Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, un proiect care modifică Legea 151/2010 și prevede acordarea și decontarea serviciilor medicale stomatologice şi tratamentelor dentare pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de spectru autist. Legea merge la promulgare la șeful statului.
„În sensul prezentei legi, serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale sunt următoarele: depistare activă precoce, diagnostic clinic psihiatric şi evaluare clinică psihologică, tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie congnitiv-comportamentală, consilierea psihologică a părinţilor şi a familiei, fizionteraie, servicii de medicină dentară şi tratamente stomatologice, alte intervenţii specializate, precum şi servicii educaţionale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist”, prevede proiectul de lege, potrivit News.ro.
Furnizarea serviciilor specializate se realizează de o echipă multidisciplinară
De asemenea, proiecul de lege prevede ca serviciile specializate pentru persoanele cu autism să fie realizate de o echipă multidisciplinară.
„Furnizarea serviciilor specializate integrate pentru persoane cu tulburări din spectrul autist se realizează de o echipă multidisciplinară formată, după caz, din: medici de familie, medici specialişti, asistenţi sociali, psihologi acreditaţi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psiholologică, psihoterapie, logopezi, analişti comportamentali, kinetoterapeuţi, fiziokinetoterapeuţi, profesori de cultură fizică medicală, stomatologi, psihopedagoci speciali, terapeuţi ocupaţionali, psihologi atestaţi în terapii bazate pe evidenţe ştiinţifice care şi-au dovedit capacitatea în evaluarea şi intervenţiile în TSA, consilieri psihologici, psihopedagoci, cadre didactice, manager de caz, alţi specialişti cu atribuţii în domeniul intervenţiei specializate în tulburări din spectrul autist. Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se elaborează de către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei, cu consultarea Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Psihologilor din România, a Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi a organizaţiilor neguvernamentale şi se aprobă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ministrului Educaţiei şi ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se mai arată în proiect.
Pe 7 noiembrie, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă
Totodată, „în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specialitate integrate de sănătate, educaţiei şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Sănătăţii, al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, al ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 968/5.1945/714/2016, cu modificările ulterioare, vor fi modificate în mod corespunzător”.
Pe 7 noiembrie, Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei Deputaţilor fiind decizional.