalistul nu a mai produs ediții pentru canalul de YouTube „Starea Nației”
a1.ro
Marius Avram și Oana Monea, săruturi aprinse sub cerul înstelat. Soțul Mariei s-a destăinuit în fața ispitei: „Mi-ai intrat la inimă!”
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
observatornews.ro
Un buzoian a plătit 313 lei într-o singură lună pentru apa de ploaie. Ce spune compania de apă
Playsport.ro
Noul preşedinte al Poloniei blochează prin veto ajutoarele pentru copiii refugiaţilor și accesul...
Evz.ro
Procedura Visa Waiver 2025 pentru România, reluată, anunță ambasadorul Muraru
realitatea.net
Dispar chioșcurile STB. De unde vor cumpăra călătorii bilete
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Moneda românească din anii ’90 pe care se cer 100.000 de lei. Mulţi români cred că nu văd bine preţul, de ce e atât de scumpă
Dailybusiness.ro
Cum ajung angajații cu salariul mare să câștige atât de mulți bani. Secretul dovedit științific care te ajută în carieră
RomaniaTV
Concedii 2025. Angajații care pierd zile libere de odihnă. Ce modificări usturătoare se aplică de la 20 august DOCUMENT
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Armata obligatorie, dar plătită cu 2.300 de euro pe lună, miercuri se votează proiectul în Parlament
redactia.ro
De când se vor trece copiii mici la întreținerea de la bloc
ego.ro
Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 august 2025
26 august 2025