Prima pagină » Local » Campanie anti-bullying și despre relațiile toxice

Campanie anti-bullying și despre relațiile toxice

20 mai 2022, 00:01,
Violina GORCINSCHI în Local

Joi, 19 mai 2022, s-au lasat campaniile „IMPACT-Stop Bullying!” și „Relații sănătoase versus capcana relațiilor toxice”, organizate de Asociația Rotaru Oana Roxana, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sprijinul mai multor unități de învățământ din Iași. Aceștia îi îndeamnă pe elevi ca, în momentul în care sunt victimele sau martorii fenomenului de bullying, să comunice cu persoanele de încredere care îi pot ajuta. Această campanie anti-bullying este în curs de desfășurare.

La Primăria Municipiului Iași a avut loc o conferință de presă în legătură cu lansarea campaniei anti-bullying și despre relațiile toxice. În cadrul acestui eveniment au fost prezenți președintele Asociației ROR, reprezentanți ai IPJ Iași, avocați, psihologi, cadre didactice, actori și elevi. S-a discutat despre impactul bullying-ului și cyberbullying-ului și despre consecințele juridice ale unor asemenea fapte. De asemenea, a fost abordat și subiectul relațiilor nesănătoase, discutându-se despre semnele unei relații toxice, despre cum poate fi evitată și vindecarea traumelor în urma unor astfel de interacțiuni.

 presedintele Asociatie ROR si inca 2 persoane

Presedintele Asociației ROR, Roxana Oana Rotaru, are sprijinul mai multor instituții în aceste acțiuni de informare

Campanie anti-bullying

2 fete

Elevii sunt și ei implicați în prevenirea flagelului de bullying

Asociația Asociația Rotaru Oana Roxana (ROR) este extrem de implicată în lupta împotriva fenomenului de bullying, în special în școli. Aceștia desfășoară frecvent activități în cadrul unităților de învățământ, informându-i pe elevi despre impactul pe care acesta îl are și despre urmările legale pe care le poate atrage după sine.

„Am dat startul campaniei în anul 2018, este una de formare, consiliere și prevenire a fenomenului de bullying, în urma unui eveniment organizat în Grădina Pallas „Despre bullying în pași de dans”. După acest eveniment, ca urmare a invitațiilor primite de la directorii unităților de învățământ din municipiul Iași, am decis să formăm o echipă de profesioniști care să meargă în școli și să le vorbească elevilor, profesorilor și părinților despre fenomenul bullying, cyberbullying și consecințele acestora. Partenerii noștri sunt IPJ Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași și Radio Iași”, a declarat președintele Asociației ROR, Roxana Oana Rotaru.

IPJ Iași s-a implicat în acest proiect și a sprijinit campania participând la acțiuni cu scop educational organizate pentru elevi, profesori și părinți.

„Acest proiect de anti-bullying a început în anul 2018, iar de atunci am desfășurat și activități online. Ca o medie, am avut peste 100 de activități informative, am întâlnit peste 8.300 de elevi, am discutat cu peste 1.500 de cadre didactice, însă, spre nemulțumirea noastră, au participat doar 153 de părinți. Pe viitor, pentru că această campanie nu se va încheia în iunie, dorim să întâlnim mai mulți părinți pentru că și ei trebuie să conștientizeze faptul că sunt primii care semnalează o schimbare în comportamentul copilului. Ar trebui să realizeze că sprijinul trebuie să vină în special din partea lor. De aceea cred că o să insisităm mai mult în această direcție”, a punctat Ramona Nechifor, agent șef adjunct al IPJ Iași.

Ramona Nechifor, sef adjung IPJ Iasi

IPJ Iași se implică în mod activ în cele două proiecte promovate

Care este impactul relațiilor toxice

un grup de persoane la o conferinta

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași

Asociația ROR, IPJ Iași și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lucrează împreună în scopul educării populației în legătură cu efectele negative pe care le pot avea relațiile nesănătoase. Proiectul a fost lansat în luna iulie 2021, unde s-au implicat psihoterapeuți, asistenți sociali, profesori universitari și medici. În această campanie s-a implicat și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Tinerii trebuie să fie conștienți de faptul că există o vârstă la care se iau marile decizii, inclusiv cele legate de oamenii care sunt sau care pot face parte din viața lor. Decizia trebuie să fie foarte bună, cântărită cu mare atenție. A plăcea pe cineva din punct de vedere fizic nu înseamnă a iubi, înseamnă cu totul altceva și în același timp, iubirea nu se impune și nu se imploră, ci se împărtășește. Am văzut relații toxice, am văzut dezechilibre personale, profesionale și sociale cauzate de aceste legături nesănătoase, așa că proiectul este binevenit, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este alături de această campanie și cred că împreună trebuie să ne implicăm. Mă bucur că există această cooperare pentru educarea tinerilor”, spune Bogdan Constantin Neculau, lector universitar și doctor la catedra de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

La Iași se organizează o campanie anti-bullying și de informare cu privire la relațiile interumane toxice, proiecte în care se implică numeroase instituții.

Bugetul.ro
Spaima taxei Daniel Băluță a fost fentată de șoferii din Sectorul 4. Metoda originală prin care locuitorii de aici reușesc să evite să plătească suma impusă de primărie
redactia.ro
Povestea tragică a lui Mihai, tânărul care la 16 ani avea grijă singur de frații lui. Adolescentul a murit după ce a fost strivit de o cracă
Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
a1.ro
Începând de luni, de la ora 17.00, Mirela Vaida prezintă emisiunea În direct cu România, la Antena 1
Playtech.ro
Staţiunea fantomă din România. Aici ar fi avut loc Jocurile Olimpice, în anii ’70 era un proiect uriaş
observatornews.ro
Afacerea prin care Camelia şi Gabi au adus un colţ de Olanda în România. Turiştii vin de la sute de km pentru a se bucura de peisaje
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Satul părăsit din inima României: Bogățiile ascunse, care așteaptă să fie descoperite
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Regretatul Adrian Păunescu, făcut pulbere de Radu Banciu. Jurnalistul și-a adus aminte de anii în care au lucrat împreună și a făcut comparația cu Ioan Chirilă
Playtech.ro
Ce salariu trebuie să ai ca să poţi lua credit 100.000 de euro pentru apartament. Calcul exact
Dailybusiness.ro
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
RomaniaTV
Vortexul polar aduce ultimul episod de iarnă în România. Ciclonul polar va lovi toată ţara
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Ilie Bolojan a semnat decrete pe bandă rulantă. Cum se schimbă viaţa românilor
redactia.ro
Cine e Adelin Petrișor, omul care a înnebunit România cu filmulețele de pe Tiktok. Omul și-a renovat casa din donații, iar certurile dese cu concubina sa sunt urmărite de sute de mii de oameni
ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 aprilie 2025
05 aprilie 2025