Campania de depunere a documentelor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin intermediul cărora fermierii din Iași pot încasa subvenții se derulează normal, ca în fiecare an. În primele zile de la demararea campaniei au depus cererile 444 de fermieri pentru o suprafață de 916 hectare de teren agricol. Fermierii din Iași care exploatează suprafețe de până la 50 de hectare de teren agricol pot depune cererile unice de plată la cele opt Centre locale APIA din județ (Iași, Vlădeni, Răducăneni, Țibănești, Scînteia, Hârlău, Târgu Frumos, Pașcani). Fermierii care exploatează peste 50 hectare pot depune documentele la Centrul județean APIA. Termenul limită pentru fermieri este 15 mai 2020.
Un fermier- o singură cerere unică
Ca și în anii precedenți, specialiștii APIA se așteaptă ca fermierii să aglomereze centrele locale și cel județean în lunile aprilie-mai. Fermierii vor depune o singură cerere unică de plată chiar dacă utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe. APIA Iași va fi alături de fermieri pe tot parcursul campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene. Depunerea cererilor se va face în prezența unui funcționar APIA care va închide cererea în aplicația specifică.
Fermierii trebuie să respecte programările
Peste 20.000 de agricultori din Iași sunt așteptați să solicite subvențiile.
„Înainte de începerea campaniei a fost realizată informarea fermierilor ieșeni prin intermediul unor acțiuni desfășurate în toate UAT-urile din județ. Cu această ocazie, la primării s-au afișat și tabelele cu programările fermierilor. O parte dintre fermierii ieșeni au primit deja prin poștă o invitație cu data și ora la care sunt programați pentru depunerea cererii, urmând ca toți fermierii care au mai depus cerere să primească prin poștă această invitație. Facem un apel la fermierii ieșeni să respecte programările pentru a fi evitate eventuale perioade de aglomerație”, a declarat Sergiu Jităreanu, director APIA Iași.